Armata romana intoarce armele

In seara zilei de 23 august 1944, Regele Mihai I a citit la radio "Proclamatia pentru tara". Romania a trecut de partea statelor Coalitiei Natiunilor Unite si a continuat razboiul alaturi de acestea.

Germanii au incercat, dupa 23 august 1944 sa ocupe militar Bucurestiul. Insa apararea orasului si-a facut datoria, iar fostii camarazi germani au fost facuti prizonieri

In timpul regimului comunist eram prea mic pentru a participa sau macar asista la manifestarile de 23 august. Am invatat la scoala ce s-a intamplat la 23 august 1944: Romania a intors armele impotriva fostilor aliati, continuand razboiul alaturi de Natiunile Unite, iar maresalul Ion Antonescu a fost arestat. Un moment de cotitura in cel de-al doilea razboi mondial. Si pentru multi dintre noi, nascuti mult dupa 1944, data de 23 august poate insemna doar atat. Cei care in acele zile luptau in armata romana au trait insa clipele anuntului si ale regruparii. Pentru ei, actul de la 23 august 1944 inseamna mult mai mult. "Asa cum este usor de inteles, Proclamatia Regala nu a ajuns la toti luptatorii de pe front prin ascultarea directa la radio si nici in acelasi timp. Trupele erau in continua miscare, iar numarul aparatelor de radio destul de redus. Ca urmare, despre comunicat s-a luat la cunostinta in cursul noptii dar si al zilei de 24 august, adesea prin intermediari care au interpretat in mod diferit continutul. In seara zilei de 23 august ma gaseam cu bateria antiaeriana in pozitia de tragere la Podul de la Cosmesti-Tecuci. Telefonistul mi s-a adresat cu voce sugrumata de emotie: "Traiti, Don’ Slent, e pace; se spune la Radio Romania"", isi aminteste generalul (r) Vasile Barboi. Ofiterul sustine ca, dupa acest anunt, bucuria in baterie a fost de nestavilit: bonete aruncate in aer, imbratisari frenetice, chiote, tipete de veselie, cascade de ras si urale.

REGRUPARE. Pe masura ce "ratiunea si-a facut loc prin noianul de sentimente", s-a instalat o stare de neliniste in sufletele soldatilor. Isi dadeau seama ca sunt prinsi intre doua tabere. "Zvonurile ca sovieticii dezarmeaza unitatile romane si ii ia prizonieri pe soldatii nostri deveneau fapte reale. Pe de alta parte, trupele germane erau intercalate cu cele romane, foloseau aceleasi itinerarii de deplasare, ceea ce punea probleme grele operatiunii de desprindere si regrupare. Situatia era dramatica", povesteste generalul Barboi.

Ateneul Roman, victima bombardamentelor germane asupra Capitalei

O NOUA PRIMA LUPTA. Dupa primele momente de incertitudine, momente in care soldatii se intrebau ce se va intampla cu ei, au venit ordinele elaborate de Marele Stat Major, care au clarificat situatia. S-a trecut la actiuni impotriva trupelor germane. Sa te lupti cu cei care pana ieri iti erau aliati nu e un lucru usor. Oamenii care iti erau "prieteni", chiar daca luasera o parte din teritoriul Romaniei, respectiv Ardealul de Nord, deveneau acum dusmani. Iar fostii dusmani, care luasera Basarabia si Bucovina de Nord deveneau aliati. "Noi n-am uitat nici o clipa - chiar atunci cand luptam in stepa Kalmuka si in Caucaz - ca inima tarii era strapunsa de baioneta straina, iar dorul de Transilvania intreaga nu ne parasise niciodata. Eram constienti ca vitregia vremurilor indepartase - pentru moment - sansa refacerii hotarului de la rasarit, prin reocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei si Tinutului Hertei rapite cu patru ani in urma, prin Pactul Molotov-Ribbentrop. Dar sunase ceasul eliberarii Ardealului de sub ocupatia hortysta", adauga Vasile Badoi.

"La aparitia tintei, am dat comanda: "Foc!". Rafalele de proiectile trasoare se regrupau cu precizie in jurul avioanelor. Spre bucuria noastra, unul dintre avioane a pierdut din inaltime, prabusindu-se" general Vasile Badoi despre rezistenta anti-nazista "Ofensiva trupelor sovietice continua cu aceeasi intensitate si nu erau semne ca noul aliat era dispus sa ne considere amici. Aviatia sovietica bombarda trupele noastre" general Vasile Badoi

RAZBOIUL MERGE INAINTE! LA FEL SI PIERDERILE

Nici Universitatea nu a scapat de furia nazistilor contra "intoarcerii armelor" 23 august 1944 nu a insemnat si sfarsitul dramei ostasilor romani. Pe frontul de vest pierderile au fost la fel de insemnate ca si in est. Acasa, familiile soldatilor asteptau cu infrigurare orice veste despre cei concentrati. Din pacate, de prea multe ori acestea erau triste: "Stimata doamna, este de datoria mea sa va anunt trista veste ca scumpul dumneavoastra sot si iubitul nostru camarad si prieten ne-a parasit in ziua de 19 septembrie dimineata, dar am amanat aceasta ca sa mai intarzii cat voi putea a va transmite aceasta veste. Astazi, intalnindu-ma cu slt. Ramboaca, mi-a spus ca v-a adus la cunostinta acest lucru. Veti sti ca in ziua de 20 septembrie a.c. i-am facut inmormantarea la orele 16, o data cu a slt. Muziu si alti cinci ofiteri, plus vreo 27 ostasi. A asistat si comandant ajutor Moise Barzezcu si alti ofiteri, o multime de ostasi romani si rusi, precum si civili din comuna Chiheriul de Sus. Crucea poarta numarul 1 din randul intai al cimitirului, iar cimitirul se afla in partea de nord a satului, pe o pajiste langa sosea. I-am facut cosgiuc solid si sadit flori pe mormant. Pr. Capitan Gheorghe Diaconeasa (Ghimbav, 1 noiembrie 1944) "Mult stimata doamna, sunt neajuns de mahnit ca trebuie sa va comunic vestea trista, dar este datoria mea sa fac aceasta, pentru ca eu am fost acela caruia a comunicat un ofiter rus imprejurarile in care a murit sotul dumneavostra si locul unde a fost inmormantat. Slt. Cojocaru, sotul dumneavoastra, a fost trimis intr-o misiune cu un ofiter rus. In ziua de 1 octombrie 1944, ajungand in satul Crasasd, judetul Bihor, au fost surprinsi de un bombardament de aviatie si o bomba a cazut chiar in fata usii din care iesea sotul dumneavoastra, omorandu-l pe loc. Ofiterul rus l-a inmormantat la marginea satului Crasasd, cam la 150 spre nord sub copaci fara cruce. Lucrurile ce s-au gasit asupra sotului dumneavoastra au fost aduse de ofiterul rus si le-am expediat cu prima ocazie, impreuna cu scrisoarea aceasta. Primiti va rog sincere condoleante si iau parte la durerea dumneavoastra pentru pierderea sotului drag si a bunului nostru camarad. (18 octombrie 1944).

"La 24 august, dupa ce aviatia Reichului a bombardat Capitala, iar trupele germane au trecut la actiuni ostile fatise, s-au primit ordine precise ca sa trecem la dezarmarea unitatilor si garnizoanelor germane intalnite in cale. Prima unitate dezarmata a fost in apropiere de Ramnicu Sarat." Col (r) Ion Oghiolan "In ziua de 24 august, cand ma aflam cu bateria la trei kilometri Est Leuseni am aflat de la un ofiter de infanterie de "incheierea probabila, in cateva zile, a armistitiului cu armata sovietica". Stirea a fost primita cu descatusare si speranta de toti ostasii." Gen (r) Constantin Diaconescu DIN MARESAL, PRIZONIER Dupa ce a fost arestat la 23 august 1944, Antonescu a fost dus in seiful Palatului Regal, pana cand noua conducere stabilea soarta lui. Liberalii si taranistii nu erau pregatiti sa-i asigure paza, astfel ca initiativa a fost luata de comunisti, care l-au dus intr-o casa conspirativa din cartierul Vatra Luminoasa. Initiativa a fost inspirata, deoarece in acea noapte germanii au bombardat aripa Palatului Regal unde fusese tinut Antonescu. Dupa intrarea trupelor sovietice in Capitala, pe 31 august 1944, generalii rusi au inceput sa se intereseze de soarta lui. In scurt timp, echipa de comunisti care-l pazea l-a predat sovieticilor, care, din ordinul lui Stalin, au pregatit trimterea lui in URSS. Pana la terminarea razboiului, Ion Antonescu a avut un regim special, fiind tinut intr-o resedinta particulara, unde avea acces la toate utilitatile. Acesta si-a dat seama de gravitatea situatiei lui, incercand chiar sa se spanzure cu cearsafurile de la pat.