x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Boale multe, moarte neagra

0
Autor: Costin Anghel 10 Apr 2006 - 00:00
Boale multe, moarte neagra


TRADITII
Folclorul romanesc a personificat bolile si a identificat vinovatii molimelor din lume. Cu cantec sau descantec toate vin, toate pleaca.

Lumea satului nu putea lasa necercetata lumea bolilor, a molimelor si a necazurilor pricinuite de acestea. Mama-i boa-la, fiica-i molima. Personificarea bolilor vine din vremuri adanc ingropate in trecut, vremuri in care primitivismul oamenilor nu le permitea acestora cercetarea bolilor in forma care se practica astazi.

ORIGINILE. I. Aurel Candrea scria in volumul "Folclorul medical roman comparat (Privire Generala. Medicina Magica)", aparut in 1999 la Editura Polirom, despre cauzele "magice" ale bolilor. Spune autorul despre omul primitiv ca acesta nu cunoaste nici pe departe functia normala a organelor din trupul sau. De aceea nu-si poate da seama ca bolile provin din tulburarea functiilor fiziologice normale din organism. Astfel, omul primitiv a ajuns la convingerea ca boala e pricinuita de cineva. Interesant este faptul ca aceste credinte s-au pastrat in unele parti ale Romaniei, precum si in alte parti ale globului, pana in zilele noastre, vremuri binecuvantate din punct de vedere al cunostintelor medicale. "Vinovata de boala" poate fi o fiin-ta nevazuta, supranaturala, un duh necurat sau un demon, care s-a strecurat in trup si a pus stapanire pe el. In viziunea omului simplu, "vinovatul de boala" se ia dupa om, il loveste, il mananca, il rapune sau il prapadeste. Omul terorizat de personajul negativ al povestii se zvarcoleste ca sarpele, se umfla ca broasca, se vaita, se jeleste, racneste si urla. Numai o putere lecuitoare il poate salva altfel... ii da mortii ofranda viata sa. In cazul in care bolnavul a capatat boala din cauza unui blestem sau a unei pedepse divine... scapa mai greu. De asemenea, vechile credinte vorbeau despre eclipse sau stele cazatoare ca despre purtatori de ghinion sau prevestitor de vremuri grele: molime, razboaie, pedepse divine.

LIFTE SPURCATE. Omul nu putea lasa "demonul" bolii sa-l ucida, trebuia cumva sa-l trimita pe pustii. Aveai nevoie de un vraci, descantator, initiat sau un ales. Este absolut necesar sa cunosti si numele "raului". Cunoscandu-i numele iti intra in stapanire. Daca nu il stii, macar sa-l introduci intr-o grupa "valorica". "Buba alba, buba neagra/Buba porceasca, buba evreiasca/Buba frantuzeasca, buba de 99 de neamuri/ Nouazeci si noua de bubi", dupa cum se spunea in Valcea. In alte zone apar: "Buba bubelor/ Muma ciumelor/ Tu, branca turcheaza/ Tu, branca galbena/ Tu, branca din soare-sec". Dar unde-i buba... e si antidotul...

PORTRET DE DEMON. "De dimineata m-am sculat/ Pe fata m-am spalat/ Pe carare am urcat/ Un om nazdravan m-a intampinat/ Cu ochi ca de foc/ Cu gura de jaratec/ Cu maini de otel/ Si cu opinci de fier/ La mine ca se dadea/ Si cu foc ma atingea...", se povestea prin judetul Ialomita. Nazdravanul era duhul bolii. Cu ajutorul focului o impartea prin lume ca si colacii la pomana imbolnavitului. Nu este admisibil! Unde-s descantatorii? Iote-i! Spune I. Aurel Candrea in volumul sau ca toti acesti demoni ai bolilor, aceste duhuri rele, atat de temute din pricina actiunii lor nefaste, au niste slabiciuni, niste cusuri capitale, de care cei priceputi, descantatorii si vracii, stiu sa profite si-i pot astfel alunga din trupul omului. Demonii STAS sunt "prosti de dau in gropi". Cred toate neroziile cu care oamenii cauta sa-i prosteasca. Sunt fricosi si misei, se ingrozesc de toate cele si fug "ca de dracu’" cand sunt amenintati. Culmea! Chiar ei sunt dracii! Se sperie de orice zgomot si sunt mari petrecareti. Drept urmare... Crestinii ii ameninta ba cu bataia, ba cu sabia lui Dumnezeu ori cu apa clocotita, cruce, capete de lupi, caini, vulpi. Daca nu se sperie din acestea, descantatorul buciuma, trag clopotele, striga, chiuie si tipa de se duc dracusorii pe pustie de frica. Apele adanci, focurile mari ori padurile dese sau pustiurile intinse sunt si ele motive de spaima dracusoreasca!

Pentru a imbuna Ciuma, femeile ii teseau o camasa pe care apoi o lasau ofranda la o rascruce de drumuri sau la hotarul dintre case

FARA GRANITE. In Evul Mediu, pamantul romanesc, cel satul de razboaie, cotropitori si minti proaste considerate luminate, a fost nevoit sa faca fata si molimelor aduse din afara tarii. "Este greu de apreciat acum daca avantajele si veniturile drumurilor comerciale care brazdau Tarile Romane compenseaza pierderile demografice provocate de ciuma importata din afara granitelor o data cu marfurile. In ultima parte a feudalismului, cele mai mari deficite demografice le-a adus ciuma", afirma profesor doctor Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu", din Bucuresti.

Ciuma a ras cu desavarsire sute de sate si a decimat populatia altora. Aceasta epidemie era considerata un pericol potential si pentru mosii si stramosii din cimitire. Din acest motiv, ciumatilor li se amenajau locuri de inmormantare si cimitire separate, care, in general, dublau cimitirele satesti obisnuite. Numarul cimitirelor ciumatilor a fost impresionant. Locul lor este atestat, adesea, de toponimie (La Morminti, Cimitirul Ciumatilor, Groapa lui Morminte etc.), alteori de urmele vegetatiei sempervirescente - brad, merisor - plantate de obicei in cimitirele romanesti. Despre toponimul Groapa lui Morminte din sud-vestul orasului Campulung, un batran povestea: "Acum 200-300 de ani s-a ivit o ciuma mare, de au ramas la unele case numai cainii urland. Fetele mari au fost duse la groapa cu salbi la gat, taras, cu carligiul. Acolo au crescut brazi". Dramatismul anilor cu ciuma este greu chiar si de imaginat. Intr-o plangere din anul 1839 a taranilor ro-mani din Dobrogea se spunea: "Dupa fiecare razboi incepe ciuma. Atunci iar lasam toate si fugim, care incotro, si ne ascundem prin munti si paduri si ne temem unii de altii, frate de frate, si fugim unii de altii". In Campia Munteniei si Olteniei bordeiele ciumatilor erau daramate pentru a ingropa de vii bolnavii si a impiedica astfel proliferarea molimei.

Eclipsele sau cometele prevesteau mari nenorociri

MINTEA CEA DE PE URMA. In cartea sa, I. Aurel Candrea publica o povestire din judetul Tutova. "Era pe vremea cand... umbla pe pacatosul ista de pamant si Holera, si Moarte, si Ciuma, si toate. Iata ca intr-o zi de primavara se intalnesc pe la miezul noptii, intr-un tintirim, Moartea, Ciuma si Holera si se iau la cioanda ca ciobanul din marginea satului, cu oi mandre si miei grasi, gras si voinic si el cat un brad, are sa le dea cate un miel gras de pomana. Porneste la el intai Holera, care se lauda ca i-a face ea pe fel ciobanului si trebuie sa-i dea ei mielul cel mai bun. Ajunge la cioban. «Ce vrei de la mine», zise ciobanul catre baba ce venise la el, urata ca moartea si cu un ochi ca de holera. «Eu is Holera. Am venit sa-mi dai mielul cel mai gras, c-apoi cu mine ti-i in card.»

«Nu ma tem de holera ca, c-am sa mananc usturoi si bucate chiparate, si s-a dus Holera dracului.» Holera n-a mai avut ce face si s-a dus pe munti si pe pustii, si cand s-a intalnit cu surorile ei, Ciuma si Moartea, le-a spus patania si s-a cam mai dus. «Las’ ca ma duc eu», zise Ciuma catre Moarte, «sa vezi cum am sa-i vin de hac». Intr-o zi pe la amiaza soseste la casa ciobanului o uraciune de baba, de nu s-a mai vazut de cand lumea asa slutenie. «Ce vrei, babo?»/ «Am venit sa-mi dai mielul cel mai gras din turma, c-apoi cu mine ti-i in card».(...) «De Ciuma nu-mi pasa nici cat de Holera: am sa dau foc la toate gunoaiele, am sa sed in fum si las de mi-i putea face ceva.»"(...)

ZORILE AVIAREI. In textele funerare numite Zori, cantate la mijlocul secolului trecut la inmormantarile din unele sate din Oltenia, Banat si sudul Transilvaniei, moartea apare cu chip de om sau de pasare de prada. Moartea cu chip de om este numita Zana Batrana, Moartea, Maica Precesta s.a. In zicale si expresii populare, Moartea cu chip de om se numeste si Iama, Zeu al mortii identificat cu Yamma, zeul indian al mortilor. Nu stim daca era o prevestire dar... in sudul Romaniei exista de foarte mult timp expresia a da Iama in ceva, de obicei pasari, animale, holde etc., care inseamna a muri. Sa fi vorbit stramosii nostri de iama-n pasari numita azi gripa aviara...
Citeşte mai multe despre:   moartea,   editie de colectie,   ciuma,   holera

Serviciul de email marketing furnizat de