Broderii cu fir de aur

Chipurile frumoa­se­lor doamne şi dom­niţe din Evul Mediu au fost zu­gră­vite de pictorii de odinioară pe pe­re­­ţii bisericilor pe care acestea le-au ctitorit ală­­turi de familiile lor. 

Chiar dacă nu au rămas vestimen­taţiile pe care le purtau în acei ani, există încă piese de port şi fragmente din îmbrăcămintea acelor ani, care vorbesc despre eleganţa dom­ni­torilor, boierilor şi boiernaşilor ace­lor vremuri. De unde îşi procurau textilele de lux? Cumpărarea aces­tora nu era deloc simplă.

După căderea Constantinopolului, relaţiile economice cu vestul Europei au intrat în declin. Geno­vezii au pierdut contactul cu negustorii din Caffa, Chilia sau Vicina, iar Trapezuntul, Damascul, Hereke şi Antiohia au devenit noile centre de producţie a mătăsii, aflăm din volumul "Comori arheologice restaurate în Bucovina". Din secolul al XVI-lea, măr­furile de lux precum serassirul, kamhaua ori sendalul au înlocuit treptat brocarturile şi strălucitorul "drappi d’oro" importate din Italia, Cehia ori Flandra, după ce Marea Neagră a fost transformată într-un "lac turcesc".

Forţa economică a domnitorilor români şi a boierilor nu era deloc de neluat în seamă dacă ţinem seama de distanţele de la care erau aduse mărfurile, la preţurile enorme ale metrajelor care erau incluse în foile de zestre, majoritatea ţesăturilor fiind donate bisericilor şi mănăstirilor ctitorite. Iniţial, broderia cu fir de aur era adusă din Bizanţ, Siria şi Persia, aceas­ta fiind lucrată ulterior în atelie­rele mănăstireşti din Ţările Române. De asemenea, un anumit tip de broderie opacă a fost transpusă pe cămaşa costumului popular, în fel de fel de modele cromatice.

Încă din secolul al XIV-lea, negustorii italieni aduceau în oraşele-târg de la Dunăre sau Marea Neagră stofe scumpe. Dantelării de influenţă orien­tală erau folosite pentru confecţionarea pălăriilor, dar şi pentru decorarea rochiilor şi a cămăşilor.

Conteşul
Un obiect de vestimentaţie, adesea regăsit în imaginile zugrăvite în biserici, înfăţişând ctitorii sfântului lăcaş, este conteşul. Era o haină purtată peste alte veşminte, cu o croială amplă, cu mânecă largă şi scurtă, până la cot. Conteşul putea fi îm­blă­nit sau simplu, dar era musai confecţionat din ţesături scumpe mă­tase, catifea ori postav. În Ţările Ro­mâ­ne acest tip de vestimentaţie era purtat atât de femei, cât şi de băr­baţi.

Episcopul catolic Marco ­Bandini, vizitând Moldova în timpul lui Vasile Lupu, nota: "Hainele le poartă atârnând până la călcâie, după obiceiul turcilor şi chiar al altor naţiuni orientale. Se folosesc mai ales veşminte de mătase şi, deşi mulţi abia au pâine cu ce să-şi potolească  stomacul lătrând de foame, pe dinafară însă ei păşesc, în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, măreţi, ca nişte mici baroni. Ei strălucesc cu bumbi de argint şi de aur pe piept şi braţe. Căptuşeli de blană de samur sunt destul de mult folosite de nobili şi chiar de cei mai mulţi negustori. Femeile şi fetele poartă o haină de deasupra asemănătoare, în afară doar de mânecile lungi".

Sub conteşele de mătase aurită domniţele elegante de altădat’ purtau rochii deosebite inspirate din moda Renaşterii italiene: corsaj răscroit, talie înaltă, decolteu generos, de obicei pătrat, lăsând să se vadă cămaşa.

Caftanul domnitorilor din Ţările Române era un veşmânt special, larg la poale şi se purta deschis până jos. Pe piept avea găitane din pasmanterie de fir metalic, de care erau prinşi nasturi mici, din argint aurit sau din pietre preţioase. Caftanele erau purtate de domni şi, o dată cu instaurarea dominaţiei otomane era chiar unul dintre însemnele înves­titurii, firmalul de confirmare a domniei fiind trimis de sultan împreună cu caftanul de domnie. Şi boierii purtau caftan însă îşi alegeau culori diferite de cele preferate de domnitor.

Forme voluptuoase
În anii de demult, frumuseţea era supusă unor stricte rigori sociale. Doar tinerele necăsătorite puteau să-şi etaleze cosiţele frumos împle­ti­te, îm­podobite cu ace de păr cu pietre pre­ţioase. Acest lucru era interzis fe­meilor măritate. Drept mărturie sunt, între altele, scrierile lui Dimitrie Cantemir care, în lucrarea "Descriptio Mol­davie", făcea referire la acest as­pect: "Nu socotesc nimic mai de ru­şine decât să se vadă părul la o femeie măritată sau văduvă şi se consideră o vină foarte mare descoperirea capului unei femei în public".

În timp ce în Occidentul sfârşitului de secol VIII femeile îşi puneau în valoare talia de viespe, pe plaiurile noastre idealul de frumuseţe feminină era cu totul altul. Erau la modă femeile cu forme voluptuoase, ce-şi purtau părul lung, împodobit cu ace cu pietre preţioase şi năframe. Există însă şi excepţii de la această regulă. Pictorul Louis Dupré a înfăţişat-o pe fiica domnitorului Mihai Şuţu, Elenco Şuţu, cu o talie mlădioasă, purtând elegante haine orientale.