Bucatarii fura cu semnatura

Sunt retete tinute in seif de aproape un secol. Sunt retete pentru inventarea carora unii se cearta si astazi. Plagiatul exista si in bucatarie.

Legea copy-write-ului functioneaza si atunci cand vorbim despre carti de bucate si retete. Chiar daca pe gospodine nu le prea intereseaza decat rezultatul final, si anume ca mancarea sa iasa bine, pentru editorii cartilor de bucate si pentru bucatari este un aspect foarte important. Primii sunt protejati de legea dreptului de autor. Bucatarii insa nu pot decat sa ramana secretomani si sa nu impartaseasca nimanui ingredientele si modul de preparare a retetelor pe care le-au creat.

De aceea, de cele mai multe ori cand mergi intr-un restaurant si, placut incantat fiind de mancarea din farfurie, intrebi cum se face, s-ar putea sa nu primesti decat niste priviri ucigase. Reteta este strict secreta, chiar daca si bucatarul cu pricina a luat-o dintr-o carte de bucate si i-a adaugat un praf de sare si un varf de piper in plus. De aceea, cei mai multi dintre clientii de restaurante incearca sa reconstituie bucatele. Procedeul este simplu. Iti place un anumit fel de mancare dintr-un local. Nu ti se da reteta. Atunci mai mergi o data si inca o data, comanzi aceleasi bucate, pana cand papilele gustative recunosc toate ingredientele. Si atunci mergi acasa si te apuci de preparat. Daca ai si ceva experienta in gatit, atunci este foarte simplu sa il plagiezi pe bucatarul secretos.

FARA TEAMA. Exista si o alta categorie de sef bucatar. Cei care nu se tem de furt. Iti spun ingredientele cu o exactitate matematica, iti explica pana si modul de preparare. Joseph Hadad, executive-chef la Casa Vernescu, se incadreaza in acest tipar. Motivatia este una simpla. Oricat de mult s-ar stradui cineva sa fure retetele nu are cum, pentru ca in bucatarie este nevoie de ceva mai mult decat de un retetar. Ai nevoie de pasiune, de dragoste pentru ceea ce faci, de imaginatie. Iar daca acestea nu te ajuta, atunci este foarte greu sa poti fura o reteta. Cel mult, poti sa o adaptezi, dar de plagiat nu poate fi vorba in acest caz.

CONTROVERSA. In literatura de specialitate, cel mai controversat caz este cel al prajiturii Pavlova, pentru care australienii si neo-zeelandezii se lupta de ani in sir. Fiecare spune ca un cetatean de-al lor ar fi creat-o pentru marea balerina Anna Pavlova. Povestea incepe in anul 1920, cand celebra balerina din Rusia a avut un turneu in cele doua tari. Gratia artistei a starnit imaginatia bucatarilor, care au vrut sa prepare in onoarea ei o prajitura care sa ii semene. Multi cofetari au preparat deserturi pentru Anna Pavlova, insa nu toate i-au purtat numele. Dilema este cu atat mai mare, cu cat pe vremea aceea nu exista o lista de ingrediente sau un mod de preparare standard al prajiturii. Toate variantele aveau la baza gelatina, dar nu a ramas scrisa nicaieri o reteta exacta. In anii ce au urmat, lipsa unei retete clare pentru ceea ce era o prajitura Pavlova nu a determinat pe nimeni sa spuna "eu am creat-o". In 1935, Chef Herbert Sachse, bucatar la Hotelul Esplanade, din Australia, a pus pe hartie reteta prajiturii. Tot in aceeasi perioada, un bucatar din Noua-Zeelanda a hotarat sa scrie reteta pentru prajitura Pavlova. Si de aici a inceput controversa. O multime de cercetatori si-au dedicat timpul cautand autorul retetei celebrului desert. Doua dintre cele mai celebre dictionare o definesc pe Pavlova ca fiind: "un desert cu origini australiene si noua-zeelandeze, pe baza de crema meringue, decorat cu frisca si fructe" (Merriam Webster’s Collegiate Dictionary) sau "Pavlova este o prajitura pe baza de meringue, acoperita cu frisca si fructe, populara in Australia si Noua Zeelanda" (The Collins English Dictionary). "The Oxford Companion to Food", aparut in 1999, da ca sigura originea prajiturii in Noua Zeelanda. Inca mai apar studii de caz pe marginea acestui desert, incat nici dupa mai bine de 80 de ani nimeni nu stie cine pe cine a plagiat.

Pavlova si carnatii de Plescoi, doua cazuri celebre de retete plagiate

TEZAUR. De frica plagiatului, unii tin retetele bine ascunse sau impart etapele prepararii mai multor persoane, astfel incat nimeni sa nu stie exact cum se face preparatul si sa nu fure reteta. In acest caz se afla aripioarele picante, preparat inventat de colonelul Sanders. Acesta a incercat timp de noua ani tot felul de retete pana cand aripioarele au ajuns in stadiul pe care noi il cunoastem astazi. In prezent reteta se afla intr-un seif din trezoreria din Louisville, Kentucky, si este cunoscuta doar de cateva persoane. Acestea au fost obligate sa semneze contracte de confidentialitate foarte restrictive. O companie amesteca o formula care reprezinta doar o parte din reteta intreaga. O alta companie amesteca restul, dar nici una dintre ele nu stie reteta completa. "Ma inspaimanta numai cand ma gandesc la toate procedurile si masurile de siguranta pe care companiile le adopta pentru a proteja reteta mea", spunea colonelul Sanders. Pana astazi, acestea s-au dovedit eficiente, nimeni nereusind sa-i plagieze reteta.

DE PE LA NOI. In Romania, protejarea retetelor este inca un aspect neinteles de cei care ar trebui sa o faca. Daca luam drept exemplu carnatii de Plescoi, putem demonstra foarte bine acest lucru. Denumirea lor este data de locul unde au fost creati. De aceea, nici un alt producator de carnati nu isi poate denumi produsele "de Plescoi", daca nu ii produce in localitatea omonima din judetul Buzau. Si asta, indiferent daca foloseste reteta originala sau nu. Asa au aparut carnatii de Plescoi produsi la scara industriala de mari firme producatoare de alimente in diferite judete ale tarii. Ca sa facem o comparatie cu ceea ce se intampla in strainatate, nu trebuie decat sa luam exemplul branzei Rocheffort. Ca sa obtina denumirea, producatorii platesc pentru spatiile special amenajate unde se matureaza branza din respectiva regiune franceza mai mult decat pentru cele mai elegante spatii de birouri.

CARTILE DE BUCATE. Plagiatul in bucatarie inseamna si copierea retetelor dintr-o carte intr-alta, cu schimbarea numelui autorului. Dumitru Burtea, presedintele Asociatiei Nationale a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism din Romania, spune ca in literatura romaneasca de specialitate au existat astfel de cazuri. "S-a intamplat ca autori de carti de bucate sa copieze retete. Cei care fac asta trebuie sa anunte editura si sa plateasca copy-write-ul pentru ele. Altfel nu se poate", spune maestrul in arta culinara. Si totusi, daca luam la intamplare doua-trei carti de bucate aparute pe piata in ultimii 10 ani, vom observa o abundenta de… aceleasi retete. Unele cu 2-3 grame de sare mai mult, altele cu un mod de preparare un pic schimbat. In acest caz se poate considera ca autorul si-a adus contributia la acea reteta, si nu este plagiat.

VIZIUNI. Sunt edituri care incearca sa priveasca volumele de retete dintr-o alta perspectiva, pentru a nu cadea in pacatul plagiatului. Cecilia Caragea, editor la Cartea de Buzunar, ne-a expus viziunea ei despre "bucataria" publicarii: "Am incercat sa diferentiez cartile de bucate pe care le-am publicat fata de alte carti de bucate de la alte edituri. Stil de scriere, explicatii pe intelesul tuturor, chiar si pentru cei care habar nu au de bucatarie si nu au facut in viata lor nimic in bucatarie, gruparea retetelor dupa anumite criterii inedite, carti de bucate care nu sunt simple carti de bucate, ci carti de bucatarie si cultura, cum le-am zis eu".

Pe langa cartile de bucate mai exista si site-urile care propun retete. Incercati sa cautati de pe orice portal o reteta de pui cu ciuperci de exemplu. Surpriza! Peste tot aceleasi ingrediente si acelasi mod de preparare. Unele dintre retetele postate pe aceste site-uri sunt trimise de gospodine, altele sunt luate din carti si apoi copiate de pe un portal pe altul.

Numai ca plagiatul nu trece prin stomac, iar gospodinele nu sunt deranjate de faptul ca unii fura retetele de la altii. Si nici faptul ca peste tot sunt indicate aceleasi preparate. Oricum, este stiut ca in mare parte retetele sunt orientative. Daca la final mancarea iese gustoasa si aratoasa, plagiatorul nu este cel care a incalcat legea dreptului de autor, ci acela care a venit cu ideea ca meniul sa fie diversificat. Indiferent daca a fost ideea lui sau furata de pe la altii. Cum spuneam, plagiatul nu trece prin stomac.

BAUTURI SI CLADIRI FEDERALE Firmele care produc bauturi carbogazoaze sunt si ele terorizate de ideea ca reteta dupa care le produc ar putea fi furata. Cercetatorii se chinuiesc de ani buni sa descopere formula dupa care este produsa Coca-Cola, dand publicitatii trei dintre presupusele retete. Toate au fost certificate drept incorecte de surse din cadrul companiei. In realitate, doar cativa dintre angajati cunosc ingredientele, cantitatile si modul de preparare, iar acestia au clauze contractuale draconice. Reteta originala se afla intr-o cladire federala din Georgia, statul Atlanta. SA CERI VOIE SA TE INSPIRI "The guild of Food Writter" (Ghidul scriitorilor despre mancare) ii sfatuieste pe autorii de carti de bucate sa evite a fi niste plagiatori. De aceea, ii indruma sa ceara intotdeauna permisiunea celui de unde se inspira si sa spuna acest lucru. De fiecare data trebuie sa modifice pe cat se poate de mult retetele, pentru ca o noua carte inseamna retete noi. Apoi trebuie sa incerce sa gaseasca primul autor al retetelor, pentru ca se poate ca acela de unde se inspira el sa o fi copiat-o din alta parte. RETETARUL ALIMENTAR UNIC INDEMNA LA PLAGIAT! Doar in perioada comunista bucatarii romani nu s-au ferit de cei care voiau sa le fure retetele. Atunci exista un retetar pe care toti bucatarii trebuiau sa il respecte intocmai. In toate restaurantele se serveau aceleasi preparate, retetele erau identice, astfel incat teama de plagiat nu exista. Din acest Retetar Alimentar Unic, editat pentru prima data in 1957, de Ministerul Comertului Interior, bucatarii aflau ce cantitate de mancare trebuia sa ajunga in farfuria clientului, iar depasirea acesteia echivala cu cativa ani petrecuti in inchisoare. Daca vreunul dintre ingrediente lipsea, el nu putea fi inlocuit cu un altul sub nici o forma. Bucatarul avea de suferit o multime de repercusiuni, daca la vreunul dintre multele controale se depista vreo schimbare. In acest caz nu se punea problema fricii de plagiat, bucatarii fiind atenti mai mult ca ciorba lor sa nu difere in nici un fel de ciorba bucatarului de la carciuma de peste drum.