Ca om si cleric, incomparabil

Arhiepiscopul Iakovos al celor doua Americi spune: "in legatura cu Patriarhul Justinian n-ar intreprinde nici comparatie, pentru ca este, ca om si cleric, incomparabil".

Aproape 30 de ani s-a ingrijit de soarta Bisericii Ortodoxe Romane din cea mai inalta functie. Justinian Marina a fost ales de Marele Colegiu Electoral Bisericesc, intrunit in Capitala tarii la 24 mai 1948, arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Ungrovlahiei si patriarh al Romaniei. Trecea la cele sfinte la data de 26 martie 1977, dupa o grea suferinta si dupa o lunga perioada de spitalizare.

INCEPUTUL. S-a nascut la 22 februarie 1901, in satul Suiesti, comuna Cermegesti, din judetul Valcea. A primit numele Ioan. Mama sa provenea dintr-o familie de preoti. "Preotia mea - se confesa Marina - a fost visul sfant al mamei mele si primii pasi pe drumul intelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am facut sub calauzirea ei curata si evlavioasa." In 1915 a fost admis la Seminarul Teologic "Sf. Nicolae" din Ramnicu-Valcea, pe care l-a absolvit in 1923. In urma obtinerii diplomei de invatator, se angajeaza la scoala primara din satul Olteanca, judetul Valcea. Dupa un an, la 1 septembrie 1924, il gasim la scoala primara din comuna Babeni, judetul Valcea.

DRUMUL. Se insoara cu Lucretia Popescu, fiica de preot, din comuna Bralostita, judetul Dolj. La 14 octombrie 1924 s-a preotit pe seama parohiei Babeni. A renovat complet biserica parohiala cu hramul Buna Vestire. In anii urmatori a reparat integral cele doua biserici filiale, "Sf. Nicolae" si "Sf. Dumitru". Un an mai tarziu devine cursant al Facultatii de Teologie din Bucuresti, pe care o va absolvi cu titlul de licentiat in anul 1929. Renunta la profesia de invatator. Vartolomeu Stanescu, episcopul Ramnicului, il numeste director la Seminarul Teologic "Sf. Nicolae" din Ramnicu-Valcea si este detasat slujitor la Catedrala "Sf. Episcopi". La 1 septembrie 1933 il gasim preot la parohia "Sf. Gheorghe" din Ramnicu-Valcea. Ia masuri pentru refacerea bisericii. Patru ani mai tarziu, biserica este complet restaurata. La 18 noiembrie 1935, sotia sa a trecut la cele vesnice. Avea numai 27 de ani. Nu se pierde cu firea si isi continua activitatile, ingrijindu-se si de cei doi copii ai sai, Silvia si Ovidiu. In timpul razboiului a infiintat o cantina in casa parohiala. Aici luau masa 60 de elevi sarmani. La 1 noiembrie 1932 a preluat conducerea Seminarului Teologic "Sf. Nicolae" din Ramnicu-Valcea care era in prag de desfiintare din cauza datoriilor. Cu iscusinta, strange fonduri pentru acoperirea restantelor. La 25 august 1939 a fost trecut de la directia seminarului la conducerea tipografiei eparhiale care se afla in impas. In primavara anului 1940 preda tipografia fara nici o datorie Mitropoliei Craiovei, infiintata la 7 noiembrie 1939, unde refuza sa mearga, atat pentru durerea pricinuita de desfiintarea, la aceeasi data, a Episcopiei Ramnicului, cat si pentru a nu se desparti de preotimea valceana, al carei conducator era.

Patriarhul Justinian, incadrat la stanga de Justin Moisescu, succesorul sau, si reprezentantul Cultelor, D. Dogaru

IMPLICARE. Sprijinitor al activitatii Societatii "Renasterea", se va numara printre cei care au luat cuvantul la reuniunile acesteia. In anul 1943, Primaria Ramnicu-Valcea ii propune sa preia conducerea caminului cultural "Constantin Brancoveanu". Printre masurile pe care le-a luat in aceasta calitate va fi infiintarea unei Universitati populare. Marina a fost colaborator la ziare si reviste bisericesti si laice, unde a publicat articole si studii cu caracter bisericesc si economic. Avea in manuscris un istoric al Manastirii Govora, o dezvoltare a tezei sale de licenta in teologie, si o monografie a Manastirii Bistrita, iar in curs de definitivare "Viata Sf. Grigorie Decapolitul".

Pentru implicarile sale in viata Bisericii, i s-au conferit de catre autoritatile eparhiale toate rangurile bisericesti (sachelar, iconom si iconom stavrofor cu drept de a purta brau rosu), iar preotii l-au ales in Consiliul Central al Asociatiei Generale a Clerului din Romania. La sugestia Mitropoliei, Ministerul Cultelor i-a acordat "Meritul cultural clasa I pentru Biserica".

1966. Delegatia BOR in Armenia, primita de Patriarhul si Catholicosul Armenilor Vasken I

IN MOLDOVA. Sfantul Sinod, in sedinta sa din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina in cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou-infiintat, la Mitropolia Moldovei, si i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul. Dupa emiterea Decretului de confirmare a alegerii, in ziua de 11 august 1945, a fost uns in monahism, la Manastirea Cetatuia, cand a primit patronimicul Justinian, facandu-i-se si hirotesia in arhimandrit. In aceeasi zi, in Catedrala mitropolitana, la slujba Vecerniei, s-a savarsit ipopsifierea arhimandritului Justinian Marina. Hirotonia in arhiereu a avut loc la 12 august 1945, in Catedrala din Iasi, in cadrul slujbei Sf. Liturghii. La 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihalcescu s-a retras din scaun si patriarhul Nicodim l-a numit loctiitor, pana la alegerea titularului, pe arhiereul-vicar Justinian Vasluianul. Intrunit la Bucuresti in ziua de 19 noiembrie 1947, Colegiul Electoral Bisericesc a ales arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian. Dupa primirea investiturii la 22 decembrie 1947, a fost instalat in scaun la 28 decembrie, acelasi an, in Catedrala mitropolitana din Iasi, in cadrul slujbei Sfintei Liturghii.

AJUTOR DE LA SFANTA CUVIOASA PARASCHIVA Anii 1946-1947. Seceta uscase pamantul Moldovei. Urmele razboiului erau adancite de lipsa ploilor. Merindele erau din ce in ce mai putine. Credinciosii asteptau un semn. Vladica Justinian nu ramane indiferent. Sfatuit de colaboratorii sai, Marina va aproba ca racla cu moastele Sf. Cuvioase Paraschiva sa fie purtata prin satele afectate de seceta ale judetelor Iasi, Vaslui, Roman, Bacau, Putna, Piatra-Neamt, Falticeni si Botosani. Era prima oara cand se intampla acest lucru. Ploile bogate care au insotit procesiunea, adapand pamantul, au readus zambetul pe fetele credinciosilor, intarindu-le credinta in Dumnezeu. Dupa seceta a urmat o noua incercare. Iarna anului 1947 a fost una grea. Pentru incalzirea scolilor, a spitalelor si a celor mai putin instariti era nevoie de lemne. Acestea se gaseau in padure, insa din cauza razboiului nu mai existau vehicule care sa le transporte. Salvarea a venit din partea lui Justinian Marina. Acesta s-a gandit la un tractor, de care a dat ordin sa fie legate doua sanii mari. Prin aceasta modalitate, tone de lemne au fost carate in caminele unde era cu adevarat nevoie de ele. Se spune ca multi ani de la acest moment s-a tot vorbit despre iscusinta parintelui Justinian, care a salvat multe suflete de la inghet.

NU A CONTENIT O CLIPA Justinian Marina a reactivat conferintele preotesti. Pentru promovarea culturii la scara larga, a infiintat camine culturale si a mobilizat preotii, alaturi de invatatori, la raspandirea invataturilor drepte. A infiintat Universitati populare in cadrul acestor camine. A reorganizat Societatea "Ajutorul" a clerului din Mitropolie, a carei activitate incetinise. I-a sfatuit pe preoti sa se implice in viata de zi cu zi a societatii, dandu-le sfaturi pentru strangerea de fonduri necesare refacerii satelor si oraselor pustiite de boli, de seceta si de foamete.

A FOST NUMIT SI PARINTELE ORFANILOR Dumnezeu nu a gasit slujbas mai potrivit pentru ocuparea functiei de mitropolit al Moldovei intr-o perioada atat de grea. O problema grava cu care avea sa se confrunte Justinian Marina era numarul mare de orfani ai caror parinti decedasera in razboi. Numarul acestora era marit de vaduve, de invalizi, de fosti prizonieri si de deportatii scapati din lagare. Va intreprinde vizite in locurile unde se impunea si impreuna cu autoritatile si preotii au gasit solutii salvatoare. Va izbandi si de aceasta data, fiind numit "Parintele orfanilor".

S-A INGRIJIT DE REFACEREA CLADIRILOR AFECTATE DE RAZBOI In cei trei ani cat a pastorit ca arhiereu vicar si apoi mitropolit al Moldovei, si-a pus toata energia si puterea sa de munca in refacerea eparhiei, afectata de razboi si atinsa de seceta. Inca de la inceput a restaurat catedrala si resedinta mitropolitana, precum si imobilele alaturate. Urmele razboiului au fost inlaturate pas cu pas. Gloantele si schijele distrusesera ferestrele, zidurile erau crapate, acoperisurile aveau gauri, iar multe din cele trebuincioase erau disparute. "Le-a refacut pe toate, completand pe rand lipsurile existente, si le-a adus in buna stare de functionare, inclusiv fabrica eparhiala de lumanari, care aproape ca isi incetase activitatea in anii razboiului. Totodata, a completat cu calugari tineri si destoinici personalul slujitor al catedralei mitropolitane si l-a organizat intr-o obste monahala, dandu-i si un staret, pe parintele arhimandrit Teoctist Arapasu", scria Gheorghe Vasilescu in "Almanahul Bisericesc al Arhiepiscopiei Bucurestilor", 2001.

Bibliografie: Gheorghe Vasilescu in "Almanahul Bisericesc al Arhiepiscopiei Bucurestilor", 2001.