Casa Slavici, in dizgratie!

Pe locul casei natale a lui Ioan Slavici sunt latrinele postei din Siria, iar strada pe care s-a nascut poarta numele Regimentului 85 Infanterie!

Siria lui Slavici o duce greu. In afara de strada principala, nici o alta ulita nu are asfalt. Si nici nu va avea degraba: oamenii spun ca din pricina primariei, primaria da vina pe bani, iar banii tac vinovat si se scurg in graba, pesemne satui de faptul ca toti ii considera tapi ispasitori.

CASA MEMORIALA. In satul unde s-a nascut, nu au fost resurse pentru o casa memoriala numai a lui Slavici. Muzeul, de fapt o aripa a fostului conac nemesesc al familiei Bohus, il imparte cu un alt sirian: compozitorul Emil Montia. Cateva scaune, mobilier, scrisori xeroxate, afisele ecranizarii "Moara cu noroc", un bust, o lampa de petrol, carti in limba germana ale altor scriitori, decupaje din ziare recente, niste tablouri cu familia Bohus si picturi naive despre Slavici si Eminescu - o oferta stirba, pe masura pretului biletului de intrare (10.000 de lei).

La intrare, doua lacate blocheaza grilajul de fier, semn ca nu e mare traficul in muzeu. Cei mai multi urca si la Cetatea Siriei, blegita si lesinata, cu zidurile mancate de muschi si de ani. Acum o suta de ani, statea pe picioare mai solide; astazi au ramas cateva cioturi de pereti sa se intinda spre soare, apatic, subred, sfaramicios.

SIRIA DE AZI. O ceata de tiganci mari, spatoase, greoaie, dezbate cu voce tare problema unei case, un fost conac nemesesc stapanit acum de doi proprietari - unul si-a vopsit jumatatea in galben, altul si-a varuit-o. Nu se inteleg nici asupra aspectului, nici asupra folosirii intrarii comune. Glasurile stridente fac tandari linistea de dimineata tarzie. Fata de doua-trei familii, cate erau prin anii 1900, acum peste 1.000 din cei 8.000 de sirieni sunt tigani. Oficial. Neoficial, sunt mult mai multi, dar s-au declarat unguri la recensamant. Cativa au pus stapanire pe centru si si-au construit conace cu sali de bal, coloane romane la intrare, marmura in curte, termopane cat niste garsoniere. La piciorul dealului, una dintre vile eclipseaza biserica marunta si descojita, cu turnul mancat de rugina. "N-am nici eu, n-ai nici dumneata ce au astia in casa. Nu le gasesti cusur. Sunt tigani numai dupa culoarea pielii si portul traditional, ca-n rest sunt mai avansati decat oricare roman", spune primarul comunei, Valentin Bot. Toata Podgoria Aradului e presarata de conacele lor, de la Siria la Paulis. Unul nu e construit din BCA - numai caramida, lemn si, mai nou, de cand cu isteria termopanelor lui Nastase, isi pun si ei tamplarie de aluminiu si PVC, ca daca spune la televizor ca e scumpa, atunci se preteaza si pentru familia lor. Lumea zice ca multe dintre vilele astea tiganesti au fost construite din bani cersiti in strainatate. Nu din furt, ca nu poti fura atat de mult... Se duceau tiganii la asociatiile caritabile, spuneau ca sunt persecutati in Romania si cereau bani de biserica, sa aiba unde se intalni, unde se ruga. Asa s-au imbogatit foarte multi din zona Siriei: au venit cu valuta din Occident, si in loc de biserica si-au facut casoace pentru ei, cat Biblioteca Nationala.

Asa arata casa scriitorului pe vremea cand traia in ea

SIMBOLURI. Cu timpul insa, aceste conace au devenit simbolul comunei. Siria nu se faleste cu Slavici atat cat se mandreste cu vilele de lux. Nici macar strada pe care s-a nascut marele prozator, cel care a oferit cea mai cuprinzatoare imagine a societatii rurale ardelene din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, nu poarta numele lui Slavici. A fost botezata "Regimentul 85 Infanterie", nimeni nu stie cand si de ce. De altfel, la cativa metri de placheta comemorativa, din marmura alba, pe care s-a gravat in 1950, de catre Uniunea Scriitorilor, ca Slavici s-a nascut aici, troneaza albastra placuta cu numele strazii natale a marelui scriitor: "Strada Regimentul 85 Infanterie".

"Asa, ca-mi spuneti dumneavoastra, mi se pare intr-adevar bizar", zice primarul. "Dar sa stiti ca si Regimentul 85 Infanterie a jucat un rol pentru Siria. A trecut pe aici in al doilea razboi mondial. Sau in primul...", pledeaza el.

In curtea casei familiei Slavici, demolata de un secol, s-a construit cladirea postei. Oamenii din jur, vecinii, stiu insa precis ca micuta casa cu tinda a parintilor lui Slavici nu era la strada, ci ceva mai inauntru. Cam acolo unde astazi este latrina dubla a postei si o camara improvizata de lemne. "Aici era casa", arata cu degetul vecina care locuieste langa posta, catre un pom dintre latrina si camara. Cam in partea asta. Sigur, atunci cand sunt evenimente, oficialitatile depun coroane sub placheta de pe posta. Dar si asta se intampla rar. Uneori trec ani in sir si nu vine nimeni sa se intereseze. Primarul Siriei, Valentin Bot, spune ca este posibil ca pe locul casei parintesti a lui Slavici sa fie acum anexele si latrina postei. Nimeni nu mai stie exact unde era vechiul imobil, cu gard de leaturi si lavita in fata, a carui macheta a fost reconstituita din povestirile unor tarani batrani, scufundati si ei in glie de cateva decenii.

"Slavici? E poetul nostru, al Siriei" - Catalin, elev in clasa a IV-a

CUNOSCATORI. "Slavici? E poetul nostru, al Siriei!", spune bucuros, dintr-o suflare, Catalin Lenghel, elev in clasa a IV-a la scoala din comuna. Palmeaza in pripa tigara, cand vede ca ma indrept spre el, si e vizibil usurat ca nu ma preocupa fumatul sau. Are 12 ani. Scoate din ghiozdan un manual de romana invelit in foaie de ziar si da sa caute o poezie de-a lui Slavici, sa o citeasca. Gaseste numai "Budulea taichii" si cauta, dezamagit, mai departe. Trebuie sa fie macar o strofa in manual... Daca nu da peste ea nicicum si nicicum, inchide cartea brusc si ridica ochii spre mine: "In asta nu e. Dar stiu sigur ca are poezii, fiindca e poetul nostru, al Siriei", repeta cu o convingere care te determina sa te intrebi daca nu cumva exista, pe undeva, vreo copie rimata a "Morii cu Noroc", care se preda numai in satul natal al scriitorului. Siria nu si-l mai aminteste bine pe Slavici. Nici nu il pretuieste din cale-afara. Numai viile si potecile vechi ii soptesc numele, cand vantul se joaca de-a prinsa in Podgoria Aradului, la cativa pasi de Strada Regimentul 85 Infanterie, acolo de unde, acum o suta de ani, din geamul casei, Ioan Slavici isi plimba privirea pe ulite si dealuri, fardand cu fraze dichisite satul sau ardelenesc amnezic.

"Intr-adevar, este o nedreptate pe care voi incerca sa o repar. Din pacate, lipsa fondurilor face sa nu putem promova foarte bine numele lui Ioan Slavici si personalitatea sa. Un cult Slavici la Siria? Nu este... Mai exista oameni la noi care isi aduc aminte de el. Dar majoritatea e prea ocupata ca sa se mai gandeasca si la Slavici" - Valentin Bot, primarul comunei Siria

"Asa, ca-mi spuneti dumneavoastra, mi se pare intr-adevar bizar. Dar sa stiti ca si Regimentul 85 Infanterie a jucat un rol pentru Siria. A trecut pe aici in al doilea razboi mondial. Sau in primul..." - Valentin Bot, primarul comunei Siria

DOUA FILME DE SUCCES

Slavici este cunoscut in literatura romana prin nuvelele sale, care aduc o viziune rea-lista asupra satului transilvanean (Popa Tanda, Padureanca, Gura Satului, Budulea Taichii, Moara cu noroc). Doua dintre acestea au fost subiect al unor productii cinematografice de mare succes. Realizat in 1957, Moara cu Noroc (regia Victor Iliu) a reprezentat primul film notabil al cinematografiei romanesti, iar Padureanca (ecranizare din 1987), cu Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Dorel Visan, a insemnat lansarea cu adevarat in cinematografie a Manuelei Harabor.

OSEMINTELE LUI SLAVICI AU RAMAS LA PANCIU

Imediat dupa revolutie, liceul aradean unde a invatat nuvelistul, si care fusese botezat cu numele sau, si-a schimbat denumirea in "Moise Nicoara". Autoritatile aradene au incercat sa readuca la Siria osemintele lui Ioan Slavici, inmormantat la Panciu, acolo unde a trait in ultima perioada a vietii sale. In anul 2004, cotidianul Observator aradean strange zeci de mii de semnaturi pe care le transmite presedintelui Ion Iliescu, insa demersul ramane fara rezultat. Fostul partid de guvernamant incearca si el, tot in 2004, sa determine autoritatile din Vrancea sa aprobe exhumarea si mutarea osemintelor, insa nici politicienii nu agreeaza ideea, nici Biserica nu este de acord. In cele din urma, urmasul lui Ioan Slavici, care initial consimtise ca osemintele sa fie readuse la Siria, se razgandeste din cauza presiunii puternice la care este expus. In Arad se discuta despre realizarea unui Centru Cultural Universitar Ioan Slavici, la Siria, dar fara nici o finalitate. Si ideea reinhumarii se stinge, in lipsa unei strategii locale.

NUVELISTUL ROMANILOR

"Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezinta superioara inflorire a unui gen sau a unei specii in literatura romana (M. Eminescu fiind prin excelenta poetul, I. Creanga - povestitorul, I.L. Caragiale - dramaturgul), Ioan Slavici este cunoscut indeosebi ca nuvelist de exceptie. Aduce prin opera sa filonul popular al povestirii si un univers al satului ardelenesc, creind in proza romaneasca romanul si nuvela de tip realist psihologic (...). Ceea ce apare nou si fara asemanare (...) este analiza psihologica, pe care Slavici o practica intr-un limbaj abstract". (Tudor Vianu)