Din prima generatie de conducatori comunisti, majoritatea trecuse in atentia multimii direct din zeghea inchisorii ca reprezentanti ai "timpurilor noi".
Din zeghea inchisorii la prezidiu
Din prima generatie de conducatori comunisti, majoritatea trecuse in atentia multimii direct din zeghea inchisorii ca reprezentanti ai "timpurilor noi". Nici o schimbare nu pare mai spectaculoasa decat trecerea subita de la starea de infractori, detinuti si proscrisi ai comunistilor la statutul de eroi. Zeghea inchisorii era simbolul prin care isi legitimau suferinta pentru o credinta ce se opusese deopotriva nazismului si bogatilor "exploatatori".
Modestia. Asa cum ii infatiseaza fotografiile de epoca, in primele lor iesiri publice, fostii ilegalisti se prezinta cu modestia cuvenita vremurilor de razboi. La mitingurile si intrunirile la care iau parte in primele randuri ori tinand discursuri, produc impresii deosebite prin asocierea cu greutatile anilor de inchisoare prin care trecusera. Sunt imbracati ca oricare muncitor in ceea ce-ar fi fost hainele sale de duminica. Aceia care se intituleaza curand reprezentantii poporului, guvernand apoi la modul absolut in numele acestuia, respecta (cel putin la nivelul aparentelor) una dintre cerintele fundamentale ale "eticii proletare" - modestia.
Desi locuiesc in resedinte fastuoase - fostele palate ale bogatilor emigrati sau expropiati - mobilierul, covoarele si obiectele decorative din casele acestea sunt cu numere de inventar. Petrecerile la care iau parte sunt "intre tovarasi", dupa sistemul instituit de Stalin. Se deapana in ele amintiri din inchisoare si se canta vechile cantece revolutionare.
"Ciudatenii vestimentare". Astfel denumeste Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, anumite obiceiuri ale primului lider comunist al Romaniei.
"Trebuie sa recunosc - marturiseste el - si ca Gheorghiu-Dej era foarte atent la posibilele cleveteli pe seama schimbarilor sale. Era constient de faptul ca oamenii muncii urmareau cu interes nu numai ce zice si ce face, ci si cum se imbraca. De aceea, voia ca nu cumva, prin imbracaminte ori prin altceva sa-i faca sa creada ca s-a rupt de ei." Astfel ca prin 1945, cand si-a comandat haine, a cerut doua costume identice - aceeasi stofa, culoare si croi. Explicatia pe care a dat-o a fost urmatoarea:
"Lumea se confrunta cu greutati si lipsuri mari, iar eu nu puteam sa arat ca-mi schimb mereu hainele, desi asta face parte din protocolul functiei. Schimbatul costumelor putea isca cleveteli pe seama mea si a regimului nostru politic". Statornic in convingerea pastrarii aparentelor, Gheorghiu-Dej isi trimitea incaltarile la pingelit prin personalul de la cabinetul sau, spre necazul fiicei sale mai mici care se-nfuria reprosandu-i ca "se compromite".
De la sapca proletara la palaria burgheza. Modelul sepcii cu cozoroc purtata de Lenin a fost adoptat de toti comunistii, devenind aproape o emblema vestimentara a lor. Sapca proletara a fost purtata de Dej, si de apropiatii sai, abia prin anii â60 acestia "indraznind" sa-si puna "palaria burgheza". Cum moda, in acele timpuri, venea de la Moscova, nu de la Paris, palaria era un simbol al "coexistentei pasnice" cu capitalismul, promovat in "lagarul comunist" de Nikita Hrusciov, al carui crestet chel dobandea in felul acesta si un plus de distinctie.
La Bucuresti, decizia lui Dej de a purta palarie a dus la dezvoltarea impresionanta a productiei acestui accesoriu vestimentar. Succesorul lui, Nicolae Ceausescu, va purta, in functie de conditiile meteo si de imprejurarile oficiale, si sapca in stil leninist si palarie, garderoba sa fiind garnisita si cu calduroasa cusma de astrahan.
"Noul curs" al politicii sovietice impulsioneaza si vestimentatia demnitarilor. La sesiunile Organizatiei Natiunilor Unite, la intalnirile cu reprezentantii puterilor occidentale, liderii comunisti se straduiesc sa faca bune impresii. La APACA se infiinteaza o sectie care lucreaza costumele sus-pusilor. Fabrica de incaltaminte Guban de la Timisoara executa comenzile lui Gheorghiu-Dej. Pentru cravate si camasi de calitate se fac, de asemenea, comenzi speciale in anumite fabrici. Dupa modelul de la "centru", conducatorii de nivel regional isi comanda in fabricile si cooperativele mestesugaresti din orasele de resedinta vestimentatie de cea mai buna calitate, in modele unicat, platita insa la nivelul produsului de serie. Ca si in cazul discursurilor, duplicitatea era deplina: se imbracau din aceleasi locuri ca si "oamenii muncii" si plateau ceea ce cumparau - era declaratia propagandistica ce omitea "amanuntele" comenzii si pretului exclusiv si "special".
Nevestele din noua generatie. Daca unii fosti detinuti politici se straduiesc sa pastreze aparentele modestiei si "legaturii cu poporul" prin sobrietate vestimentara, unii dintre ei isi schimbasera deja obiceiurile de viata datorita mai noilor consoarte, provenite in mare parte din lumea artistica.
Tinere, frumoase si... ambitioase, ele devin un simbol al puterii sotilor la fel cum nevestele burghezilor de odinioara le decorau rangul si bogatia. Spre exemplu, actrita Marcela Rusu, cea de-a doua sotie a lui Alexandru Barladeanu, nu mai concepe, precum rusoaica placida care-i fusese predecesoare, sa-si faca in alta parte concediile decat la Karlovy-Vary. Tratata regeste, e insa intr-o continua nemultumire fata de orice nu e "comanda speciala".
Calea spre lux fusese insa deschisa de fiica lui Dej, Lica Gheorghiu, sfatuita si calauzita sa devina actrita de cativa influenti oameni de arta care scontau cresterea influentei si profitului propriu.
Coafezele, manichiuristele, cosmeticienele si pedichiuristele la domiciliu intra in stilul de viata al "tovaraselor" ale caror sarcini de sotii se deplaseaza dinspre "munca" spre "viata". Influenta unora dintre aceste personaje - cum ar fi cosmeticiana celei de-a treia neveste a lui Ion Gheorghe Maurer - ajunge vestita in Bucuresti.
|
Haine de-a gata
|
Designer de interioare la Tel Aviv (Israel), Ioana - fiica adoptiva a temutului comandant al Securitatii, generalul Pintilie - isi aminteste ca acasa copiii nu erau incurajati catre excese de nici un fel. Ea si fratele ei erau lasati sa frecventeze ceaiurile si distractiile cercului de tineri din care faceau parte. Ora la care se stabilea venirea lor acasa trebuia insa cu strictete respectata.
Hainele erau cusute la croitoreasa, insa cel mai adesea erau cumparate "de gata" din magazinele "Romartizana", magazinele de lux ale epocii trecute. "Din strainatate nu prea se faceau cumparaturi. In 1957 a fost pentru prima data cand eu mi-am cumparat un costum de la New York. Primul-ministru, Maurer, care era un barbat elegant si cu prestanta, tot la APACA se imbraca. Si Manescu - barbat foarte aratos si agreat de straini... El si cu nevasta-sa erau o pereche frumoasa care a facut figura buna in strainatate", mai spune Gaston Marin.
|
|
|
|
"In 1957 a fost pentru prima data cand eu mi-am luat un costum de la New York. Primul ministru, Maurer, care era un barbat elegant tot la APACA se imbraca. Si Manescu - barbat foarte aratos si cu nevasta-sa au facut figura buna in strainatate"
Gheorghe Gaston Marin
"Trebuie sa recunosc ca Dej era foarte atent la posibilele cleveteli pe seama schimbarilor sale. Era constient de faptul ca oamenii muncii urmareau cu interes si cum se imbraca. Voia ca nu cumva sa-i faca sa creada ca s-a rupt de ei"
Paul Sfetcu
|
|
|
Fara "burgheza" verigheta
Casatoriile incheiate in primii ani de libertate ai fostilor ilegalisti se fac intre cuplurile constituite de pe vremea cand convietuiau cu "tehnicele" lor in casele conspirative. In anii de "avant revolutionar" catre puterea deplina, "nu pierdeau vremea" cu nunti. Unii dintre ei nu au incheiat niciodata acte de casatorie, "convietuirea libera" fiind o reminiscenta a vietii de revolutionar. Verighetele in aceasta etapa nu erau catusi de putin la mare cautare. Majoritatea celor care traisera in Uniunea Sovietica ca si primii tineri trimisi la studii in URSS se intorc cu neveste rusoaice. Cunoasterea limbii lui Lenin era atunci accesoriul simbolic al apartenentei la elita.
|
APACA - marca de prestigiu
Despre vestimentatia fostilor detinuti politici ajunsi la putere ne-a povestit si Gaston Marin, care a detinut inalte demnitati in conducerea si planificarea economiei socialiste din "epoca Dej". Lui i se trasase si sarcina de-a construi, dupa razboi, APACA. "A devenit prima fabrica de confectii grele a Romaniei, care lucra si pentru americani, ne-a marturisit el. Aici a fost si o sectie speciala pentru Gheorghiu-Dej si oameni ca mine care-si comandau costumele. Nu se imbraca insa nimeni pe gratis. Nevasta-mea si celelalte sotii isi faceau haine in oras, la croitorese."
|
Rivalitati mondene intre consoartele liderilor
Sotii Manescu au fost un cuplu care in vremurile de-acum ar fi foarte mediatizat. Pe frumusetea celei de-a doua sotii a lui Corneliu Manescu se spune ca fusese continuu geloasa Elena Ceausescu. Ii facea observatii in public, reprosandu-i tinuta "lipsita de modestie" sau pozitia "indecenta". A mers atat de departe, incat la o receptie, ca sa se convinga ca nu-si pusese peruca, a tras-o de par.
Printre zvonurile privind dizgratia lui Corneliu Manescu au fost multe referitoare la sotia sa. Unii spuneau ca "prima doamna" Ceausescu este invidioasa ca o eclipseaza frumusetea "subalternei". Se zvonea chiar despre un incident cand, in strainatate fiind, Dana Manescu a primit omagiile unui diplomat care o confundase cu "prima tovarasa" a Romaniei.
Altii aminteau un "scandal al targuielilor pariziene" dintre sotia lui Manescu, ambasador al Romaniei in Franta, si Lilica, sotia primului-ministru Maurer. Cea din urma se suparase pe emisara de la Paris ca-i incarcase nota de plata la targuielile vestimentare ce i le facuse.
|
|
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
