Chilian sau o viata pe partia intamplarilor

Florin Chilian. Controversat ( oricum).Arogant ( cu cine merita). Sincer ( cu toata lumea). Darnic ( fara doar si poate). Stie sa si primeasca ( in egala masura). Lenes si norocos ( o recunoaste). Valoros ( cum altfel? ). Vrea ca asta sa fie ultima incarnare ((dac-o vrea Dumnezeu…). Nu vrea sa fie un artist sarac ( cine ar vrea? ). Psiholog ratat ( astea erau vremurile…). Textier, nu poet ( asa zice el). Si-a pus termopane, tata ( abia dupa ce-a compus piesa). Artist ((DA! ).

"Eu nu-s poet, deloc nu sunt poet, probabil ca sunt un povestitor ok. Nu-s in stare sa inventez momentele, eu le povestesc dupa. Am avut in viata trei femei care m-au marcat: una in adolescenta, una acum sapte ani si una foarte recent. S-au transformat in muze. N-am clasificat muzele dupa modelul mitologiei eline, n-am o minte chiar atat de analitica. Ele au fost iubiri, pur si simplu. Au fost intamplari fericite, iar eu am fost suficient de norocos ca sa le merit. Toate astea au presupus interconditionalitate - e un cuvant lung. Adica puterea de a darui si a primi ceva. Nu esti in stare sa faci un cadou, sa dai orice, decat strict in masura in care esti capabil sa primesti. Imi place si sa dau, si sa primesc.

E o mare arta sa nasti intamplarile. E un mare merit sa fii in locul potrivit, la momentul potrivit, nu e chiar atat de simplu. Asta nu inseamna ca le-am cautat cu lumanarea, nu-s un vanator de intamplari.

Sunt un tip caruia nu-i place deloc sa munceasca. Am o parere foarte proasta despre munca. Lenea e atributul oamenilor cu valoare. Prostii nu pot fi puturosi, ca n-au timp. Ei mor de foame… Cu chitara si cititul (lucru ingrozitor pentru Romania) e altceva. E cararea spre mine. Tine de un eventual egoism. Eu va daruiesc voua o piesa, dar piesa aia ma ajuta in primul rand pe mine. Se reintoarce la mine, dupa care se reintoarce la voi. Eu, unul, sper sa nu ma mai intorc pe-aici, in alta viata. Trebuie sa si merit asta.

MUZICA. Asta cu chitara n-am avut-o de foarte mic. A pornit de la o decizie din adolescenta. Eram campion national la ciclism. Mi-am dat seama ca n-ajung nicaieri, ba mai rau decat atat, va trebui sa si muncesc pentru asta. Si asta-i ingrozitor. Si-atunci am zis: chitara! Nu pusesem vreodata mana pe chitara. M-am apucat de fumat, ca sa am voce mai groasa. Fumam in w.c.-ul Liceului «Matei Basarab». Pe vremea aia, orice cretin care voia sa ajunga departe, trebuia sa fi facut Politehnica-n Bucuresti. Mi-ar fi placut sa studiez la o facultate care pe vremea aia nu exista, acum e la mare moda: Psihologia.

OPINIE. De atunci, m-am indreptat spre muzica si am facut numai ce am vrut eu. Am luat chitara si am inceput sa cant. De fapt, sa ma joc. Nu cant numai folk. Ceea ce s-a intamplat la «Folk You!» a reusit sa ne aduca mai aproape fata de noi insine. Pe noi, oamenii de pe scena, cu oamenii din fata scenei. Pe noi, oamenii. Un amator a salvat lumea, profesionistii au salvat Titanicul… Cel mai frumos moment? Decizia lui Motu Pittis de a face superplayback pe o capodopera, la Costinesti, cu Mircea Florian, Alexandru Andries, Nicu Alifantis si cu mine pe aceeasi scena.

INTREBARI. Eu, cand cant, caut sa am un raport foarte sincer cu ceilalti. Sunt foarte decent si cinstit si incerc s-o fac cat mai bine. Atunci, am incercat sa gasesc raspuns la intrebarile alea de adolescent.

«Ce caut eu in viata mea?» nu-i chiar de-acum. Ce? Cand? Unde? Cum? De ce-i asa? De ce nu-i asa? M-am straduit tot timpul sa dau foarte, foarte, foarte bine. Recunoasterea a venit tarziu, pentru ca-s un tip foarte, foarte fricos. Cantatul a fost un vis amanat mereu. A trebuit sa mai rezolv unele lucruri. Sa am unde sa stau… Nu voiam sa ma intorc de unde plecasem. Daca vreau sa fac muzica, nu vreau sa fiu un artist sarac. Nu cred in artistii saraci. A trebuit sa caut un echilibru, care a venit din vointa, din iubire. Nu din social. Daca incerci sa cauti un echilibru in social, atunci ti-o iei.

NORMALITATE? Cantecele mele-s de atunci, de acum, de tot timpul. Am particularizat pentru fiecare caz in parte. A fost foarte dificil. Am fost foarte pretentios cu mine, pentru ca cer foarte mult si dau foarte mult. Cant numai muzica mea, pe textele mele. Am mai zis, nu-s poet. Cine-i poet? Dinu Olarasu e senzational. Nichita Stanescu e urias. Dar in general, nu-mi plac poetii. Am senzatia ca omoara cuvintele. Cum ai scris un cuvant si l-ai inchis intr-o carte, e mort! Cred ca muzica le da cuvintelor o dimensiune-n plus.

Asta e! Ti se pare senzational? Mie nu. Daca o chestie fireasca ajunge sa fie considerata varf, atunci avem o mare, mare problema."

DINU OLARASU. SCRISOARE DE BUNA VEDERE de POMPILIU KOSTAS RADULESCU "De ce folk si nu doar poezie, era curios cineva sa afle." Ca sa fiu sincer, eu eram ala. Da intrebarea e asa de stupida, ca parca nici nu imi venea sa marturisesc. Cel putin nu la asa un tiraj! "Dar stii, asta e o intrebare tare delicata", ma scoate din impas Dinu si cade pe ganduri. Oi fi zis ceva destept si nu mi-am dat seama. "Eu cred ca intre cele doua este o legatura foarte puternica si chiar se presupun una pe cealalta. Sunt ca marea, nu cu nisipul, ci cu pestisorul de aur. E o relatie intima. Dar ce puteam sa fac altceva? Sa fiu subinginer la Combinatul Siderurgic Resita? Un inger a ales pentru mine mestesugul asta." MOLDOVEANUL. "Primul lucru pe care mi-l amintesc din muzica e «Trandafir de la Moldova» cantat de mama mea. Eu sunt moldovean de origine. Dar orice copil e ca un sens giratoriu. Se invarte, se invarte, dar la un moment dat tot trebuie sa iasa de pe orbita asta si sa aleaga un drum. Atunci am vazut ca imi place treaba asta. Ascultand Zaharia, Dylan, Cohen, furand dintr-o biblioteca publica cartea lui Dinescu, vazand trupe la Resita, Sfinx, pe Dan Andrei Aldea, mi-am zis, da’ cum se numeste circul asta? Dar nu era circ. Era un rost adanc si frumos." "De ce merg inainte? Asa tre’ sa fie! Daca nu erau cantecele astea, sau muream de urat, sau ma ticaloseam. Pentru ca poeziile si cantecele mele m-au tinut in viata." CREDINTA. "Poti fi pestele mare care-i inghite pe cei mici, dar induiosat, indragostit de pestisorii aceia mici verzi, rosii, negri, superbi, pe care ii lasa sa se plimbe prin burta lui. Fiecare ne plimbam prin vietile celorlalti. Stii, cel mai minunat lucru la orataniile astea care se cheama oameni, infatisarile astea dumnezeesti, e faptul ca tot ce se intampla in jur poate deveni neinchipuit de frumos datorita lor." S-a facut tarziu. Dinu Olarasu e acum pe balcon si canta pentru prieteni. "Cine-o fi la ora asta?", intreaba scotocindu-se in buzunar dupa telefonul care a prins a face galagie. Cine sa fie?! Eu! N-a zis el: "Tu suna-ma noaptea, dar dupa doua"? Asta-i! "Alo! Ce faci?" "Dormeam. Intr-o lada cu capsuni." Tu, daca vrei De-ai sti acum imi esti atat de-aproape, N-am sa te dau nici in vis De-ai sti acum cascadele de gheata Pe care le-am intors in cer cum ti-am promis. Tu daca vrei salcamii sunt in floare, Chiar daca azi e iarna si tarziu Incerc sa plec, eu inca sunt departe Iar dincolo de tine e pustiu. Tu, daca vrei