Codrii lui Eminescu, revendicati

In satul copilariei lui Eminescu, poezia inca isi face loc pe ogoare. In timp ce un anume Parlogeanu cere sa fie improprietarit cu "Codrii poetului".

Daca instanta va da curs cererii lui Parlogeanu, e posibil ca brazii sub care Eminescu compunea poezii sa ia drumul focului, nuferii din vestitul lac sa se transforme-n brazda, iar apa zugravita-n frumoasele sale poeme sa umple "calimara" vailor, ca in cunoscutul poem arghezian (in sens negativ, evident). Partea buna a lucrurilor este ca urmasii lui Eminescu, de la copiii vecinilor poetului, pana la odrasla saracului satului, scriu poezii, si inca destul de reusite. Din cele aflate de la scoala din Ipotesti se poate spune ca tinerele condeie iau cele mai mari note la limba si literatura romana intre copiii din toate satele judetului. Dar cum sa nu scrii poezie intr-un loc in care natura, sensibila, rade si plange totodata, codrul te mangaie pe crestet de cum te dumiresti de sub poalele Botosanilor inspre Ipotesti, iar apa vorbeste cu tine, in padure, pe ulita, sau sopteste molcom de pe fruntea cerdacului casei memoriale. Din poarta Badiei si pana sub codrii din varful dealului totul pare sfintit de duhul poetului.

CANDID. Eminescu va exista intotdeauna. Va exista in frunza de brad, pe varful plugului, langa gutuia din geamul ipotesteanului, langa gaina inca nenapadita de virusul gripei aviare a batranului satului sau sub motoceii urmasului urmasului lui Eminescu, candidat sigur la titlul de agricultor al satului. Pentru ca trebuie spus ca, la Ipotesti, oamenii, conservatori din fire, iubesc nespus de mult munca pamantului si, implicit, natura. Ei se bucura ca sunt urmasii lui Eminescu doar prin faptul ca frumosul decor al Ipotestilor a ramas la fel de viu si "candid" ca pe vremea poetului. Si porumbul creste ca la 1850. Si gospodaria localnicului, cu frumoasa casa inaltata de mainile lui arse, rade la soare.

PRIMA IUBIRE. De la Botosani, un maxi-taxi canta din ora in ora pe versuri maneliste pe drumul Ipotestiului. Aproape 20 de kilometri, cat fac pana la Ipotesti, taranii vorbesc de vremea rea care le-a dat peste cap socotelile pamantului. Pe camp, agatati de plugurile trase de caiii slabanogi sau cu sapa in spinare, ipotestenii isi fac datoria zilnica: muncesc la pamant fara a se gandi vreo clipa ca pe aici hoinarea candva sprintar Mihai Eminescu. "Era un baiat nazdravan, prindea repede la scoala si inca de mic era cunoscut ca un copil care stia multe, vorbea cu batranii care il intrebau cum va fi vremea, era un pic altfel decat ceilalti. Citea mult si nu prea-i placea sa stea acasa, umbla peste tot. Se zice ca a iubit si o tanara din sat, pe nume Casandra, dar cel mai mult a indragit natura si locurile acestea, si oamenii acelor timpuri si-au dat seama de lucrul acesta", povesteste soferul primarului Ipotestiului, care conduce pana in faimosii codri revendicati. "Am luat 10 la romana la Bacalaureat, pentru ca am povestit si nu am rostit poemul «Luceafarul». Seful comisiei s-a minunat cum de stiam atat de multe despre capodopera", se umfla mandru de sine purtatorul de volan al primarului liberal al Ipotestilor. Apoi arata locul unde poetul se odihnea si compunea poezii. "Uite cole-sa sedea si scria, intre copacii aistia, si se uita la lac, la nuferii albi. Batranii povestesc ca pleca si prin alte sate, se intorcea, iar pleca si tot asa, pana uita de tot si de toate", spune soferul care povesteste ca si el dezbate duminica in acelasi loc, cu un pahar de tarie sub nas, "poezia" micilor ce sfaraie pe gratar.

GAZ METAN. Coboram in vale catre primarie urmand sa poposim la final la Memorialul Ipotesti - Centrul National de Stiinte "Mihail Eminescu". Lui nea Ion, de 70 de ani, ii place sa mearga cu caruta prin mijlocul drumului si sa se laude ca e din satul marelui poet. Vine de la camp cu plugul din fier in caruta si nepotii alaturi. Secretarul primariei, invatatorul Mircea Onofrei, avertizeaza ca sunt putini cei care se mandresc cu acest lucru si explica faptul ca cei din Ipotesti se bucura mai mult de avantajele care li s-au creat ca urmare a trecerii prin aceste locuri a poetului: dintr-un satuc cu cateva zeci de case, localitatea a devenit centru de comuna asfaltat in 1968, s-a dezvoltat, a crescut numarul gospodariilor. "Au primit apa curenta, de anul viitor vor fi racordati la reteaua de gaz metan, dar prea putini locuitori se vor bucura de acest avantaj, avand in vedere ca majoritatea nu au bani sa faca racordarea."

Locasul de rugaciune al familiei Eminovici

OBICEIURI. Vecina cu primaria, matusa Elena Alecu isi trece timpul prasind in gradina legumele semanate cu grija. In spatele ei se intind domoli codrii Eminescului. Gospodariile sunt bine aranjate, dar sunt si destui saraci dintre cei care s-au reintors de la oras si si-au construit cu ajutorul parintilor alte case in ograda. "Copiii la scoala s-au imputinat, vor ramane doar doua clase V-VIII cu copii de la Ipotesti si Catamarasti Deal. Va fi introdus si un microbuz special cu care vor fi adusi elevii din celelalte localitati ale comunei". Invatatorul Onofrei spune despre obiceiuri ca nu s-au mai pastrat. "Nu mai sunt nuntile de altadata, ultima nunta cu fanfara s-a tinut prin 1984. Manelele prind mai mult la tineri. Putini mai stiu de hora, de chematul la nunta cu vornicei in centrul satului, in special in incinta memorialului inchinat lui Eminescu".

IPOTESTI IN UE. Pe ulitele Ipotestiului isi fac aparitia, cand si cand, turisti veniti sa vada urmele poetului. Chiar in aceste zile a vizitat complexul muzeal germanul Knut Scwarting, un neamt pensionar implicat in mod benevol in treburile culturale ale Botosanilor. Va veti intreba cum vede un locuitor european viitorul comunei Ipotesti in Uniunea Europeana. Ei bine, cu admiratie pentru destinul cultural al Moldovei, cu atenta consideratie pentru efortul si straduinta pentru mai bine ale oamenilor, in ciuda nivelului scazut de trai si a problemelor legate de coruptie sau birocratie. Scwarting a fost incantat sa vada autenticitatea la ea acasa: omul cu coasa pe umar mergand la lucru, indiferent, cu gand ca UE nu l-o manca chiar de viu si balega moale, turnata proaspat in intersectia din centrul comunei.

Germanul a comparat si admirat incercarile de a transforma Ipotestiul intr-un centru asemanator celui de la Weimar, unde nemtii isi cinstesc si ei poetul, marele Goethe.

"Era un baiat nazdravan, prindea repede la scoala si inca de mic era cunoscut ca un copil care stia multe, vorbea cu batranii care il intrebau cum va fi vremea." - soferul primarului, Ipotestiului despre tanarul Mihai Eminescu

MEMORIALUL EMINESCU

Unica biblioteca de poezie din tara

In 1992, a luat fiinta Memorialul Ipotesti - Centrul National de Studii "Mihail Eminescu", care a realizat dezideratul multor carturari ce si-au legat numele de satul copilariei poetului. Scopul complexului - de a se focaliza pe cercetarea biografiei si operei lui Eminescu, dar si de a fi un loc deschis oricaror manifestari de valoare din domeniul artistic. Memorialul contine, pe langa casa propriu-zisa a Eminovicilor, si locuinta taraneasca, resedinta de vara a familiei Papadopol, dar si doua noi cladiri: una, spatiu administrativ si biblioteca (unica biblioteca de poezie din tara), iar cealalta, spatiu expozitional.

LOCURI DE PELERINAJ

In 1924, casa lui Eminescu, in care familia lui a trait timp de trei decenii, intre 1948 si 1978, nelocuita de ani, ajunsese o ruina. In 1940, a fost inaugurat la Ipotesti primul muzeu memorial, in casa reconstruita in 1932, pe acelasi loc cu cea reala. Intrucat copia nu respecta structura originala, imobilul a fost daramat, iar in 1979 s-a inaugurat un altul, inaltat pe vechea fundatie a casei Eminovici. Casa este strajuita de doua biserici. Una, cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril", este unica prin aureolele negre ale sfintilor si prin infatisarea arhanghelului Mihail, ce poarta chipul lui Eminescu. Locasul a fost construit in perioada interbelica, la initiativa lui Nicolae Iorga si a lui Cezar Petrescu. Cealalta biserica, datand de la inceputul secolului al XIX-lea, a fost cumparata de mama poetului, Raluca Eminovici, cu 250 de galbeni, de la un "anume Murgulet", devenind locasul de rugaciune al familiei. De altfel, bisericuta adaposteste si azi mormintele parintilor poetului, Raluca si Gheorghe, si pe cele in care odihnesc doi dintre fratii lui - Nicu si Gheorghe.

SALCAMII POETULUI

Centrul National de Studiu "Mihail Eminescu" uimeste prin amprenta poetului pe care inca o poarta. Pe geamul din camera lui Eminescu, in dreptul cutiei de machiaj ce i-a apartinut, se vede gradina pe care o cutreiera odinioara. In curtea larga mai traiesc inca doi salcami plantati de tatal poetului. Coroana unuia dintre ei, ca o corola de minuni a lumii, pare ca pastra umbra unui trup uman. La Ipotesti, mai ales, urmele poetului exista peste tot. De netagaduit, cum ar spune poetul Geo Bogza.