Conac scapatat

La Breasta, locul unde a mai ramas in picioare conacul familiei Argetoianu, parca au trecut secole de cand acesti boieri se bucurau de confortul "casei de la tara". Noul proprietar a carpit cum a putut cladirea unui neam apus. Breasta. Case razlete pe colinele maruntite de ploaie. Cat vezi cu ochii pamanturile au apartinut familiei boieresti a Argetoienilor. Boierul nou al mosiei Breasta, mandria averii lui Constantin Argetoianu, Ion Sandu, masiv, gusat si cu unghia de la degetul mic crescuta peste fire, ne arata crama, biserica si conacul vechii familii boieresti, trecute acum pe numele lui. Pe langa vremea care a cariat grinzile si a mancat peretii, delasarea si furturile fac ca locul sa arate ca dupa navalirile barbare.

CRAMA IN PARAGINA. O cladire latita, cu resturi de lemne prin toata curtea si vreo trei argati care-si faceau de treaba sub ochiul noului boier, e tot ce-a mai ramas din crama in care se storceau strugurii de pe cele 200 de hectare de vie din imprejurimi. Fosta intreprindere agricola de stat (IAS), crama a ajuns in paragina dupa Revolutie, cand unii dintre sateni au luat fiecare ce a putut. "Paznicii si soferii de la IAS au furat totul", spune Sandu convins. Cateva butoaie scapate de ochiul hotilor odihnesc in fundul curtii maturate ca de vizita.

CONAC CU WC IN FUNDUL CURTII. Mosia, rasfirata pe cateva zeci de hectare bune, era vegheata de conacul semetit pe o culme. Acum, un gard de fier pe care scrie "Proprietate privata", cu lacate grele, separa casa boierului de restul mosiei. Din mandretea de cladire, cu aripile intinse cale de mai bine de zece camere, cu totul cam 28 de incaperi, nu a mai ramas decat un hibrid siluit de vreme, cu pridvorul renovat si cu zidurile in picaj. Peretii sunt vopsiti in verde inchis cu dunga galbena, semn al scolii si al gradinitei care au fost aici pana in ’97, la retrocedare. Perdelutele din geam puse de proprietar, acoperisul de tabla, sobele venetiene din teracota verde sau pictata, cate un vitraliu scapat ca prin minune de trecerea timpului, mirosul de vechi sunt ca fardul pe un obraz zbarcit.

Conacul de la Breasta era locul de relaxare al Argetoienilor, unde-si petreceau vacantele si primeau vizite ale apropiatilor

Peretii scorojiti, cu straturi de vopsea de trei generatii, podelele desfundate, butuci azvarliti prin camere, goliciunea si nelocuirea nu mai amintesc de locul de tihnit loisir al Argetoienilor in zilele de glorie. Nici urma din vegetatia luxurianta care impodobea cu gratie pridvorul si de ingrijirea din vremurile bune.

Actualul proprietar care poarta caciula de astrahan, asa cum apare si Argetoianu in unele fotografii, spune ca urmeaza sa investeasca in renovarea cladirii, pana atunci bruma de mobila adusa, grosolana si din lemn deschis la culoare, mai rau face ochiului.

In curte, un veceu de lemn sta indecent pe un damb, la doi pasi de conac.

Nimic din nobletea perioadei de inflorire a mosiei nu a ramas neatins, nimic din feeria zonei care-l facea pe Argetoianu sa-si prezinte cu atata mandrie radacinile: "Numele ni se trage de la mosia Argetoaia, stapanita de familie pana prin anii 1884-1885, cand a fost cumparata de stat si impartita la tarani.

De la Breasta mergeam in fiecare an la Argetoaia si deplasarea de 26 de km lua in mintea mea de copil proportiile unei importante calatorii." Amintirile lui Constantin, legate de acest loc de recreere, sunt toate aureolate de lumina copilariei si a tineretii fara griji. Oamenii locului apar ca personaje sfatoase si pline de "eresuri" de care domnisorul se apropie cu sfiala si respect: "Era pentru mine o lume cu totul noua, caci, cocotat cum era pe deal, conacul nostru ne izolase ca copii de sat", spune Argetoianu in memoriile sale despre anul 1888, cand a petrecut toata primavara la Breasta.

Strugurii de pe sutele de hectare de vie se storceau in crama uriasa. La Biserica era locul de reculegere al familiei

BISERICA DISCORDIEI. La capatul unei alei pietruite pornind de la conac se inalta o biserica eleganta si frumos pictata. "E monument istoric, dar e pe pamantul meu", lamureste Sandu problema. Biserica "Sfantul Nicolae" e acum locul unei dispute intre el si preotul care slujeste aici, deoarece familia Niculescu, mostenitoarea averii Argetoienilor, a promis celui din urma casa chiar de la poalele lacasului de cult. "Acum imi poarta mie sambetele, cica din cauza mea nu a mai primit casa care acum apartine unuia din Bucuresti, nu mie."

Printre sfintii care se zaresc printre coloanele sculptate se zareste un boier aureolat despre care Sandu nu stie care dintre argetoieni este, desi cunoaste foarte multe despre aceasta familie pe care o admira. "Eu il iubesc pe Argetoianu (n.r. Constantin). A fost nationalist si si-a iubit tara. De-aia nu vreau sa se distruga totul aici."

LOC DE VECI. Doua portite cu lant, vegheate de o cruce simpla marcheaza locul unde se odihnesc cativa dintre Argetoieni: Ion, tatal lui Constantin, Constantin si bunica acestuia din familia Bengescu. Aceste informatii le aflam de la noul stapan, caci pe cruce scrie cu litere modeste doar: "Au fost drepti si multiubiti". Portile cavoului, coclite si acoperite de vegetatie, ocrotesc tarana adusa de la Sighet, care tine locul osemintelor lui Constantin Argetoianu.

Boierul si-a dorit enorm sa fie inmormantat pe aceste pamanturi, de aceea a riscat si s-a intors din Elvetia in timpul comunistilor. Corpul detinutului de la inchisoarea din Sighet insa nu a fost niciodata gasit.

Georges Niculescu, sotul nepoatei lui Argetoianu, recompune epoca de glorie a familiei

BOIERII VECHI SI NOI. Noul boier spune ca nu s-a apucat de renovari serios pana nu se vede cu toate actele semnate de fostii proprietari. Fostii proprietari spun ca nu li s-au dat toti banii pe mosie. Cine stie care cum e? Cert e ca Ion Sandu vrea sa faca aici casa pentru familia lui, iar in curte, unde statea inainte administratia conacului, un loc mirosind a soareci, cu tavanul jos, va face o pensiune.

Noul boier nu stie ce s-a intamplat cu vechiul mobilier; ce a scapat de comunisti au furat tiganii din sat. Pentru gaurile din pereti nu are nici o explicatie. Ca sa opreasca furtisagurile, Sandu a pus un paznic schiop cu topor, care a facut scoala chiar in cladirea aceasta.

In satul Breasta, numele de Argetoianu nu mai trezeste prea multe amintiri. Primaria, o casa frumoasa in stil brancovenesc, a apartinut familiei boieresti, iar acestia au donat-o pentru a se face un spital acolo. In semn de recunostinta, in fata primariei troneaza un bust al marelui om politic Constantin Argetoianu.

Bibliografie: Stelian Neagoe - "Istoria guvernelor Romaniei", Constantin Argetoianu - "Memorii. Jurnale", I.G. Duca - "Memorii", Martha Bibescu - "Jurnal politic".

IUBIREA DE MOSIE STRABUNA Constantin Argetoianu era un boier bogat, avea case, mosii, vreo sase mii de hectare de pamant, spune Georges Niculescu, sotul nepoatei marelui om politic. Printre acestea, diverse imobile in Capitala, mosia si conacul de la Breasta, atat de dragi boierului, Obedin, zeci de hectare de vie, crama, vila la Sinaia. Argetoianu era bun economist si averea pe care o avea ii permitea sa faca politica din convingere. Niculescu subliniaza ca in testamentul care urmeaza sa fie publicat, Argetoianu dezvaluie scopul nobil al strategiilor sale politice. NEAM DE OLTENI ILUSTRI DIN ARGETOAIA Stapanitori ai Argetoaiei, sat din Mehedinti, inca de pe la 1600. Primul cunoscut e dintr-un document oltenesc, privitor la Cerneti, unde iscaleste: Mihai Hargetoianul. Era vel stolnic in 1668. Despre un Costache Argetoianu din secolul al XVIII-lea Dapontes spunea ca e lacom de bani. Constantin Argetoianu comenteaza cu umor acest fapt: "Am avut atatia oameni cinstiti in neamul meu, incat insemnarea lui Dapontes ma bucura: am avut si noi falitul nostru". Altul, atestat documentar, apare la sfarsitul sec. al XVII-lea si putin din urmatorul: Dumitrascu Argetoianu, vel capitan. Fiul lui Dumitrascu este Constantin Serdaru Argetoianu, vornic in 1720. In 1738 e vel-ban al Craiovei. Fiul banului Constantin era vel-clucerul Constantin Argetoianu. Ionita Argetoianu slugerul il gasim la 1783 in divanul Craiovei. Un Constantin Argetoianu avea titlul de mare ban la 1847. In 1841 se naste Ion Argetoianu, generalul, tatal lui Constantin Argetoianu. Casatorit cu Constanta Otetelisanu, la randul ei dintr-o familie boiereasca. Generalul Ion Argetoianu a fost ministru de razboi in 1912 in Guvernul Titu Maiorescu. (Octav George Lecca - "Familiile boieresti romane. Izvoare si genealogie", LIBRA, Muzeul Literaturii Romane, Bucuresti, 2000) DRAGOSTE FATA DE PARINTI "Nu ma pot duce cu mintea inapoi spre vremurile copilariei si ale tineretii, fara sa evoc doua fiinte scumpe care prin pilda si prin influenta lor au contribuit aproape exclusiv la formatiunea mea morala si intelectuala, si au determinat rosturile fiintei mele intregi. Cat am trait in casa parinteasca, inainte de a pleca la studii, in strainatate, parintii au sadit in mine tot ce e bun si mi-au stavilit toate pornirile rele (…) De cate ori n-am izbutit sa inlatur ispita unor momente de slabiciune numai de teama judecatii lor!" Constantin Argetoianu, "Memorii. Jurnale", Editura Humanitas, Bucuresti, 1991.