x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Diavoliţa albastră

Diavoliţa albastră

27 Mar 2011   •   20:17
Diavoliţa albastră

Se spune despre ea că avea peste 200 de rochii, trei hermine albe, 16 blănuri, opt vulpi şi patru cape. Este vorba despre cea mai elegantă femeie a Bucureştiului interbelic, Elena Lupescu.

Frumuseţea nu era punctul ei forte, dar era anumit tip de frumuseţe care venea după un secol al XIX-lea... agitat în ceea ce priveşte eleganţa, manierele şi multe altele. La începutul secolului al XIX-lea, sub influenţa Occidentului, femeile de la oraş ieşeau din condiţia de casnică, pentru a deveni "cu­coa­ne". Cu cât o cucoană avea mai multă zestre, cu atât era mai dorită. Femeile încep să se îmbrace ca la Viena şi Pa­ris, poartă mănuşi, evantaie, peruci, pantaloni, pălării şi umbreluţe di­chi­site. Un "accesoriu" important îl re­pre­zenta căţelul, cu care ieşeau la plim­bare. Este perioada în care Miţa Biciclista ieşea la promenadă cu bicicleta, pe Calea Victoriei, îmbrăcată în pantaloni de catifea, mulaţi, şi cu bluze înflorate.

În lumea high life-ului Micului Pa­ris interbelic, Elena Lupescu depă­şise cu mult imaginea femeii "la modă" de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Avea trup plinuţ, dar cu forme plă­cute, iar când mergea îşi mişca pro­voca­tor şoldurile, după cum notează Paul D. Quinlan în cartea sa, "Regele playboy": "Era tipul de femeie îndrăz­neaţă, plină de încredere în sine, do­mi­natoare". Nu era o excentrică, dar gustul ei vestimentar putea trece în epocă drept extravagant-elegant. Multe femei o considerau o diavoliţă… Cel mai bine ştie Chantal De Quai, "de­signerul" Elenei Lupescu, care adu­ce o fărâmă din vremurile când diavoliţa se îmbrăca la ea, în aceste vremuri când diavolul se îmbracă de la Prada!

Trei nasturi
Chantal este proprietara unuia dintre cele mai cochete magazine din Estoril, Portugalia. De-a lungul timpului a îmbrăcat familii cu sânge albastru din toată Europa şi a fost, în tine­reţe, prietenă apropiată a actualului rege al Spaniei, Juan Carlos. Pe Chantal De Quai ai recunoaşte-o dintr-o mie după un singur cuvânt: "mo­distă". "Este adevărat, am avut prilejul şi privilegiul să o îmbrac pe prinţesa Elena", spune Chantal.

Chantal şi Elena au depăşit barie­rele modistă-client, devenind în scurt timp şi prietene. Într-o zi, prinţesa Ele­na a rugat-o să îi facă un taior al­bastru, culoarea ei preferată. "«Ce fel de albastru?», am întrebat-o. «Nu ştiu», mi-a răspuns, «este la alegerea ta». O singură rugăminte a avut, ca taiorul să fie cu trei nasturi." Culoarea albastră a fost aleasă aidoma culorii de fond de pe o tapiţerie celebră ce se găseşte şi astăzi în celebrul hotel Pallacio din Estoril. "I-am făcut taiorul exact aşa cum a vrut. Cu o singură excepţie: fiind mică de înălţime, nu am avut loc să pun trei nasturi şi am pus doar doi. «Dar ţi-am cerut trei», mi-a spus prinţesa, nerenunţând la dorinţa sa. Şi atunci am cusut un al treilea nasture în lateral, lansând, pot spune, o nouă modă după preferinţa prietenei mele, prinţesa Elena!" Chantal nu va uita niciodată acel taior. Ca valoare sentimentală, făcea mai mult decât toate cadourile şi toate bijuteriile de preţ pe care Carol al II-lea i le cumpăra de la Paris sau din alte colţuri ale lumii. "Ţinea la ea. O îmbrăca de plăcere şi cu plăcere", şopteşte Chantal.  

Chiar dacă nu era… prea doamnă la spirit, Elena suplinea această pornire prin vestimentaţie. Desigur, Chantal este foarte discretă, chiar şi acum, după atâta vreme, întărind faptul că o doamnă rămâne doamnă orice ar fi!

În rochia preferată
"Am cunoscut-o pe prinţesa Elena – noi aşa îi spuneam aici, la Estoril, în ’73", spune Marianne Muller, aflată în Portugalia din 1963. Primul lucru care a impresionat-o a fost "părul, de un blond cu totul aparte, parcă ar fi fost pictat". Au devenit nedespărţite, nelăsând să treacă o zi fără să bea ceaiul împreună, să meargă la spectacole sau la cumpărături. Cea mai puternică amintire a Mariannei? "Aceea legată de înmormântarea Elenei. Amalia, bucătăreasa prinţesei, a insistat să o îmbrăcăm în negru conform uzanţelor. Eu însă am ales una dintre rochiile ei preferate, de culoare albastru deschis, precum cerul. Mă tot gândesc că poate am făcut o greşeală atunci, dar aşa am simţit!" 

×