x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Domnişoara Zoica

Domnişoara Zoica

de Mihaela Cazan    |    27 Mar 2011   •   20:20
Domnişoara Zoica
Sursa foto: /Ilustraţiunea Română

Câştigătoarea României la Miss România din anul 1931 era "Domnişoara Zoica Dona. Aceasta a reprezentat România la concursul de la Cannes, Paris şi Rio de Janeiro". Ilustraţiunea Română din 27 februarie 1930 nota: "Domnişoara Zoica Dona ne scrie din Cannes. Este încă sub impresia gran­dioasei primiri din gara Cannes – o primire cu adevărat regească. «În­chi­puiţi-vă – scrie d-ra Dona – o mare de capete, cu mii de ochi nerăbdători să vadă frumuseţile europene cari au parti­cipat la Paris la alegerea Miss Eu­ropei: mii de ochi cari aşteaptă, se aprind şi se înflăcărează când trenul debarcă Miss-ele, o lume întreagă de admiratori şi admiratoare care se înghesue, aclamă, ţipă, ovaţionează – un entuziasm cum rar am putut ve­dea. La Cannes ca şi la Paris mi-am dat bine seama de interesul pe care-l poar­tă marele public ­Misselor şi en­tu­ziasmul pe care-l aprinde prezenţa lor, ori unde s’ar afla. În special oa­menii deprinşi să preţuiască frumosul sunt cei dintâi care înflăcărează ma­sele de curioşi şi de admiratori. În automobil aştept liniştită ca mulţi­mea să-şi micşoreze entuziasmul pe măsură ce admiratorii noştri, valuri-valuri, treceau în revistă automobilele Miss-elor blocate în marea de capete»".

Sport
Ilustraţiuneea Română din 6 fe­bru­arie 1930 scria despre sporturile pre­ferate ale câştigătoarelor con­cursu­lui Miss România: "Din copilă­rie mi-au plăcut mai toate sportu­rile. Eram atât de sportivă, încât tatăl meu a fost nevoit să împrejmuiască curtea cu sârmă ghimpată, până la o mare înălţime ca să-mi tempereze zelul de a mă căţăra ca o pisicuţă. Săream, jucam, sburdam cu voioşia acelor ani, cu care nu mă mai pot întâlni. Iu­beam sporturile, după cum le iubesc şi astăzi. Atunci le iubeam din sbul­dănicia neînfrâ­nată a copilăriei; as­tăzi le iubesc din convingerea că sunt o necesitate pen­tru ori cine do­reşte o minte să­nă­toasă şi un corp sănătos. De aceea, privesc cu ochii plini de o nemăr­gi­nită bucurie avântul vieţii sportive care cuprinde tot mai convingător tineretul de toate vârstele".

Întrebată despre pasiunea pentru aviaţie, domnişoara Zoica Dona răspundea în Ilustraţiunea Română din 6 februarie 1930 astfel: "Am primit invitaţia cu toată plăcerea mai ales că nutream de mult o asemenea dorinţă. Am fost invitată să fac un sbor deasupra Capitalei. M’am urcat pe Farman-ul Aeroclubului Albastru (...). Aeroplanul Farman purta numele regelui nostru, Mihai I. M’am suit cu aceeaş linişte şi siguranţă cu care mă urc în tren, cu atât mai mult cu cât aparatul era pilotat de unul dintre cei mai buni piloţi români.

Motorul se pune în mişcare şi pa­sărea uriaşă, în admiraţia celor de fa­ţă, îşi ia sborul. Urcă, urcă mereu. Am coborît calmă, liniştită, aşa cum mă urcasem în avionul Aeroclubului de Albastru, mulţumită peste măsură că făcusem o frumoasă şi plăcută ascensiune. La coborîre, avia­torii, prietenii, cunoscuţii şi cei care se găseau la aeroport m’au felicitat ca şi când aş fi avut vre’un alt merit de cât acela că eram, după cum se spune şi astăzi, o constantă admiratoare a aviaţiei noastre".

Condiţii de participare la Miss
"Să fie cetăţăne române
Să aibe vârsta minimă de 17 ani şi maximă de 25 ani
Să nu fie, nici să fi fost, căsătorită
Să locuiască la părinţi, la rude, sau dacă trăiesc singure, să aibe o profesiune cinstită şi mijloace de trai onorabile. Pretindem deasemenea o moralitate perfectă.
Nu sunt admise la concurs artistele de teatru, cinema şi varieteu şi nici manechinele.
Deasemenea nu pot participa candidatele care au luat parte la vreun concurs internaţional din străinătate." (Realitatea Ilustrată din 8 ianuarie 1931)

×