x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Dracul mantuit

Dracul mantuit

de Monica Dumitrescu    |    18 Dec 2006   •   00:00
Dracul mantuit

Zeci de oameni s-au adunat ca albinele in jurul parintelui Cleopa, gata sa-i soarba cuvintele. Spune o poveste despre dracul care s-a facut inger cu un "miluieste-ma!".

Smerenie

Sihastria. Zeci de oameni s-au adunat ca albinele in jurul parintelui Cleopa, gata sa-i soarba cuvintele. Spune o poveste despre dracul care s-a facut inger cu un "miluieste-ma!".

Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. "Noi postim, dar el nu mananca niciodata. Noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba. Noi citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el, nu se smereste, nu poate zice «iarta-ma»!", a spus parintele, cu putere, inainte de a incepe povestea dracului care s-a transformat in inger. Toti ochii erau atintiti spre batranelul cu barba alba si ochi senini ca si cerul.

PSALTIREA CARE ARDE. Un diavol s-a transformat in inger de lumina. La o manastire de maici, o calugarita era paraclisiera in viata de obste. La vremea Utreniei care se slujea la 11 noaptea avea ascultarea de a trezi obstea pentru a veni la slujba. Ca sa nu adoarma, citea la Psaltire de cu seara, si cand venea timpul, fugea la stareta, lua blagoslovenie si mergea sa toace, sa scoale maicile la rugaciune. Diavolul avea mare ciuda pe ea, ca-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani in sir s-a ostenit asa. Si ce s-a gandit diavolul sa-i faca sa primeasca ocara de la stareta? Se ducea dracul noaptea si-i tragea clopotele. Dar nu le tragea cand trebuie. Abia adormeau maicile, si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta: Abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele? Dar ea zicea: Iarta-ma, maica stareta, ca am gresit! Ea nu stia ca-i dracul, credea ca alta calugarita vrea sa-i faca rau. Altadata tragea diavolul clopotele si de cu seara, si dupa miezul noptii, dupa ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le tragea, ca sa tulbure pe calugarita care citea la Psaltire.

Si atunci s-a gandit ea sa afle cine o tulbura. Si a luat Psaltirea, o cruce in mana si niste lumanari, dorind sa prinda pe cea din cauza careia primise de atatea ori canon de la stareta si duhovnic.

DRACUL CLOPOTAR. Si a venit si dracul in clopotnita, a pus un picior pe-un geam si un picior pe celalalt si se agata cu mana de funie sa traga clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, cand l-a vazut, a zis: "In numele lui Iisus Hristos, stai! Sa te lege puterea dumnezeirii!". "Valeu, roaba lui Dumnezeu, da-mi drumul, ca nu mai vin niciodata!", a inceput dracul sa strige. "Nu! Stai sa vina maica stareta si toata obstea, ca de atatea ori m-au pus la canon, crezand ca eu trag clopotele." "Da-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!", striga el. "Nu! Sa te lege puterea lui Dumnezeu si Sfanta Cruce! Stai asa, cu mana pe funie!" Si ea, saraca, s-a dat jos din clopotnita si s-a dus la stareta. Maica stareta a luat cateva maici din consiliu si s-a dus sa vada cine trage clopotele. Cand l-a vazut pe drac a inceput sa strige: "Valeu! Maica, alunga-l de aici! Vai de noi, murim de frica! Tare e urat!". Si s-au speriat rau cand au vazut ca dracu-i clopotar!

Si diavolul tot striga sa-l slobozeasca. "Nu! Stai aici sa aduc tot soborul manastirii sa-ti ceri iertare de la maici, ca ai tulburat toate maicile cand sunai clopotele inainte de vreme!" Asta n-o pot face, a raspuns dracul. Ai vazut rautatea lui, e mereu impotriva lui Dumnezeu, ca doar a cazut din mandrie.

MILUIESTE-MA! Si au tras clopotele sa se adune maicile. Mai, dracul in clopotnita! Il pune sa-si ceara iertare. "Zi iarta-ma!", ii spuneau maicile. "Nu pot. Daca zic, ma fac inger!" "Asta vrem noi! Sa vedem un drac ca s-a facut inger cum a fost inainte." Atunci a zis calugarita: "Uite ce-i! Daca nu zici iarta-ma, sa ne canti o cantare, cum cantai tu cand erai inger". "Daca voi canta, va topiti ca ceara", a raspuns dracul. "Nu ne temem! Canta Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule." Cand a inceput sa cante, plangea tot soborul manastirii. Canta frumos tare. Dar stii cum canta? "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", si gata. Pana acolo! Recunostea pe Dumnezeu si atat. Miluieste-ne nu voia sa zica. "Zi «miluieste-ne!»." "Nu pot, ca daca zic, ma fac inger!" "Asta vrem noi! Canta miluieste-ne, ca nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si maine, sa vina toate satele sa te vada aici, drac clopotar!" Canta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea. "Daca nu spui «miluieste-ne», sa te arda puterea Sfintei Cruci!" Iar dracul tipa: "Valeu! Dati-mi drumul, ca nu mai vin in veac la manastirea asta! Am sa spun la tot iadul ce-am patit aici. Cand a vazut ca-l arde puterea Sfintei Cruci, a cantat. Si cand a cantat miluieste-ne pe noi, a stralucit ca soarele si a zburat la cer. S-a facut inger. Si atunci maicile au inceput a face metanii: "Multumim Domnului ca am vazut un drac care s-a facut inger inapoi, ca a zis «miluieste-ne pe noi!»".
Si ce s-a gandit diavolul sa-i faca sa primeasca ocara de la stareta? Se ducea dracul noaptea si-i tragea clopotele. Dar nu le tragea cand trebuie. Abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta: Abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele? Dar ea zicea: Iarta-ma, maica stareta, ca am gresit! Ea nu stia ca-i dracul, credea ca alta calugarita vrea sa-i faca rau
  • Parintele Ilie Cleopa
  • ×