x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ei au plecat

03 Apr 2005   •   00:00

INGERII
Intr-o zi au lasat chitara si versul si au plecat spre ingeri. Anda Calugareanu, Dorin Liviu Zaharia (Csabi), Vali Sterian, Nicu Vladimir - un cantec si o lacrima.
Indragostita de folk, Anda Calugareanu a renuntat la muzica usoara si a inceput sa ia lectii de chitara
A renuntat la Festivalul de la Mamaia, n-a mai cantat muzica usoara, a refuzat sa mai plece in strainatate "in turneu", pentru ca se indragostise de folk. A invatat sa cante la chitara. Anda Calugareanu a luat totul de la inceput, de dragul folkului.

ANDA. "Si, de atunci, pe langa talentul urias pe care l-a avut de la Dumnezeu, a dobandit si celalalt lucru de care au nevoie toti creatorii - respectul oamenilor", spune Florian Pittis despre draga lui prietena. Anda a ajuns sa compuna singura, sa aiba spectacole, la Teatrul Mic, alaturi de Leopoldina Balanuta. Urmarile unui astfel de gest au fost dramatice. Electrecordul, presat de Ministerul Culturii si de alti decidenti, a refuzat sa-i scoata disc. "Nu scoti dumneata discuri pe compozitiile dumitale de doi bani, trebuie sa scoti pe un disc cu compozitii ale creatorilor consacrati", isi aminteste Florian Pittis cum a fost refuzata Anda. Numai datorita unor interventii ale unor oameni de bine i s-a acceptat sa scoata un disc, dar nu pe muzica ei, ci pe cea scrisa de Nicu Alifantis.

CHUBBY. Pe Dorin Liviu Zaharia (Chubby) nu l-au avut deloc comunistii la inima, dar le-a venit de hac cu darul artistic minunat pe care-l avea. "La un moment nu aveai voie sa canti la televizor cantece straine. Dorin avea o inovatie fonetica iesita din comun. El respecta metrica, lua melodia, dar potrivea la ea un text romanesc asemanator fonetic. Dupa «Oh, Carol» a scos cantecul «Ogarii». Din «It’s Been a Hard Days Night» a facut «Vezi bine gard des n-ai»", isi aminteste Florin Silviu Ursulescu.

"VINOVATII FARA VINA", "Ploaia care va veni" erau socotite de comunisti creatii periculoase. Dar "a creat putina liniste in jurul lui in momentul in care i-a amenintat pe reprezentantii organelor de represiune ca cere emigrarea in URSS. Nu in Statele Unite ale Americii, nu in Occident, el voia sa plece in URSS!", spune Florian Pittis.

VALI. La Revolutie a cantat, dupa 20 de ani, "Doamne, vino Doamne!" necenzurat. "Valeriu Sterian era un profesionist, tot ce-ti puteai dori in materie de cunostinte muzicale; a cantat alaturi de Joan Baez. Promova tinerele talente, dar era si un iubitor de manifest, de protest", spune Lucia Sterian, sotia interpretului.

"Canta la mare, pe o terasa la Mamaia, la hotel Bucuresti, si in fiecare seara terasa era arhiplina. Nu gaseai un loc. Strainii ii spuneau chiar «micul Dylan», lucru de care Vali era extrem de mandru" - Paul Grigoriu - realizator Sfertul Academic

"Dorin Liviu Zaharia a creat putina liniste in jurul lui in momentul in care i-a amenintat pe reprezentantii organelor de represiune ca cere emigrarea in URSS. Nu in SUA, nu in Occident, el voia sa plece in URSS. Un individ de-a dreptul extraordinar, Dumnezeu sa-l odihneasca!" - Florian Pittis, director Radio 3 net

OMAGIU PENTRU ANDA, LA MAMAIA

Nu pot sa o uit pe Anda Calugareanu, spune Titus Andrei, pentru ca ea, dupa ce a facut intr-adevar cariera in muzica usoara, s-a retras simtind nevoia sa cante un alt gen de muzica. Folkul a reprezentat nevoia ei de a se adapta la ceea ce voiau tinerii cu adevarat. In 1992, la Festivalul de la Mamaia, cand s-a anuntat moartea ei, toata sala s-a ridicat si a pastrat un moment de reculegere.

CONCERTELE LUI - O VACANTA

Dupa ce s-a casatorit, nu a existat concert de-al lui Vali Sterian la care sa nu fie prezenti Lucia si Oliver - sotia si baiatului lui (cunoscutul tobosar din trupa "Voltaj"). "Concertele lui erau pentru noi ca o vacanta", marturiseste Lucia Sterian, in amintirea verilor petrecute la mare, intre iubitorii de folk. Lucia si Vali s-au cunoscut la Facultatea de Psihologie, unde erau amandoi studenti. In anul III, Vali Sterian era deja un nume cunoscut in lumea muzicii folk.

VALI STERIAN - UN REBEL

Cea mai proeminenta figura a cantecului protestatar ramane Valeriu Sterian. S-a tot spus ca va fi un festival in memoria lui, dar greutatile financiare, ca sa urnesti un asemenea festival, sunt teribile. Sa ajungi la talia acestor mari artisti este greu. Sa imiti iarasi este periculos, deci bine ar fi sa iei cate ceva de la fiecare si atat, restul sa faci ceea ce stii tu, spune Titus Andrei.
×
Subiecte în articol: anda sterian editie de colectie