x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Emigrantii

de Ilarion Tiu    |    15 Aug 2005   •   00:00
Emigrantii

Pentru a afla unele date privind evolutia emigratiei romanilor in Franta, am consultat-o pe sociologul Dana Diminescu, cercetator la Maison des Sciences de l’Homme din Paris.

ROMANI IN FRANTA
Pentru a afla unele date privind evolutia emigratiei romanilor in Franta, am consultat-o pe sociologul Dana Diminescu, cercetator la Maison des Sciences de l’Homme din Paris.

VALURI DE EMIGRANTI. "In Franta sunt circa 30.000 de romani. Din care 11.000 au primit cetatenie franceza, 9.000 sunt rezidenti si restul circulanti. Acesti circulanti sunt cei care vin in sejururi turistice si raman ilegal aici. In 1989 aveam in Franta un exil in varsta, intelectual si plasat din perspectiva veniturilor, sub media franceza. Era vorba de un exil politic. Dupa care au inceput sa vina doua valuri de emigranti din Romania. Mai intai un val firav de studenti, care au reluat traditia de a face studii in Franta. Apoi s-au constituit doua comunitati foarte clare: una a rromilor din vestul tarii, din zona Timisoara, Arad, Craiova, dupa aceea, a doua comunitate importanta din regiunea Oas. Au cautat de lucru, n-au gasit imediat sau au gasit pe perioade scurte. La un moment dat au descoperit «jurnalul de strada», pe care l-au vandut cu mare succes timp de vreo cinci ani. Au fost la inceput cativa barbati care au inceput sa exploreze piata franceza. Au venit apoi vecinii lor. Dupa care au venit si sotiile. Prin 1998 au venit si copiii.

ACOMODARE. Sociologic vorbind, sunt doua tipuri de integrari a romanilor in Franta. Osenii au avut o «integrare pas cu pas». Dupa ce au vandut ziare, au intrat in cotidianul francezilor. Fiecare roman si-a gasit apoi «francezul lui» care i-a facut loc in societatea de aici. Emigrantii rromi reprezinta celalalt tip de integrare. Problema este ca sunt foarte vizibili, deoarece isi expun in strada marginalitatea. Exista o mare vizibilitate a lor mai ales la Paris. Traiesc in comunitatea cu care au venit si au avut protectia unor asociatii care au politizat foarte mult cazul lor.

In prezent, emigrantii romani lucreaza in constructii (barbatii) si in domeniul menajului casnic (femeile). Comunitatea veche este pe cale de disparitie. Aceasta a fost extrem de refractara cu nou-venitii, pentru ca nu erau deloc de acord cu expunerea lor in strada".

"Dupa 1989, noii emigranti castigau destul de bine, in timp ce vechiul exil ocupa mici joburi intelectuale. Ei devenisera complet invizibili ca romani in Franta" - Dana Diminescu, sociolog

×
Subiecte în articol: franta editie de colectie