x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fara dorul de tara natala

0
Autor: Cristina Diac Paula Mihailov 15 Aug 2005 - 00:00
Fara dorul de tara natala


OAMENI OBISNUITI
Nu sunt nici vedete, nici cersetori, nici urmasi ai vechilor familii boieresti fugiti de teama comunistilor, ci cetateni francezi de origine romana. Cei mai multi dintre romanii care traiesc astazi in Franta sunt oameni obisnuiti.

Ca de fiecare data, intalnirile intamplatoare sunt cele mai interesante. Romani la Paris am intalnit in cele mai putin previzibile locuri.

CHELNERITA CU VECHIME. Dupa un drum pe stradutele "cartierului artistilor" Monmartre, ne-am oprit la o terasa: Bazar - Pizza. Tocmai cand faceam socoteala banilor, chelnerita ne lamureste pe romaneste: "Costa 6 euro si 40 de centi". Uimite, am aflat ca Vera este ardeleanca si ca se afla la Paris de cinci ani. "Ce sa fac daca in Romania nu mai era nevoie de medici veterinari?" A decis sa plece de langa cei dragi - trei fii si cinci nepoti, dintre care pe ultimul, care implinise 8 luni, inca nu l-a cunoscut - pentru a-si castiga traiul.

Sa fii chelner - si mai ales la Paris! - nu-i deloc usor. Cel mai greu ii vine cu strainii ("eu nu vorbesc deloc engleza", marturiseste ea). E greu, dar oricum castiga mai mult decat acasa. "In tara merg o data pe an, sa-mi vad rudele si pe mama, care traieste tocmai la Satu-Mare." Dupa ce ne ofera o cafea "din partea casei", se intereseaza de inundatiile din Romania. E asaltata de valul comenzilor, dar ne invita sa mai trecem "pe la ea". Tot pe terasa din Montmartre o vom gasi.

ABSOLVENT DE TEOLOGIE LA IASI. Pe Stefan l-am intalnit in fata bisericii romanesti din Strada Jean de Beauvais. A absolvit Teologia in Romania. "Nu ma impacam deloc cu strictetea, cu rigiditatea din Biserica Ortodoxa, ne motiveaza el decizia de a parasi Romania. Daca ramaneam, trebuia sa iau parohie in cine stie ce sat uitat de lume din Botosani, Suceava sau mai stiu eu de unde. Eu sunt nascut, crescut in Iasi si mi-ar fi fost greu, aproape imposibil."

Acum cinci ani a plecat in Franta intr-o excursie cu ASCOR-ul (Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi). A parasit grupul pe traseu, a facut autostopul, a inceput sa dea telefoane pe la cunoscuti. I-a raspuns un preot dintr-o manastire de langa Paris, care a venit si l-a luat. A stat o vreme la manastire, dupa care, prin cunostinte, a ajuns la biserica din Jean de Beauvais, unde a stat un an. Acum lucreaza la o firma care presteaza diferite servicii pentru televiziunea TF 1. Daca ai noroc gasesti de lucru imediat, daca nu, poti sa astepti si luni in sir. In general gasesti tot cu ajutorul romanilor care sunt de mai multa vreme in Franta. Castiga destul de bine, dupa propriile spuse. Dorul de tara nu-l bantuie deloc. Vine in vacanta sa-si revada familia. "Daca ar fi sa o iau de la capat, as face la fel, spune el. Nu m-as mai intoarce in Romania pentru nimic in lume."

PROFESOR, ACORDEONIST AMBULANT. Dupa ce-am luat cunostinta de masurile dure ale lui Nicolas Sarcozy, actualul ministru de Interne al Frantei, nu mica ne-a fost mirarea cand intr-o statie de metrou am vazut tolanit un acordeonist. E oltean de langa Slatina, dupa cum aveam sa aflam. "Cant pe la terase, la restaurante, unde ma cheama sau ma duc singur si intreb patronul localului daca ma primeste."

STIE SA CANTE ORICE. A fost profesor la Scoala Populara de Arte din Slatina, ne lamureste. A facut parte si din Ansamblul folcloric "Plaiurile Oltului". "Am plecat sa castig mai bine, caci acasa nu era de trait. Acum am si cetatenie si nu mai am probleme cu autoritatile". Povestind, fostul domn profesor scoate din buzunar tigari la 6 euro pachetul. In zilele obisnuite castiga si 200 de euro, ne zambeste smechereste artistul, care stie ca nu toti romanii au norocul sa castige atat pentru o luna de munca. Si continua sa ne uimeasca: "Stau pe Champs-Elys...e si platesc o chirie de 500 de euro pe luna. Am avut noroc ca am dat peste un evreu batran, care m-a luat la el, m-a placut, si astfel am ramas langa el. Din 2003 mi-am adus si familia. Acum cei trei copii ai mei merg aici la scoala, vorbesc bine frantuzeste si vor ramane aici".

"SPORTIVII". Intr-una dintre statiile de metrou din Paris auzim doi pusti vorbind romaneste. "Ce faceti pe aici?", ii abordam noi. Se uita uimiti:, "Ia uite, alti romani" - si par a-si ascunde suspiciosi capul intre umeri. "Pai, eu fac fotbal, zice cel care parea mai mare in varsta. Ca sa ne convinga se uita spre tricoul inscriptionat cu emblema unei echipe franceze. "Joc pe «Stade de France»", incearca el sa ne convinga. Incercam sa aflam de cand sunt la Paris. "Eu sunt de un an, da’ asta e deja de vreo cinci, se uita interlocutorul nostru catre camaradul lui, care nu parea a avea chef de interogatorii. "Si tu tot fotbal faci?", insistam noi. "Da", raspunde "veteranul", dar contrazis de celalalt renunta si revine: "Eu fac baschet". In ziua plecarii, cine statea la gura de metrou cantarind din priviri bagajele calatorilor pentru a ochi de la cine ar primi un bacsis in schimbul serviciilor de hamal? Cei doi "sportivi" romani. De data aceasta s-au facut ca nu ne cunosc, dovada ca aceasta era "activitatea lor sportiva" reala. Nu fotbalul ii hranea pe ei in capitala franceza.

Conform legislatiei franceze, imigrantii (printre care si romani) se incadreaza in doua categorii: cei care au dobandit cetatenia franceza si rezidentii, care locuiesc legal in Franta pentru o perioada limitata. In urma masurilor luate dupa atentatele teroriste, cele mai mari probleme le au rezidentii care au depasit perioada legala de sedere in Franta.

FRANTA PRIMITOARE
In secolul al XIX-lea valurile de emigranti au venit din tarile invecinate Frantei. Acestia au fost atrasi de posibilitatea angajarii in industria franceza, aflata in plin proces de dezvoltare. Acest proces a continuat in timpul celei de-a Treia Republici (1870-1940), cand Franta s-a afirmat ca putere industriala mondiala de prim rang.

Mai ales in perioada primului razboi mondial, Franta a incurajat imigratia, deoarece avea nevoie de muncitori in industria de razboi. La inceputul anilor 1930, polonezii ajunsesera sa constituie jumatate din forta de munca din industria miniera franceza.
Citeşte mai multe despre:   franta,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de