Fara Ea, fara noi, fara Balcic

Se spune ca, de cand Ea a poposit acolo, saracacioasa si umila localitate de pescari a inflorit si oamenii au venit. Ca Ea ar fi ridicat valul tainei ce statea in calea privirilor. Asa a fost sa fie: sufletul reginei, vesnic legat de Balcic. Ascult, ca prin vis, indicatiile ghizilor care conduc diverse grupuri de turisti prin Palatul de la Balcic al Reginei Maria. In general, grupuri de rusi, polonezi si elevi bulgari. Ghidul bulgar pentru polonezi: "Regina a murit de inima rea, din cauza aventurilor fiului sau, Carol al II-lea. Si, mai ales, din cauza iubirii nesanatoase a acestuia pentru Elena Lupescu". Izbucneste un oftat polonez de compatimire. Alt ghid, alt grup, de data aceasta de rusi: "Bulgarii ii spun acestui loc «Dvoreta» - «Castelul». Acum sa nu va inchipuiti ca e un palat ca la voi". Patrunsi de grandiozitatea palatelor lor, rusii rad muscaleste. Profesoara cu elevi bulgari: "Copii, acesta este Palatul Reginei Maria a Romaniei. Sigur, puteti intreba de ce o regina a Romaniei in Bulgaria?". Copiii nu intreaba si sunt nedumeriti.

ATUNCI. Sifonierul reginei. Biroul reginei. Oglinda reginei. Baia turceasca a reginei, in care turistii nu au voie sa se urce! Cam atat a ramas in castel. Ma uit in oglinda suveranei. Aud soapte de femeie blanda - EA: "A fost reintoarcerea la prima mea iubire, marea. Am avut ca o simtire ca locul acesta ori ma asteptase de totdeauna pe mine, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui". Vad peisagisti care deseneaza parcul unui castel, cu marunte cursuri de apa, cascade, vegetatia in neoranduiala. Soapta continua: "Am botezat palatul cu nume turcesc. Tenha Iuvah. Cuibul linistit...Turcii din Balcic imi spuneau Sultana". O vad pe Principesa Ileana asezata in scaunul de piatra florentin, aflat in gradina Palatului, isi noteaza ceva: "O batrana turcoaica de la Balcic, Sefica, reusi multumita unei fotografii a mamei sa vina si ea in vizita la Cotroceni, unde razbi pana sus, unde, asezandu-se turceste pe coridor, astepta trecerea reginei". Pe langa mine se perinda Enescu, Grigorescu, Tonitza, Pallady, Tudor Vianu...Pictorul Jean Al. Steriadi, despre care unii credeau ca-i lenes. Dar nu, el de-abia astepta lunile de vara, sa se refugieze la Balcic, unde lucra cu nesat. Anii si oamenii se amesteca. EA are bizara dorinta de a-mi derula cat mai repede filmul unui loc uitat.

MARUSEA. "Sunteti romani?", ne intreaba o babuta trasa in jos de o plasa cu cartofi. Da, suntem din Bucuresti. "Aaa..., n-am fost niciodata acolo". Vorbeste o romaneasca limpezita, dar unele cuvinte nu le mai stie. E din Basarabia. De acolo a venit intr-un orasel bulgaresc, s-a casatorit cu un bulgar, bineinteles, si apoi s-a stabilit de ani buni la Balcic. "Ma cheama Marusea Feodorovna." Nu-mi pot opri rasul. Rade si ea cu pofta, laolalta cu mine. E ca la radio Erevan: te duci in Bulgaria, la Balcic, si dai de o rusoaica, localnica, Marusea pe nume si te conversezi cu ea in romaneste. Tare! "Stiu, sunt o amestecatura. Nu mai stiu ruseste, nici romaneste ca lumea. Bulgara ce mai stiu!", spune batrana de 80 de ani cu umor. "Si la varsta asta muncesc, la zarzavaturi. Trebuie sa muncim, ca sa traim bine". O incununare a lui Caragiale ar fi ca Marusea sa fie ruda cu Basescu! Ii spun ca am vizitat palatul reginei si m-am intristat. "Palatul nu mai e ce a fost. Alte vremuri. Acum se bat doua firme acolo, care sa administreze si cum cuibul reginei", sopteste ea. Regina, boema locului, toate se duc brusc pe apa sambetei. "Vedeti casa aia mare de sus? E a mea. Are numarul 13." I-a purtat ghinion? Nu. Pe strada ei si, mai jos, la multe alte case revine obsedantul numar 13. Strazile sunt in stapanirea pisicilor. Combinatia 13 cu pisici pesemne le-a purtat noroc "balcicarilor".

BLESTEMUL. Unde e regina? Unde e Balcicul? De ce sa nu recunoastem, este foarte greu sa gasesti Regina si Balcicul de altadata printre rafturile cu dulceata bulgareasca de trandafiri si fundurile bombate ale rusoaicelor venite sa-si imprastie parfumul dulceag la soare. Mi-e mila de Balcic: il paste pericolul de a deveni un Saturn bulgaresc. Dar trebuie sa traiasca, si turismul e mana cereasca pentru mica localitate. Localitate ce-si face veacul impreuna cu vanzatorul volant de trandafiri, care plimba minunea din cos de dimineata pana noaptea tarziu, ca o stafie neobosita a zonei. Sau cu Petko, un fel de clovn local, ce se fotografiaza cu polonezele din a caror tinerete nu a mai ramas decat blondul spalacit. Ori cu Hari, tatarul enigmatic, ospatar la o terasa de la poalele palatului. Chiar, Hari, ce personaj! "N-am vazut niciodata stafia reginei, asa cum se lauda unii. Toata vara lucrez aici, n-am timp nici sa mananc, nici sa ma duc la toaleta. Iarna e bine: fac mobila, iau pauza, citesc, ma gandesc..." Ganditorul Hari stie romaneste: "multumesc", "doua beri", "la revedere". Atat. Ii fac un compliment: "Ce salata frumoasa!". Imi raspunde naucitor: "Mancare frumoasa, pentru oameni frumosi". Se spune ca parfumul favorit al Mariei, unul inconfundabil, din violete de India de pe coasta Coromandel, daruit ei de un maharajah intr-un mic flacon incrustat cu pietre pretioase, a inmiresmat mult timp dupa moartea ei Pelisorul. Inainte de a pleca, las in gand un blestem pentru Balcic: sa fie vesnic bantuit de parfumul violetelor de India, pana si in norii ce-si strecoara rusinea dupa dealuri. Dar Balcicul isi traieste destinul bulgaresc. Fara Ea.

AMINTIREA REGINEI, SFARAMATA DE PREZENT

Castelul de la Balcic al Reginei este asediat acum de ciripiturile rusilor si polonezilor, care isi petrec vacantele ala bulgari "Fetito, imi faci si mie o fotografie?". Placuta obraznicie a tinerei rusoaice imbracata in rosu, cu o cocheta palarie de pai ma smulge de sub vraja EI. Vrea o poza in fata trandafirilor din gradina Reginei. Ironia sortii: vrea poza in fata soiurilor numite "Sissi" (fina aluzie la printesa Elisabeta a Austriei, una dintre cele mai iubite eroine din istoria europeana, cunoscuta si sub numele de "Sissi") si "Lady’s Heart" ("Inima Reginei")! Imi vine sa-i trag o chiuitura si-o "Marie si Marioara" de sa se zguduie tot Balcicul! Dar, cu un zambet rusinat in coltul gurii, o fotografiez. Tac, ma resemnez cu gandul ca Inima Reginei a batut aici si imi tin secretul intre dinti in timp ce solistul de la o bodega aproape de Palat canta cu foc "Kalinka", parca in stranie conspiratie cu domnisoara in rosu. TREZIREA. Ma trezeste definitiv un zgomot de pickamar. Se mai construieste un hotel la Balcic. Si inca unul, si inca unul. La Veselina TV (!) o tipa blonda in sutien, cu multi banuti zornaitori in jurul taliei se agita de mama focului pe ritmuri bulgaro-grecesti. Amintirea reginei se marunteste sub greutatea progresului. Vrem sa ajungem la vechile ruine ale orasului. Pe drum dam de bisericuta cu hramul Sfantul Nicolae. "Baba Marta nu e. Lipseste trei ore si cheile sunt la ea. Dar puteti intra in curtea bisericii", striga un baietel. Ne odihnim pe bancuta din curte, sub privirea calma a Sfantului Nicolae care vegheaza, asteptand o baba Marta care nu mai vine. Mai departe, spre ruine. Sporovaim. La Balcic iti face o enorma placere sa vorbesti romaneste. Rostogolesti cuvintele, le ondulezi cu voluptate pe limba. Si toate astea pentru a da peste nas rusilor si polonezilor care isi petrec vacantele aici, ciripind peste tot, neintrerupt. O barmanita informata susoteste cu un nene: "Doar 50 la suta s-a ocupat Balcicul anul asta. Au venit mai multi rusi ca de obicei si, culmea, multi bulgari". Pai nu le-or fi convenit preturile mari din Albena, Mamaia lor - mult mai luxoasa. POVESTEA. Balcicul a fost in trecut, un foarte important port comercial, decazut in urma nenumaratelor preluari si cedari intre Romania si Bulgaria. Dupa preluare, in 1914, asezarea numara 6.700 locuitori. Avea un atelier de masini agricole, o moara, magazii de cereale. In largul marii ancorau vapoare pentru a transporta renumitul "grau de Balcic". In 1924, pictorul Alexandru Satmari staruie ca Regina Maria sa revada Balcicul. Indragostita de asezare, Regina va cumpara terenuri si va initia un real avant urbanistic. Pescari batrani din Balcic te ispitesc, daca afla ca esti roman, cu o poveste de dragoste. A Reginei Maria. Un comandor, un zambet, o salupa trimisa la tarm la o anumita ora pentru a o aduce pe Majestatea-Sa pe vas…

RUGACIUNEA UNEI REGINE

Imi inalt inima catre Tine, oh! Doamne! Asculta te rog smerita mea ruga. M-ai inaltat, m-ai asezat in locul de slava si ai pus in mainile mele o putere ce nu e harazita multora. Mi-ai insemnat un drum care trebuie sa fie al meu si pe care trebuie sa pasesc fara a sovai. Din pricina ca sunt nevoiti sa-si inalte fruntea ca sa ma vada, multi cred ca nu calc decat prin locuri pline de soare; dar Tu, Doamne! cunosti pietrele ce-mi ranesc picioarele si multimea spinilor ascunsi sub trandafirii ce mi-au fost daruiti. Ai facut sa straluceasca chipul meu in fata smeritilor acestei lumi. Ai asezat purpura pe umerii mei si coroana pe capul meu si mi-ai poruncit sa le port ca si cand n-ar fi o povara. Si ai grait: «Ai fost aleasa intre multi; fii vrednica de cinstea ce ti s-a facut, fie mana ta blanda, cuvintele tale pline de mangaiere si fa din inima ta un loc de odihna pentru cei obositi si fara tihna. (...) Caci esti mama unui popor si ai fost aleasa sa-l calauzesti in viata si sa porti povara durerilor si bucuriilor lui.» De aceea strig catre Tine, oh Dumnezeul meu! Da-mi putere sa infrunt orice soarta, sa inving orice temere, sa strabat prin orice furtuna. Da-mi o nesfarsita rabdare, o Doamne, si vointa de a birui orice ispita nevrednica; fa-ma fara teama, buna si dreapta, o Doamne, asa incat sa raman neclintita in mijlocul oricarei nenorociri. Da-mi o inima viteaza ca sa suport toate durerile pe care le vad si le aud; (...) Ingaduie-mi, o Doamne, sa tin capul sus, nu din trufie, ci pentru ca mi-e cugetul curat ca cristalul in care straluceste soarele, scotand la iveala o mie de lumini, si pentru ca ma pot uita fara teama in ochii oricui. Iar cand va veni ceasul meu din urma, nimanui si fa ca nimeni sa nu se creada dusmanul meu, asa incat inainte de a veni in fata Ta, mainile ce ridic in binecuvantare sa fie usoare ca niste aripi plutind spre cer. Si de isi va aminti cineva de mine pe pamant, o Doamne, sa ma vada cu un zambet pe buze, cu un dar in mana si cu lumina credintei in ochi, acea credinta care muta muntii din loc. Amin!