x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Feminitate şi eleganţă

Feminitate şi eleganţă

de Iulia Gorneanu    |    25 Mar 2011   •   13:08
Feminitate şi eleganţă

Frumuseţea de altădată poate fi şi frumuseţea noastră dacă ştim să ne apropiem de ea, s-o înţelegem, să-i respectăm parfumul şi misterul.

Frumuseţea de altădată poate fi şi frumuseţea noastră dacă, odată descoperită, vom şti să ne raportăm la farmecul ei tainic într-un mod personal, modern, avangardist chiar. Eleganţa, rafinamentul, melancolia şi candoarea femeilor care ne privesc din fotografii de dincolo de timp ne tulbură şi totodată ne invită să le cunoaştem lumea demult apusă, ba mai mult, ne ajută să ne apropiem de ea şi să îndrăznim, cu inteligenţă şi imaginaţie, să reinventăm tot ce a avut  mai frumos, mai profund, mai adevărat.

Femeile din fotografiile de demult, prin vestimentaţie, accesorii şi, nu în ultimul rând, prin atitudine, ne învaţă o lecţie pe care am vrut cu tot dinadinsul să o ui­tăm. Feminitatea. Astăzi, gingăşia, candoarea, deli­ca­te­ţea sunt privite cu dispreţ şi fiind considerate apanaj al vul­ne­rabili­tăţii, al lipsei de putere şi autoritate, sunt alungate în cel mai tainic colţ al inimii noastre.

Arta de a fi fe­meie a fost ui­tată, feminitatea e confundată cu fotografiile pro­vo­ca­toa­re din reviste şi a ajuns să fie considerată doar o sim­plă aparenţă când, de fapt, este vorba despre esenţă pură, vi­b­ra­ţie, magnetism. Nici frumuseţea nu mai ştie bine ce e cu ea, a ameţit sub atâtea anestezii şi bisturie, a uitat că, da­că există cu adevărat, trebuie să fie dublată de o frumuseţe a minţii şi a spiritului.

Feminitatea presu­pu­ne, dincolo de rafinamentul vestimentar obligatoriu, un anumit fel de a vorbi, de a asculta, de a te mişca, de a atinge pământul atunci când mergi pe drum. Este o frumuseţe interioară, tainică, nedeclarată. Nu există formule magice pentru a-ţi descoperi, asuma şi afirma feminitatea, însă o întoarcere la moda începutului de secol XX poate face minuni.

La Belle epoque
Începutul secolului XX este cunoscut şi recunoscut de toată lumea drept "la Belle Epoque", epocă de o mare efervescenţă artistică, în care moda a avut meritul ei: decolteuri largi, multă dantelă, rochii lungi, talie strâns încorsetată, pălării complicate, pieptănături elaborate, accesorii elegante şi rafinate. Parfumul devine un produs de lux obligatoriu, iar în Statele Unite apar primele saloane de cosmetică. Femeia urmează codurile secrete ale seducţiei şi se supune tiraniei modei.

Lucrurile nu aveau să rămână mult timp sub semnul romantismului şi, o dată cu primul război mondial, moda feminină surprinde cu schimbări de registru fără precedent: corsetele au devenit istorie, talia rochiilor a început să coboare iar tivul să urce. Dacă până în 1910 rochiile atin­geau gleznele, în 1919 ajungeau la jumătatea gambei, iar prin 1925, tivul urcă din ce în ce mai obraznic şi insinuant până spre genunchi.

Pentru prima dată, opulenţa bustului îşi pierde importanţa, deschizând epoca femeilor cu sâni mici. Şi, în mod paradoxal, pe uşa dezastrului des­chi­să de război a intrat tiptil, o dată cu imaginea morţii, mult aşteptata libertate a femeii. Fetele au început să facă lu­cruri in­terzise atâta amar de vreme: să-şi tundă părul, să-şi scur­teze rochiile, să fumeze. Au fost numite flappers, dar nu s-au supărat prea tare, de vreme ce reuşiseră, în sfârşit, să-şi câştige independenţa.

Este începutul anilor nebuni, lu­mea dansează charleston, iar starurile filmului mut de­vin idolii femeilor. În lumea artei suntem în plină avangar­dă, iar eclectismul Art Deco-ului aprinde în aceeaşi măsură atât imaginaţia femeilor, cât şi a creatorilor de modă.

Cinematografia şi moda
Silueta femeii nu mai este în formă de "S", ci mai degrabă "tubulară". Inovaţiile designerilor au apărut şi la nivelul materialelor, decorate ingenios cu mărgele, pene, perle şi broderii în desene abstracte, inspirate din pictură şi arhitectură. Cei mai importanţi designeri ai începutului de secol au fost Mariano Fortuny şi Paul Poiret, ultimul dintre ei aplicând, prin creaţiile sale din domeniul lenjeriei feminine, propria teorie privind "eliberarea trupului femeii de constrângeri". În anii ’20, marile nume în modă vor fi Jean Patou şi Coco Chanel, aceasta din urmă lansând în 1913 creaţii novatoare din jerse, material consi­derat inferior şi folosit până atunci doar pentru lenjerie.

Prin anii ’30, o dată cu venirea la putere a lui Hitler, tivul fustei a coborât spre jumătatea gambei, iar linia bine desenată a taliei a fost din nou la mare căutare. Chiar dacă Marea Criză le făcea imposibil accesul la ţinutele pariziene în vogă atunci, femeile se uitau cu atenţie la filme şi îşi găseau croitorese talentate, care puteau face rochii asemenea celor de pe ecran. Moda era vădit influenţată de începuturile cinematografiei, iar rochiile lungi, de seară, lipite de trup şi cu spatele gol erau visate de orice femeie. Crepul, şifonul, satinul sunt materiale la modă, făcând să strălucească rochiile de seară "haute couture" cu design sofisticat la celebrele şi elegantele baluri din perioada interbelică.

Începând de pe la mijlocul anilor ’30 până la de­clan­şa­rea celui de-al doilea război mondial, lungimea fustelor a în­­ceput din nou să scadă de la un an la altul. Elsa Schiapa­relli şi Madeleine Vionnet sunt acum noii designeri ai mo­mentului, revoluţionând atât moda, cât şi standardele de fru­museţe. Dacă Schiaparelli, sub influenţa artei lui Dalli şi Paul Poiret etalează creaţii fabuloase, cu detalii şi accesorii extravagante puse sub semnul suprarealismului, Vionnet, inspirată de balerina Isadora Duncan, aduce prin creaţiile sale un rafinament subtil, marcat de minima­lism, gra­ţie şi lejeritate.

Printre clientele sale celebre ­s-au nu­mă­rat Marlene Dietrich şi Katharine Hepburn. Tot ele au fost şi cele care au impus moda pantalonilor femi­nini, fiind mo­delul predilect urmat de tinerele femei. Se spu­ne că tendinţele vestimentare sunt indicatori economici foar­te buni. Din cauza războiului, hainele au început sa fie mai sobre, adesea influenţate de uniformele militare, croite cu linii simple şi economie de material. Accentul s-a pus pe ac­cesorii, iar centrul designului s-a mutat de la Pa­ris în America.

Raţionalizarea impusă a dus la dispariţia de pe pia­ţă a unor materiale precum mătasea, folosită acum exclusiv la construcţia paraşutelor. Acest lucru nu a descurajat de­loc femeile pasionate de modă care, inventive şi cu mul­tă imaginaţie, au început să-şi deseneze pe picioare dun­ga ce amintea de senzualii ciorapi de dinainte de răz­boi. Cele mai nonconformiste au început să poarte pantaloni, lucru greu acceptat de o societate încă tributară vechilor modele.

Renaşterea modei
Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a adus cu el o renaştere a modei, a senzualităţii şi a feminităţii. În anii ’50, eleganţa era pusă mai presus de orice. Se investea în modă, iar starletele hollywoodiene erau cele care o dictau: Marilyn Monroe, Brigitte Bardot, Elizabeth Taylor… pe cât de frumoase, pe atât de diferite ca tipologie feminină. Este epoca corsetelor de influenţă victoriană create de Marcel Rochas, a taliei de viespe, a fustele trei sferturi Dior, a parfumului Chanel no 5, a machiajul ce aduce în prim-plan "ochii de caprioară", obţinuţi cu mult tuş şi rimel.

Dacă în anii de război ce au stat sub semnul austerităţii şi al ţinu­telor utilitariste, creaţiile lui Christian Dior, croite din cantităţi uriaşe de material, ar fi putut fi considerate de-a dreptul imorale, acum este din nou timpul întoarcerii la starea de lux. Materiale preţioase, desene surprinzătoare, modele fascinante, femei cu umerii delicaţi şi talie fină, ultrafeminine şi pline de farmec.

Dior este inventatorul siluetei în forma literei A. Rochia largă, pe jupon, foarte strânsă, cu o centură pe talie a fost iniţial la fel de contesta­tă în Franţa ca şi fusta mini de mai târziu. Marele succes îl va cunoaşte în America, unde va fi recunoscut drept cre­a­to­rul curentului New Look, iar femei nu mai puţin renumi­te, precum Grace Kelly şi Evita Peron, îi vor purta creaţiile.
Mă opresc aici, înainte de anii ’60, şi vă rog ceva, vă rog să nu uitaţi că feminitatea nu înseamnă deloc vulnerabilitate, înseamnă putere, magie, mister, iar frumuseţea e atât de Subiectivă şi acest lucru îl demonstrează faptul că idealul oscilează între extreme de la o epocă la alta. Rubensie­ne sau silfide, palide sau bronzate, voluptuoase sau angelice, femeile continuă să fie sarea şi piperul acestei lumi, să se joace cu ea şi, atunci când îşi propun, să o schimbe pe un imperiu sau pe o pereche de pantofi.

×