Fericirea din nefericire

Ai impresia ca vine din alte lumi, unde fiintele-s atat de spiritualizate, incat devin putine la trup. Ai senzatia ca n-are gura, nici limba, nici buze, nici plamani, nici coarde vocale. Tatiana Stepa canta cu sufletul.

"Daca Dumnezeu a vrut sa imbatranim, sa ne imbolnavim, sa ne uratim fizic, cred ca tot El a vrut sa fim singurii stapani peste sufletul nostru si sa nu depinda decat de noi sa-l pastram frumos. De aceea m-am apropiat de muzica folk, pentru ca ea este muzica sufletului. Este, cred, cea mai directa si mai apropiata cale de a te adresa oamenilor. Un om, o chitara, o poezie si muzica. Un mesaj pe care-l transmiti. Daca el ajunge unde trebuie, te face mai bun, te face sa te uiti putin inlauntrul tau, te face sa plangi, te misca. Uneori, te face sa intri intr-o librarie, intr-o biblioteca si sa cauti sa citesti si alte poezii. Mie asa mi s-a intamplat.

MAESTRII. Am intrat in Cenaclul «Flacara» in 1982. Acolo mi s-a deschis o usa catre o lume nemaipomenit de frumoasa, de care habar n-aveam. Mi-am cunoscut TARA. Am aflat unde e Putna, unde e Tebea, unde e Manastirea Rameti. Am fost la Alba-Iulia la fiecare 1 Decembrie, pe vremea cand nu mergea nimeni la Alba-Iulia de 1 Decembrie. Am aflat ca exista poezie de dragoste scrisa de Mihai Beniuc, am aflat ca exista poeti si poezii nestiute de mine. Am cautat si am citit: Alexandru Andritoiu, Serghei Esenin, Romulus Vulpescu, Nichita Stanescu, García Lorca, Zaharia Stancu, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru, Lucian Blaga, Elena Farago, Magda Isanos si sa ma ierte cei pe care nu mi-i amintesc acum. De cate ori mi-a fost greu in viata, mi-am oblojit ranile cu poeziile lor si cu cantecele scrise pe aceste versuri. Dumnezeu m-a ajutat nu numai sa cunosc oameni extraordinari, dar si sa am puterea de-a invata de la ei nu numai literatura sau istorie, ci mai ales cum sa traiesc frumos, cum sa-mi pastrez sufletul curat si tanar, indiferent de necazurile cu care viata m-a izbit.

Am avut norocul nu numai sa-i cunosc, dar si sa lucrez, perioade indelungi, zi de zi, alaturi de doi mari poeti: de Adrian Paunescu si de Romulus Vulpescu. Poate ca, daca as fi putut citi toate bibliotecile lumii, nu mi-ar fi fost de-atata ajutor cat mi-a fost munca alaturi de ei. Tot ce ei mi-au daruit si eu am asimilat mi-a umplut sufletul si s-a transformat in «arma» cu care eu ma prezint pe scena la fiecare spectacol: poezia, cantecul, sufletul, tristetea, bucuria si irepetabilul din fiecare clipa.

FERICITA. Asa a fost si la Gura Portitei, loc de-o frumusete uimitoare, in care nu m-asteptam sa gasesc oameni care sa cante cu mine si sa strige, dupa trei ore de spectacol: «Nu plecati! Nu plecati!». Exista asemenea momente care iti demonstreaza ca nimic nu e in zadar, ca viata are momente frumoase in toata tragedia ei, momente in care simti ca sufletul isi ia zborul si se ridica deasupra tuturor celor urate si rele ale lumii. Multumesc lui Dumnezeu, celor pe care i-am enumerat mai sus, parintilor mei, publicului de la Gura Portitei si celor care au avut curajul acestui proiect, «Folk You!». Le multumesc ca au facut posibil ca, in toata nefericirea, sa traiesc o clipa de fericire."

RUGA DE FOC. FOLK LA PORTITA de POMPILIU KOSTAS RADULESCU "Dupa un timp de la destramarea grupului Ecou am aflat ca Sorina Moldvai se hotarase totusi sa mearga mai departe. Refacuse formatia cu altcineva, dar purta numele nostru si canta piesele noastre. Cineva odata m-a intrebat de ce n-o dau in judecata. Cum adica? Sa-mi dau in judecata tineretea?!" Magda Puscas E ceasul cand focuri de tabara isi ridica bratele a iertare catre o Luna curioasa. Parca si ea si-a aplecat urechea alba si, nedumerita, si-a inmuiat poalele rochiei de lumina in mare ca sa vina mai aproape. Cuprind in brate vantul si ma las cu grija pe o raza aurie de teama sa n-o strivesc. Citește pe Antena3.ro Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au fost eliberate de un zoo: „Suntem foarte fericiți” "Eram un copil pe atunci", imi suna in urechi un glas ca un fulg dintr-o aripa de inger. "E cale lunga de la muzica populara la folk. Dar eu asta am facut mai intai." Poate mirarea din ochii mei, poate o pala de vant ce-a purtat vorbele prea departe o fac sa adauge: "Ti se pare incredibil? Ai mei observasera ca am ureche muzicala si, ca orice parinti, m-au dus sa-mi cultive talentul asta. Dupa un an de «folclor nou», ca asta se cam canta pe atunci, am incheiat-o cu piesele despre plugari fericiti, soferi neobositi si sudori care au depasit planul si am inceput sa cant muzica usoara, in special melodii din repertoriul lui Dan Spataru, care ma prindeau mai bine". INTAMPLARE. "Folkul a aparut intr-un moment neasteptat. La indemnul Sorinei Moldvai intrasem in trupa de folk a liceului din Reghin, unde invatam. Nu prea stiam eu mare lucru despre folk, pentru ca nu se prea canta atunci pe la noi, iar singurele lucruri le aflasem de la Sorina. Trupa asta a fost o buna scoala pentru amandoua, pentru ca, dupa ce grupul s-a destramat la sfarsitul clasei a XII-a, am continuat numai noi doua. Aventura asta a folkului ne unise. Sorina a venit in grup cu foarte multe piese gata facute, eu cu altele. Dar asta nici nu mai conta. Am lucrat multa vreme extraordinar de bine impreuna. Apoi, ea s-a imbolnavit si n-a mai putut veni. Eu am continuat o vreme singura, dar Sorina a considerat asta o tradare sau poate efectiv nu mai avea chef, pentru ca n-a mai venit niciodata." In ochii aproape nepamantesti citesc, o data cu sclipiri de perla, bucuria unui drum ce n-a fost sa fie in van. INGADUINTA. "Nu puteam ramane pe loc si asa s-a nascut grupul Partaj, cu Tatiana Stepa. Ar fi putut foarte bine sa se numeasca tot Ecoul, dar nu mi s-a parut corect fata de Sorina. Dar dupa un timp am aflat ca ea se hotarase totusi sa mearga mai departe. N-am inteles ce s-a intamplat cu adevarat. Purta numele nostru si canta piesele noastre. Cineva m-a intrebat de ce n-o dau in judecata. Cum adica? Sa-mi dau in judecata tineretea?!" GLASURI. Oamenii, siluete ale unui vis fara sfarsit, se contopesc cu cerul, iar focul s-a mutat acum definitiv in noi. Glasuri surori ne invata sa facem pace cu noi insisi.

SI TANTARII AU VENIT SA LE ASCULTE N-as putea sa confund vocile Tatianei Stepa si Magdalenei Puscas cu ale altcuiva. Atat de diferite si atat de complementare! La Gura Portitei, Partajul de altadata s-a reunit. Au cantat impreuna dupa 20 de ani lumea de 20 de ani, adica varsta comuna la care ajunsesera toti cei care devenisera una cu muzica, poezia, marea, nisipul si scoicile. Un capat de lume, unde totul devine posibil. Accesibil. Inclusiv pentru tantari, care au incercat sa nu le dea pace atat Tatianei si Magdei (numai ele stiu cati or fi inghitit). Apropo, Tatiana pretinde ca gustul micilor vampiri e usor acrisor… Iar Magda a regretat ca n-a cantat cu botnita… Pe nisip, lume multa, cu copiii aferenti, care erau semilamuriti de ce canta fetele si de ce a venit atata lume. "Mami, dar si tantarii au venit sa asculte muzica, nu?", intreaba un pusti de 3 ani… "Spune-mi padure, cu frunza rara/Unde-i iubirea de asta-vara/Nu stie iarna sa se indure/De noi, copacii fara padure/." Femeia cu ochii de culoarea copacilor fara padure nu se mai dadea dusa de langa vechea ei prietena si colega, alaturi de care a cantat o piesa sfasietoare, "Durerea femeiasca", pe versurile unui barbat: Adrian Paunescu. "Exista momente care iti demonstreaza ca nimic nu e in zadar, ca viata are momente frumoase in toata tragedia ei, momente in care sufletul isi ia zborul si se ridica deasupra tuturor celor urate si rele ale lumii. Asa a fost la Gura Portitei. Am trait o clipa de fericire in toata nefericirea" "Am mers la Alba-Iulia de 1 Decembrie, cand nimeni nu mergea la Alba-Iulia de 1 Decembrie. Am avut norocul sa-i cunosc pe Adrian Paunescu si Romulus Vulpescu. E mai mult decat daca as fi citit toate bibliotecile lumii" E MARIA SA, PUBLICUL "Daca e sa privesc inapoi, momente ca Ecou, Partaj, acum Orizont 77 nu se intampla decat o data in viata. Si n-as da viata asta pentru nimic! Au fost si sacrificii. Exista in fiecare momente in care nu mai stii pe unde duce drumul drept si pe unde se afla acea cotitura pe care nu trebuie s-o apuci niciodata. Dar in viata trebuie sa alegi uneori. Cred ca asta ar trebui sa fie crezul oricarui artist." DRAGOSTE. FOLCLOR VIU "Aplecarea catre folclor cred ca s-a nascut in vremea cand eu insami cantam muzica populara. Evident ca acel «folclor nou» era de o calitate indoielnica si n-avea nimic in comun cu adevarul din muzica din care cu totii ne tragem. Stabilirea mea la Baia Mare a adus cu sine o descoperire a zonelor de folclor din Maramures. Pieselor pe care le auzeam cantate din cand in cand, mai bine sau mai prost, de cine stie cine, le-am gasit radacinile atat de vii in glasul batranilor din acele parti, incat traiesc cu credinta ca nu vor muri niciodata. Folclorul este singurul care ne tine in viata ca popor!" PE ALTA DATA. REGRETE "N-am invatat chitara in adevaratul sens al cuvantului. Stiu sa cant, imi compun piesele, dar nu am curajul totusi de a canta singura pe scena. Nici n-am fost incurajata din punctul asta de vedere. Chiar profesorul meu de muzica, observand ca am voce, m-a impins in directia asta. Cred ca si eu am fost indolenta in privinta asta. Pe de alta parte, eu am cantat mereu acompaniata de cineva, deci nici n-am simtit nevoia de a tine eu chitara in mana. Acum, iata, cant de 14 ani cu Orizont 77. Cine stie, poate alta data..." (Magda Puscas)