Flacarile care nu iarta

O tara intreaga privea in direct, in dupa-amiaza de miercuri, 20 februarie 2002, focul care izbucnise la Muzeul Satului.

Imaginile de la televizor si cele din ziarele de a doua zi ii aratau pe angajatii muzeului luptand cot la cot cu pompierii impotriva flacarilor, carand cu disperare, la loc sigur, valoroasele si unicele obiecte de patrimoniu din interiorul caselor aprinse. Nu era primul incendiu de la Muzeul Satului. De-a lungul timpului, flacarile nu au iertat aceasta institutie, in care exponatele sunt case vechi din lemn uscat, acoperite cu paie. Ultima nenorocire se petrecuse in septembrie 1997, cand focul a izbucnit din mai multe locuri, fiind evident ca nu fusese un accident. Atunci, in 1997, au fost distruse complet 320 de obiecte etnografice, constructiile afectate fiind gospodaria din Berbesti, stana din Sugag, gospodaria din Surdesti si cea din Dragus, casa din Dumitra.

VOITINEL. Spre deosebire de incendiul din 1997, acum focul a pornit dintr-un singur loc, de la sura din Voitinel, o constructie aflata chiar langa gardul ce desparte muzeul de Bulevardul Kiseleff. Rapid, focul s-a extins la constructiile invecinate. Muzeograful Aurelia Tudor ne-a aratat gospodariile afectate in 2002. "Noi si pompierii am incercat sa scoatem cat mai multe lucruri din case, mai ales lucrurile mari. Intre 3:10 si 3:20, toata lumea era aici. Atunci de-abia erau cateva chestii aprinse. S-a intamplat un lucru extraordinar: au sarit oameni sa ne ajute din drum, au sarit colegii nostri de la minister sa ne ajute", spune Aurelia Tudor. "Au ars morile, a ars cherhanaua, pompierii au incercat sa localizeze focul, sa nu se mai raspandeasca. In mintea mea, o cisterna de opt tone de apa inseamna opt tone de apa, dar la incendiul de aici era ca si cum ai fi turnat cu paharelul, se termina in cateva minute", explica Aurelia Tudor. In 2002 nu existau hidranti pana in acel loc, asa ca lupta cu flacarile a fost mai grea, mai ales ca lemnul de brad, materia prima de constructie a acestor case, arde mai bine ca orice alt tip de lemn. Pompierii, veniti intr-un timp-record din toate colturile Bucurestiului, n-au mai putut decat sa incerce oprirea extinderii focului. "Supraveghetoarea noastra a vazut fumul imediat, dar scandura de brad arde ca o torta. Si nu se stinge, pur si simplu nu se stinge", spune muzeograful Aurelia Tudor.

603 obiecte au fost distruse in intregime

BRIZA. La extinderea incendiului a contribuit si briza, nevinovata in aparenta, care vine de pe Lacul Herastrau. De altfel, nu s-a putut folosi apa din lac, pentru ca este secat pe timpul iernii, iar stratul de apa care mai ramane este foarte subtire, doar 30 de centimetri, din care o mare parte este formata din mal. "La sapte seara, pompierii au spus ca din acel moment nu se mai poate reaprinde focul, dar la sapte seara, aici, unde fusese sura, era o mare de jar, cred ca avea aproape un metru, cu toata apa care cursese. Lupta a fost mai dura, mai ales la acoperisurile astea de stuf, pentru ca ai impresia ca e stins. Daca nu e dat jos, in orice moment se poate aprinde." Bilantul a fost dureros: 630 de obiecte distruse complet, 706 salvate, din care un sfert necesitau lucrari de restaurare. Au fost afectate gospodariile Fundu Moldovei si Ostrov, casa din Straja (Suceava), casa din Jurilovca (acoperisul distrus) si cherhanaua din Jurilovca, precum si moara de vant de la Enisala.

UNICATE. "Casa asta era o bogatie", povesteste Aurelia Tudor, aratandu-ne o locuinta restaurata acum. "S-a facut cercetarea in teren, s-a gasit ce s-a mai putut gasi. Din interior au disparut foarte multe piese textile, nu pentru ca au ars integral, ci pentru ca, fiind din fibre naturale, se parlesc imediat. Le-am spus pompierilor: «Hai sa va aratam macar obiectele cele mai importante, ca sa le scoatem»", mai spune muzeograful. In timp ce muzeografii intrau in case pentru a salva obiecte, pompierii ii aparau de flacari cu furtunuri. Intr-una din case, ne povesteste Aurelia Tudor, geamurile se umflasera din cauza caldurii, ajungand sa semene cu niste baloane.

AJUTORUL. Nu se cunoaste insa cauza incendiului. Se pare ca totul a pornit de la o scanteie, de la un foc facut langa gardul dinspre Soseaua Kiseleff, luata de vant si dusa pe acoperisul surei de la Voitinel. Unele obiecte au fost unicat, altele au putut fi inlocuite cu ajutorul celor care au donat bani si obiecte si care n-au fost putini. Impresionati de imaginile in care angajatii muzeului plangeau printre casele arse, oameni din toata tara au ajutat cum au putut, asa incat acum zona afectata este refacuta si redata circuitului turistic.

Focul a mistuit rapid acoperisurile din paie uscate ale caselor

Lemnul de brad din care sunt construite casele arde foarte repede

"Noi si pompierii am incercat sa scoatem cat mai multe lucruri din case, mai ales lucrurile mari. Intre 3:10 si 3:20, toata lumea era aici. Atunci de-abia erau cateva chestii aprinse. S-a intamplat un lucru extraordinar: au sarit oameni sa ne ajute din drum, au sarit colegii nostri de la minister sa ne ajute." Aurelia Tudor muzeograf

RECUPERAREA CLISEELOR LUI BERMAN In timpul cercetarilor sociologice, Dimitrie Gusti a fost insotit de fotograful Iosif Berman. Cliseele realizate de el au fost in pericol sa se piarda. Dar doamna Georgeta Stoica ne da o veste buna. "Acum lucram cu Ambasada Americii, care ne-a dat 10 mii de dolari ca sa restauram cliseele pe sticla facute de Berman in timpul cercetarilor sociologice. Acele clisee fusesera aruncate. Ducandu-ma cu Focsa odata la Scanteia, am gasit cutiile cu clisee aruncate. Si noi le-am luat de acolo. Au venit aici, muzeul a fost intr-o suferinta ingrozitoare cu depozitele; s-au mutat de nu stiu cate ori, au avut conditii de conservare mizerabile." AMINTIRILE UNUI CERCETATOR CARE A LUCRAT CU FOCSA "Focsa a inteles ca, in conditiile politice de atunci (la venirea comunistilor), era imposibil ca muzeul sa fie mentinut ca muzeu sociologic. L-a transformat in muzeu etnografic. Asta l-a salvat. Focsa a incercat sa faca in muzeu un sector de arhitectura noua, ca sa fie in ideea lui Gusti. Si am facut patru luni de cercetari, cu masina, cu Focsa. Am batut toata tara, am selectionat noi niste asa - nu era nimic reprezentativ, nu era nimic inchegat. Sa poti sa zici: asta este perioada socialista. Si a ramas asa. Era un fenomen interesant atunci in sat. In momentul in care pamantul taranilor a fost luat la gospodaria colectiva, barbatii au inceput sa vina la oras sa lucreze. Femeile asigurau hrana familiei. Toti banii pe care ii castigau barbatii la oras trebuiau investiti in ceva, pentru ca taranul roman e practic. Inainte isi investeau in pamant. Acum isi faceau case. A fost o vreme cand foarte multe sate aveau case noi. Se demolau toate constructiile economice care existasera altadata. Nu mai aveam de ce sa am hambar, ca nu mai aveam ce sa pun in el; nu mai aveam de ce sa am grajduri, pentru ca nu mai aveam voie sa am animale. Au ramas casele acelea noi care, cat de cat, aveau un stil. Pana cand a venit sistematizarea si s-a dus." PERIOADA DE DEZVOLTARE In zilele noastre, muzeul traieste o epoca de inflorire. "Am incercat sa mai facem si altceva, sa mai atragem si alt public, ne spune doamna Stoica. Am adus corul de la Episcopia din Tulcea. Concertul a fost in biserica din Dragomiresti si a avut un mare succes. Am facut atelierele de tamplarie, care sunt la subsol. Avem o parte din birouri din cladirea cea noua, a Ministerului Culturii. Oamenii nostri stateau in niste cabane. S-au rezolvat multe. Acum avem si sala de expozitie, iar magazinul va fi amenajat in stil occidental. Vreau sa-ti spun ca in acest moment, dupa Peles si Bran, Muzeul Satului este cel mai vizitat." (Carmen Anghel)Þ

Nota: Imaginile de arhiva din aceasta Editie de Colectie ne-au fost puse la dispozitie de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". Multumim Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti" pentru sprijinul deosebit acordat la realizarea acestei Editii de Colectie.