Gasca lui Nicu Ceausescu

Muzicianul Madalin Voicu a fost prieten cu fiii mai multor demnitari din Cartierul Primaverii. Pastreaza amintiri de-o viata despre acest loc, pe care l-a cunoscut foarte bine inainte de 1989.

Madalin Voicu s-a nascut in anul 1952, in familia marelui violonist Ion Voicu. Tatal sau, care canta de pe vremea lui Carol al II-lea, avea legaturi cu multi demnitari comunisti. Prin intermediul lor, Madalin Voicu a intrat in cercul acestora. Cu unii dintre ei s-a imprietenit de pe la 10-11 ani. De Nicu Ceausescu, Serghei Mizil sau Jean Maurer s-a legat intr-o prietenie pe viata. Despre Cartierul Primaverii spune ca "era un cartier de case superbe in proportie de 75%, asa cum este si acum".

PAZA BUNA. "Cartierul Primaverii, isi aminteste Madalin Voicu, era in primul rand un cartier bine pazit. Chiar daca intrau si ieseau masini, era un cartier tinut sub lupa. Demnitarii de rang inalt si ei, la randul lor, cereau sau erau obligati sa accepte paza. Nu erau bariere la intrarea in cartier, dar niste oameni in uniforma ori civili pazeau foarte atent accesul catre Cartierul Primaverii, din Piata Aviatorilor, dinspre Sala Floreasca - si care de obicei era inchis, adica nu se circula - dinspre Pescarus, adica dinspre Herastrau. Prezenta lor era un semnal ca pe acolo nu prea ai voie sa treci." Personajele cunoscute ale vremii, chiar daca nu locuiau acolo, aveau desigur o libertate de circulatie.

LA "PESCARUS" SI LA "BORDEI". In Cartierul Primaverii nu prea existau localuri. Erau doua case de protocol unde erau primiti inalti demnitari din alte tari, Vila Lac 1 si Vila Lac 2, folosite si pentru sarbatori precum 23 august sau 1 mai.

Madalin Voicu - unul dintre "nebunii" gastii

"Cel mai important restaurant din acel loc, rememoreaza Madalin Voicu, era Restaurantul Pescarus, care exista si acum. E un restaurant cu terasa, cu o gradina foarte mare. Initial apartinuse Curtii Regale, fusesera grajduri acolo. Dupa razboi a fost amenajat ca restaurant de lux. Restaurantul Pescarus avea traditia de loc pentru intalniri, mese oficiale si protocoluri din zona politicului. Totodata era un loc unde demnitarii se retrageau nu pentru ca era un restaurant cu circuit inchis, ci pentru ca era un restaurant cunoscut ca «pretentios», unde nu intrai pentru ca te simteai stingher." In perioada in care localurile publice aveau numeroase restrictii, acolo mancai bine si puteai sta pana tarziu.

"La Bordei - un alt restaurant de elita - se si dansa. Acestea erau restaurante elegante, dar nu in sensul sa te oblige sa vii intr-o anumita tinuta. Era un gen de loc unde, daca nu faceai parte din protipendada respectiva, nu te simteai bine. Noi mergeam acolo mai curand ca la un club decat ca la un restaurant. Ne intalneam, stateam de vorba, ne cantau lautarii, ne simteam mai aproape de viata din Occident decat de viata celorlalti. Asta se intampla vara. Iarna renuntam la Restaurantul Pescarus si mergeam la Athenee Palace, tot un restaurant cu regim mai special. Aveai certitudinea ca acolo esti si pazit, si urmarit. Nu putea sa ti se intample mare lucru, decat sa afle unul si altul ce faceai, ce vorbeai, ce mancai."

"ASTIA" CA "AIA". Fiii demnitarilor comunisti profitau de niste "facilitati", cum le numeste Madalin Voicu, care seamana cu cele ale demnitarilor de azi. "Asa cum fiecare demnitar comunist, sustine muzicianul, avea casa la Bucuresti, casa de serviciu intr-un cartier select, asa si demnitarii de azi au casa de serviciu intr-un cartier select. Cum noi pe vremea aia plecam la munte sau la mare in locatiile pe care le avea actualul RAPPS - pe vremea aia Gospodaria Partidului le avea la dispozitie - , la fel si astia. Copiii lui Tariceanu au o viata cum am avut noi pe vremea lui Ceausescu."

NICU CEL "DOTAT" In folclorul vremii, povestile despre forta si puterea de seductie ale lui Nicu Ceausescu au fost numeroase. Si fantasmagorice, in opinia prietenului sau Madalin Voicu. Din spusele sale reiese ca "Nicu Ceausescu nu si-a luat nici o femeie singur". "Nu stia sa faca fata unei femei, povesteste muzicianul, nu stia ce sa-i spuna, iar daca ii placea de vreuna, ne ruga pe noi, care eram mai isteti si mai atenti cu domnisoarele, sa-i spunem ca o place si ca vrea sa o cunoasca. Era cel mai «slab» din grupul nostru. In esenta, Nicu Ceausescu era un tip timid in relatiile cu femeile. Dar el era, intr-adevar, cel mai «dotat» din grup. Dar degeaba ai scula daca nu stii sa ti-o folosesti. Nu prea se vasculariza - aceasta era problema lui. Daca tot esti dotat de la Dumnezeu cu calitatile astea, daca nu le folosesti, este pacat! Nu stia sa faca fata unei femei, nu stia ce sa-i spuna. Acum te duci si dai doua-trei milioane si folosesti o fata; pe vremea aia chestia asta avea o alta conotatie, si se facea altfel. Trebuia sa te duci cu ea la plimbare, la o cofetarie, la un film, la un spectacol, nu statea ea asa, din prima".

NASUL "Tata, spune Madalin Voicu, n-a fost comunist cu functii sau cu pozitii importante. A fost un violonist de renume international, cu prestigiu, pe care Nicolae Ceausescu si cu Gheorghe Gheorghiu-Dej cand il vedeau se aplecau pana la pamant sa-l salute. Avea insa o mare bucurie sa cunune si sa boteze copii de demnitari. Cum demnitarii comunisti nu aveau voie sa mearga la biserica, veneau la tata spunandu-i: tu nu esti membru de partid, tu nu esti demnitar, ne si onoreaza ca ai sa fii nasul nostru, hai sa ne cununi. Tata era de cele mai multe ori de acord. Si ce facea? Chema popa acasa si lasa jaluzelele. Sigur, Securitatea stia, ca dovada ca atunci cand s-a intalnit cu Ceausescu la Predeal, acesta i-a zis lui tata: maestre am auzit ca esti si nas pe langa violonist. Aducea acasa cazanele de botez, venea popa, facea o masa frumoasa cu lautari. A botezat copiii lui Niculescu Mizil, ai lui Dumitru Popa, ai lui Dumitru Sandru. Tata are 63 de fini cununati si vreo 45 de fini botezati. Daca Nicu Ceausescu s-ar fi insurat cu Donca Mizil, tata trebuia sa le fie nas."

FIUL GENERALULUI Disciplina sovietica a tatalui a marcat copilaria urmasilor lui Dumitru Petrescu (foto dreapta) Spre deosebire de beizadelele regimului Ceausescu, Valeriu Petrescu a fost crescut in stil spartan. Tatal sau, Dumitru Petrescu (1906-1969), a fost o importanta figura a ilegalitatii Partidului Comunist din Romania. Dupa venirea comunistilor la putere, proaspatul general Dumitru Petrescu a urcat in functii, fiecare dintre ele soldandu-se si cu o noua locuinta. Toate in Cartierul Primaverii. Luandu-si in serios rolul de "ofiter de cariera", Dumitru Petrescu si-a educat copiii in spirit cazon: "Era genul de parinte «mai catolic decat Papa», povesteste Valeriu Petrescu. Ne-a crescut aproape ca la cazarma. Ce ne spunea era sfant. Spre deosebire de alti copii de varsta mea, nu am simtit niciodata privilegiul de a fi din Primaverii. Nu ne-a permis si nici nu am avut relatii cu copii din cartier. In ’45-’46, cand au fost seceta si foametea, noi nu o duceam asa de rau ca altii, dar nici intr-un caz nu traiam in lux." Si spiritul moralei proletare Valeriu il va simti pe pielea lui: "Pe la varsta de 15 ani, am ajuns eu la concluzia ca mie nu-mi trebuie atata scoala si i-am zis tatei. El mi-a raspuns: «Bun, ti s-a urcat la cap. La munca!». Si m-a incadrat muncitor. Si viata cu muncitorii nu este deloc usoara, mai ales daca afla ca esti fiul cuiva «de sus». Aveau impresia ca sunt turnator si incercau sa-si bata joc de mine. Eram ucenic si uneori ma faceau de rasul intregii sectii. Am fost nevoit sa ma adaptez vietii de fabrica, sa invat jargonul muncitorilor, sa injur si sa am intelegere cu ei. Apoi, dupa cateva luni bune, s-au convins ca pot fi unul de-al lor. Faptul ca am muncit acolo m-a ajutat foarte mult in viata". Impresionat de personalitatea tatalui sau, Valeriu Petrescu se pregateste sa-i scrie o biografie. (Paula Mihailov Chiciuc)

CUTIA CU COCOSEI DE AUR Una dintre intamplarile povestite de Valeriu Petrescu reda un fragment a ceea ce a fost Cartierul Primaverii in perioada postbelica: "Cand ne-am mutat in Turgheniev, in continuarea strazii erau niste case bombardate, distruse. Si cum eu cu sora mea ne jucam pe acolo, am gasit o data o cutie metalica. Cand am desfacut-o, am fost uimiti sa descope-rim cocosei de aur, era pentru prima data in viata mea cand vedeam asa ceva. Am luat cutia si am predat-o tatei. El a predat-o altora, dar noi ne-am ales cu interdictia de a ne mai juca pe-acolo!". PORUMBEII LUI DONCEA SI CAPRELE NAZDRAVANE Aflat la varsta amintirilor, Valeriu Petrescu rememoreaza amuzat trasnaile pe care le-a facut in Cartierul Primaverii. In 1953 a participat la Festivalul National al Tineretului, de unde a "infiat" un porumbel alb: "Vecinul nostru, Constantin Doncea, avea vreo zece porumbei si bineinteles ca si al meu a zburat intr-acolo. Si atunci am pus o cusca si am prins toti porumbeii, inclusiv ai lui Doncea. Cand s-a trezit Doncea ca nu mai are porumbei, s-a plans tatalui meu. «Ce-ai facut, mai?» m-a intrebat tata. Si mi-a cerut sa le dau drumul." O alta "trasnaie" a copilului generalului Petrescu a vizat-o pe Constanta Craciun, fost ministru al Culturii (1953-1957). "Familia ei locuia in stanga noastra. Mama mea a venit cu ideea sa luam doua capre, sa dea lapte. Caprele au sarit gardul si au ajuns in curtea lui Craciun, in fata careia cresteau duzi. Si cum masina Constantei Craciun era in fata portii, ale naibii capre s-au urcat pe masina ei, o masina neagra, frumoasa, si au mancat linistite frunze, distrugand capota masinii. In consecinta, tata a trebuit sa suporte reparatia si revopsirea capotei." CARTIERUL "ROSU" "Cartierul Primaverii, isi aminteste Madalin Voicu, a fost denumit Cartierul Rosu de cei de la Europa Libera. De pe vremea cand au inceput sa intre ca proprietari ai acelor locatii, demnitarii de pe vremea lui Dej, Groza, Ana Pauker s.a.m.d. Acolo statea Ceausescu, stateau Maurer, Voitec, Manea Manescu, Corneliu Manescu, statea Borila. Mizil n-a stat acolo. Nici Draghici. Chiar daca nu le placea sa stea acolo, erau obligati. Era un fel de conventie: daca tot suntem aici sa conducem tara, hai sa fim toti impreuna, Biroul Executiv Politic in acelasi cartier."