Infaptuirea unui ideal

Sfarsitul primului razboi mondial a adus cu sine consacrarea principiului wilsonian al autodeterminarii nationale. Pe baza acestuia s-au constituit, in locul imperiilor din centrul si sud-estul Europei, noile state nationale. In acest context, Transilvania, Basarabia si Bucovina s-au unit cu Romania. Pentru prima data, majoritatea romanilor era reunita in acelasi stat.

Romania perioadei interbelice a fost denumita, in mod generic, Romania Mare. Ea s-a constituit intr-un context international favorabil, pe care oamenii politici romani au stiut sa il exploateze in favoarea statului roman. La sfarsitul primului razboi mondial, principiul dominant in politica internationala era cel al autodeterminarii nationale. Potrivit acestuia, orice provincie, in care coexistau populatii de nationalitati diferite, putea sa-si decida singura soarta. Astfel s-au creat numeroase state in locul fostelor imperii Austro-Ungar, Tarist si Otoman.

Regele Carol al II-lea organiza manevre militare pentru a convinge populatia ca armata este pregatita sa apere frontierele tarii. Totul era insa numai o fatada, Armata romana nefiind dotata corespunzator pentru o confruntare militara (dreapta)

UN VIS IMPLINIT. In acest context s-a realizat si Romania Mare, prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu statul roman. Toate cele trei provincii erau locuite de o populatie majoritar romaneasca. Si toate au votat in favoarea unirii cu Romania, in decursul anului 1918. Romania reactioneaza si ea rapid la deciziile luate. Dupa fiecare hotarare luata la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia adopta cate un decret-lege privind unirea fiecarei provincii cu statul roman. Anul urmator (1919), Parlamentul Romaniei aproba "Legile Unirii", prin care se ratifica decretele-legi adoptate anul precedent. Prin aceste acte se consfinteste apartenenta celor trei provincii la Romania. Pe parcursul anilor urmatori, Basarabia, Bucovina si Transilvania vor fi integrate ansamblului sistemului legislativ romanesc.

RECUNOASTERE INTERNATIONALA. Principala prioritate a Romaniei dupa infaptuirea de facto a unirii, a fost recunoasterea ei de jure pe plan international. Aceasta actiune, desfasurata in cadrul Conferintei de Pace de la Paris, s-a dovedit a nu fi usor de realizat. Faptul ca Romania incheiase in timpul razboiului un armistitiu cu Puterile Centrale a ingreunat misiunea delegatiei romanesti. Ungaria si Bulgaria, desi ambele puteri invinsesera in primul razboi mondial, au incercat sa impiedice recunoasterea noilor granite ale Romaniei. Ungaria dorea obtinerea macar a unei parti din teritoriul Transilvaniei. Dar, intrarea armatei romane in Budapesta pentru a stopa revolutia "rosie" a lui Bela Kun va fi factorul ce va influenta decisiv deciziile luate de marile puteri (Franta, Anglia, Italia si SUA). Prin Tratatele de la Saint Germain cu Austria (10 septembrie 1919), Neuilly cu Bulgaria (10 decembrie 1919) si Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920), Romaniei i-au fost recunoscute integral noile frontiere vestice, nord-vestice si sudice.

Mult mai dificila s-a dovedit a fi obtinerea recunoasterii frontierei estice a Romaniei. URSS a refuzat sa participe la lucrarile Conferintei de Pace. In aceste conditii, Romania reuseste sa obtina recunoasterea frontierei sale estice printr-un Tratat semnat la 28 octombrie 1920 la Paris cu Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia. A fost singurul tratat care nu a intrat in vigoare si nu a avut recunoastere internationala, deoarece Japonia nu l-a ratificat.

CONTESTARE. In intreaga perioada interbelica, frontierele Romaniei au fost contestate de statele invinse in primul razboi mondial. Ungaria nu s-a resemnat niciodata cu pierderea Transilvaniei si a profitat de orice ocazie pentru a revendica apartenenta Ardealului la statul maghiar. La randul sau, Bulgaria contesta apartenenta Cadrilaterului la Romania. Cele doua state se vor regasi cu usurinta in tabara statelor revizioniste, nemultumite de rezultatele Conferintei de Pace.

Pe de alta parte, Uniunea Sovietica a refuzat sa recunoasca frontiera comuna. De altfel, relatiile romano-sovietice au fost intrerupte pana in 1934. Diplomatia romaneasca a cautat solutii pentru a contracara amenintarea pe care o reprezenta URSS, dar toate s-au dovedit neviabile. Rezultatul: URSS va fi primul stat ce va ameninta in mod direct frontierele Romaniei Mari. Iar decizia conducerii de la Bucuresti va fi cedarea teritoriilor locuite in marea lor majoritate de romani fara a fi tras nici un foc de arma.

"Istoria ne cheama la fapte... Ne-am trezit din somnul de moarte si vrem sa traim, alaturi de celelalte natiuni ale lumii, liberi si independenti. In numele dreptatii eterne si a principiului liberei dispozitiuni a natiunilor... natiunea romana din Ungaria si Transilvania are sa-si spuna cuvantul sau hotarator asupra sortii sale..." - Marele Sfat al natiunii romane din Ungaria si Transilvania Arad, 7/20 noiembrie 1918

PRINCIPIILE WILSONIENE

La inceputul anului 1918, presedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, prezinta in fata Congresului american cele "14 puncte". Acestea vor sta la baza discutiilor pentru semnarea tratatelor de pace din cadrul Conferintei de la Paris. Printre ele se afla si principiul autodeterminarii nationale, care stipula dreptul oricarei provincii de a-si decide singura soarta. "Popoarelor Austro-Ungariei... trebuie sa li se asigure posibilitatea cea mai libera a dezvoltarii autonome", afirma atunci presedintele SUA. In baza acestui principiu, Romania si-a constituit statul national unitar. "Romania Mare" si-a marit teritoriul de la 137.000 km2 la 293.000 km2, iar populatia de la 7,5 la 16 milioane de locuitori. Daca Romania Mica avea ca vecini trei mari imperii, Romania Mare se invecina cu nu mai putin de sase state: Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Uniunea Sovietica, Bulgaria si Regatul Sarbo-Croato-Sloven (Iugoslavia).

REVENIREA BASARABIEI Revolutia bolsevica a aruncat in aer intregul imperiu tarist. Rand pe rand, provinciile imperiale au inceput sa-si declare independenta fata de Moscova. La sfarsitul anului 1917, Sfatul Tarii, organismul de conducere al Basarabiei, declara infiintarea Republicii Federative Democratice Moldovenesti. Noua republica isi proclama independenta in luna februarie a anului urmator. Momentul decisiv este datat 27 martie 1918, cand Sfatul Tarii adopta cu majoritate de voturi rezolutia de unire cu Romania, conform "dreptului istoric si a dreptului de neam". BUCOVINA: UNANIMITATE PENTRU UNIREA CU TARA Cea de-a doua provincie, cu populatie majoritar romaneasca, care a decis unirea cu Romania a fost Bucovina. Evenimentul are loc la data de 28 noiembrie 1918. Factorul care a favorizat aceasta actiune a fost dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar. Adunarea Constituanta a Bucovinei, reunita la sfarsitul lunii octombrie a anului 1918, adopta o rezolutie prin care-si exprima intentia de unire a provinciei cu Romania. Minoritatea ucraineana isi exprima dezacordul fata de intentia Adunarii. Aceasta initiaza o serie de actiuni prin care incearca sa alipeasca cel putin o parte a provinciei la Ucraina. Reactia romanilor din Bucovina nu se lasa asteptata. Liderii lor solicita intrarea Armatei romane in provincie. Statul roman raspunde pozitiv cererii si trimite trupe. La mai putin de doua saptamani dupa acest eveniment, Consiliul National, organismul de conducere al Bucovinei, convoaca un congres. Aici urma sa se decida viitorul provinciei. Cu unanimitate de voturi, congresul adopta rezolutia cu privire la unirea Bucovinei cu Romania. TRANSILVANIA A DECIS Provincia in care locuiau cei mai multi romani si totodata cea mai dezvoltata economic era Transilvania. Aici, in contextul dezintegrarii Imperiului Austro-Ungar, au loc negocieri intre guvernul de la Budapesta si liderii Partidului National Roman din Transilvania. Acestea aveau ca scop ramanerea provinciei in cadrul statului ungar. Esecul negocierilor relative la problema nationala deschide calea unirii Transilvaniei cu Romania. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Nationala convocata de PNR la Alba-Iulia aproba unirea Transilvaniei cu Romania.