Boieri, negustori, printese, artisti si scriitori au simtit cum este sa cazi prada unei inimi straine.

Iubirea mistuie ca un foc puternic. Intr-o clipa poti uita de cel cu care ti-ai unit destinele, pentru ca inima a ales in locul tau. Ratiunea ia locul nebuniei. Traiesti doar pentru noua persoana. Abandonezi eticheta, iar sfaturile familiei le ignori. Vocea poporului si a Bisericii te lasa rece. Vrei un singur lucru: sa fii cu ea sau cu el.

Constanta Vintila-Ghitulescu este la a doua carte care trateaza societatea roma-neasca cu moravurile ei. In "Focul Amorului, despre dragoste si sexualitate in societatea romaneasca 1750-1830", lucrare aparuta la Editura Humanitas, apare dragostea in toate formele ei. Despre tradare in amor, cu autoarea lucrarii: "Intalnim o serie de tradari in dragoste si as incepe cu Marioara si Panteleon Zalichis. Are loc nu numai o tradare in dragoste, ci si o amestecare de sange, pentru ca Marioara, pana la urma, se incurca cu fratele lui Panteleon Zalichis, Grigorie, venit de la Paris, casatorit, cu copii la Paris". Grigorie este un carturar de seama, il traduce pe Rouseau din franceza in limba greaca si ajunge la Bucuresti. Bineinteles ca Marioara nu are cum sa nu se indragosteasca de el. "Panteleon vede cum aceasta femeie se schimba, cum nu mai este sotia grijulie, de cinste, care isi vede de familie, de copii si devine dintr-o data dulce si senina atunci cand este cu Grigorie", continua autoarea. Si chiar spune Panteleon: "Singura ei grija era sa stea pe genunchii iubitului ei, fratele meu si cumnatul ei, unchiul copiilor nostri, si atunci cand ma vedea pe mine devenea vifor". Pana la urma Marioara fuge cu Grigorie, mai intai in Bucuresti si apoi la Brasov. Face o descindere la sase ceasuri din seara, cand o gaseste dezbracata si gata sa se culce: "Am vazut ca era decat un pat in odaie, dar…" inca nu ii vine sa creada ca, desi era decat un pat in odaie, cei doi ar fi putut sa doarma impreuna si sa faca amor. Ajunge in fata justitiei si se separa. Grigorie o paraseste in cele din urma, se intoarce la familie, dar pe drum spre Paris innebuneste si de la Viena i se trimit scrisori sotiei ca va sfarsi la un sanatoriu din Paris. Asta se intampla la 1820.

AMORURI TRAITE IN SECRET. Ienachita Vacarescu, casatorit de trei ori cu mari boieroaice, era marele "crai" in Bucurestii sfarsitului secolului al XVIII-lea. Se presupune la un moment dat ca ar fi avut un amor cu doamna Moruzi si ca n-ar fi asteptat decat sa moara Voda si sa divorteze de sotie si sa se casatoreasca cu doamna Moruzi. Urmasii il vor urma pe aceasta cale si ii avem pe cei doi poeti si ganditori, unchi si nepot, Iancu si Nicolae Vacarescu, ambii cunoscuti la inceput de secol al XIX-lea, pe care corespondenta ni-i arata, de asemenea, mari crai. Nicolae Vacarescu, "exilat" la Drajna, alaturi de sotia sa, tocmai are un copil, pe Marita, ceea ce nu-l impiedica sa ii scrie nepotului ca a abandonat-o pe Vitorita, pentru ca i s-a rupt traista dinainte, probabil ca il insela cu un altul, "si am gasit un alt obrajel mult mai frumos pentru care mi-as da si viata". Este vorba despre tarancutele de pe mosia respectiva. Acestea sunt amoruri traite in secret ce nu izbucnesc in public, pentru ca, la 1800 spre 1840, barbatul are asemenea escapade, boierul in special. Este o obisnuinta. Sotia lui Iordache Cantacuzino Pascanu din Moldova spune ca atat timp cat sotul ei se descarca printre roabe si tarancile de pe mosie nu e absolut nici un pericol, "sunt stele trecatoare", dar nu vrea ca el sa aiba ca amanta o boieroaica sau o femeie straina. Lucrurile se schimba cand boieroaica este cea care tradeaza, cand ea este cea care comite adulterul, pentru ca acolo este vorba despre onoare, despre fidelitate si despre mostenitorii care trebuie sa fie legitimi.

TRIST. "In salvari si cu Islic", Vintila-Ghitulescu aduce in lumina un caz petrecut la 1793. Marita Vacarescu, sora marelui vistier Barbu Vacarescu, fuge intr-o noapte cu un ofiter austriac, furand totul din casa. Stolnicul Raducan Filipescu povesteste in testamentul sau intreaga aventura. "Au gasit-o dupa trei zile, dar nu mai avea nimic din averea pe care o furase, chiar si brosa de diamanturi pe care am reusit sa o recuperez nu mai avea nici diamanturile, fusese sparta si vanduta." Stolnicul nu o iarta pentru acest lucru, in primul rand ca i-a calcat cinstea, in al doilea rand ca si-a lasat copiii singuri acasa si atunci nu divorteaza, pentru ca este vorba despre doua mari familii boieresti si rudele intervin, o iarta, dar o exclude cu totul din mostenire. La 1793, cand Filipescu moare, Marita Vacarescu prinde glas si vine in fata soborului Mitropoliei si isi cere zestrea, spunand ca el a iertat-o, insa aceste lucruri nu se iarta, iar societatea, reprezentata de Soborul Mitropoliei si de epitropii, de cei lasati prin testament de sot sa aiba grija de testament si de avere, nu o va ierta si o va pune sa spuna mersi ca nu a fost trimisa la manastire si daca se va casatori nu va primi nici cei cativa taleri pe care sotul ii lasase pentru hrana zilnica.

Autoarea ne mai vorbeste despre inca un caz de tradare: "Catinca Ghica, cumnata domnului Voda Ghica, umbla cu un ofiter rus, Rückman, un ofiter olandez in slujba armatei ruse, casatorit cu Sultana Vacarescu, zisa Furtunoaia. Aceasta gaseste corespondenta dintre Catinca Ghica si Baronul Rutman si intr-o seara de spectacol, cand Voda era la teatru, ea intra in sala de bal si, imbracata in uniforma de curier rus, ii inmaneaza lui Voda pachetul cu scrisori, corespondenta dintre cei doi", spune Constanta. Voda nu este atent. Aflandu-se in loja, scapa scrisorile, se raspandesc in sala, sunt stranse repede si date lui Voda, dar toata mahalaua a aflat. Voda o exileaza pe Catinca Ghica pe o mosie, undeva la tara, sa se intelepteasca.

SCRISORI DE REPROS Rasfoind dosare din fondul familial Ghica, pastrat la Arhivele Nationale ale Romaniei, inspectorul superior Alina Pavelescu a dat peste cateva scrisori redactate in limba franceza. Expeditorul este Matila Ghica-Comanesti, om insurat. El ii scrie Ellei Mano Manut, probabil actrita sau balerina, casatorita la randul sau. Iata cateva fragmente in traducerea doamnei Pavelescu: "Excrement de crocodil. In viata, cand nu esti un rahat, incerci sa stii ce vrei. Plecata marti, scrisoare tandra si emotionanta miercuri. Bietul de mine, telegrama pe loc si scrisoare trista si nostalgica imediat. Tu, oroare, la Paris de joi si nici un cuvant. In schimb, misiva detaliata lui H. (n.r. - sotul respectivei!) despre performantele tale vagabondistice DE FAPT: «curvasaristice» !!!!! de cum ai debarcat in acest Babilon nefericit! Da, scumpa mea, ne-a citit-o la toti, literatura ta. Nu ne-a scutit de nimic, nici macar de pasajele in care, maimuto, ii spuneai ca toate aceste distractii nu inseamna nimic fara prezenta unei anumite persoane iubite. Pe onoarea mea, ii vorbeai de inima ta. Care inima? Unde inima? Ce inima? (…) Bobocul meu drag, sunt necajit. Colac peste pupaza, pe langa migrena mea. Ai sa-mi scrii cateva cuvinte?".

MARUCA, "PRINTESA IUBITA" Inima tanarului George Enescu a batut neincetat pentru Maruca Cantacuzino Enescu a asteptat zeci de ani pana cand a oficializat relatia cu "Printesa iubita", Maruca Cantacuzino. Mai intai, ea a avut prilejul de a-l admira in timp ce concerta in 1898 la Ateneul Roman. El era la majorat, iar ea avea 20 de ani si era casatorita cu Mihai Cantacuzino. De abia in 1907 incep sa se cunoasca mai bine. Aerul Sinaiei ii imbie la plimbari lungi. Enescu era deja un nume, iar Maruca avea cu ce sa il farmece. Ilie Kogalniceanu, in "Destainuiri despre Enescu", spunea ca firea capricioasa a Marucai nu se impaca deloc cu felul de a fi al sotului - un ambitios om politic. S-AU INSELAT UNUL PE ALTUL CU BUNA STIINTA Mihai Cantacuzino o insela pe Maruca adeseori. El inchidea ochii la escapadele ei, iar ea la randul sau se facea ca nu vede. Invitatii printesei la seratele muzicale de la Palatul Cantacuzino cunosteau idila dintre artist si Maruca. Enescu marturisea ca nu ii facea nici o placere sa cante la palat, mai ales ca trebuia sa dea ochii cu Misu, sotul inselat. In perioada primului razboi mondial, Maruca se retrage la Iasi, de unde va incerca sa bine dispuna lumea buna prin intermediul bunului sau prieten, George. Tinea receptii la care invitat special era Enescu. Dupa razboi, Enescu pleaca in Franta. In 1920, Ilie Kogalniceanu sustine ca cei doi traiau in Elvetia, la Lausanne. In 1923, Enescu pleaca in America, in primul sau turneu peste Ocean. In august 1928, Misu Cantacuzino isi gaseste sfarsitul intr-un accident de automobil. Logic ar fi fost ca Maruca si Enescu, dupa ce printesa si-ar fi revenit dupa "pierderea" suferita, sa se recasatoreasca. Este momentul in care in viata Marucai apare filozoful Nae Ionescu, casatorit, dar separat de sotie. IN SFARSIT, CASATORIA Sapte ani a durat legatura dintre Nae si Maruca. Enescu ii va fi alaturi cand i se vor da papucii "printesei iubite". Maruca va avea o cadere psihica puternica. Muzicianul o ingrijeste zi si noapte. Intr-o zi, ea isi revine si accepta sa se casatoreasca cu el. Enescu si Maruca parasesc Romania la 6 septembrie 1946, cu vaporul "Ardealul", care-i va duce la New York. In 1955, in noaptea de 4 spre 5 mai, muzicianul moare in Hotelul Atala din Paris, unde locuia impreuna cu sotia sa. Maruca moare in decembrie 1968, in Elvetia. Ramasitele lor sunt ingropate in Cimitirul P"re-Lachaise din Paris.