Iubirea, ca si o pecete in trup

Printre avatarurile privirilor in flacari, tacerilor adanci si tandre, gesturilor marunte, imbratisarilor frenetice, convulsiilor si vorbelor goale, pasiunea te impinge sa depasesti limite, sa visezi sau sa fugi.

Uneste inimi sau trupuri, te face rob sau te poarta pe brate, eliberandu-te. Patimi cu bucurii intunecate, simtiri inocente sau vinovate, dulci si amare, arzatoare, usturatoare, distrugatoare, dar minunate sunt rodul pasiunii ce impinge pe unul in bratele celuilalt. Apare pe neasteptate pentru a recompensa dureri, pentru a ne umili uneori sau pentru a ne otravi dulce viata. Placeri nascute din dragoste sau altele ordinare, pasiunea, oricum ar fi ea, este cuvantul pentru care s-au sacrificat vieti si la umbra caruia s-au scris pagini rascolitoare. Eroii lor pot fi oricare dintre noi. Pentru ca sa doresti, sa iubesi, sa gresesti si sa platesti este odiseea fiecaruia.

Ea il iubeste, el nu vrea sa fie sclavul papucului ei, sa tremure cand ea isi va descoperi sanul. In "Cezara" lui Eminescu, fata, indragostita de calugarul Ieronim care nu iubeste pe nimeni, desi stie ca e "o nerusinata, o femeie de defaimat", isi marturiseste "setea de amor", jinduind nepermis la clipe vinovate. Dar pentru el, "amorul este o nenorocire", iar fericirea ce i-o ofera ea, venin, caci el nu vrea sa se coboare de pe piedestal si sa se amestece cu multimea. Dar el o iubea fara s-o stie... Atunci cand "ea-si culca capul intr-o mana si privi la acel tanar calugar cu o indefinibila, resignata dorinta. (...) El o stranse cu atata putere, incat se-nclestase amandoi intr-o imbratisare lunga si nervoasa. Apoi el recazu obosit de-o simtire nemaicunoscuta pe spata bancei, isi inchise ochii si-si lasa capul pe acea spata".

EXTAZ. In "Cartea nuntii" a lui George Calinescu, inocenta si neatinsa Vera, pe care nici un barbat n-o mai sarutase pe buze, invata pentru prima oara imbratisarea pasiunii: "Jim schita o mica sarutare in coltul gurii, gustand parca dintr-un lichior. Vera gusta si ea din coltul gurii lui Jim. Acesta gusta si din celalalt colt, imitat de Vera. Apoi incepura sa-si pecetluiasca unul altuia cu gura buzele, obrajii, gatul, umerii, repede, frenetic, cu ochii inchisi". Patima cu care se doresc ii poarta apoi spre sarbatorile magice ale trupului. "Se sarutara astfel fara intrerupere si fara oboseala, cu scurte derivatii pe umeri si pe piept, frenetici, nemultumiti si insatiabili. Cand unul din ei voia sa se ridice, celalalt il tine strans in brate si impreunarea buzelor era luata de la capat, cu caderi pe o parte si pe alta si prabusiri in moliciunea patului.(...). Isi trebuiau unul altuia, trupurile lor se asteptasera multa vreme." Uneori, o pasiune e ca o condamnare la moarte. Te tocmesti pentru ea cu propria-ti viata. Ion Minulescu in "Rosu, Galben si Albastru" ni-l infatiseaza pe Mircea Baleanu, alias autorul, care paraseste Bucurestiul pe timp de razboi si pleaca spre Iasi cu trenul evacuarilor, unde traieste o noua viata si o noua dragoste: Tatiana, porumbita de portelan. O pasiune ce-i scapa dureros "ca si cum s-ar implini ultima dorinta a unui condamnat la moarte". Vrea sa inchida ochii, sa n-o mai vada, dar simte ca ea a venit pentru el. "Cu cat ma uit mai mult la Tatiana, cu atat mai mult imi dau seama ca pana aici n-am cunoscut femeia. (...) Pentru prima oara o femeie imi da vertijul prapas-tiei sufletesti. Incepe sa-mi fie frica s-o mai privesc. (...) Eu ma inalt in varful degetelor spre ea, ea si frange mijlocul in doua, aplecandu-se spre mine si buzele noastre fierbinti se lipesc, intregindu-se ca cerul si marea la orizont."

RUSOAICA. Desi destul de cuminte in ceea ce priveste descrierea scenelor erotice, literatura romaneasca a abordat pe ici-colo si practici mai putin ortodoxe. O scena de voaiorism, un tip de perversitate sexuala ce consta in privirea actului sexual intre doua persoane si participarea emotionala sau erotica, este descrisa in romanul "Rusoaica" al lui Gib I. Mihaescu.

Cartea este povestea obsesiei erotice a locotenentului de graniceri Ragaiac, care asteapta, in dorurile nutrite in singuratate, sa-i apara femeia ravnita. El si-a faurit o imagine ideala, a Rusoaicei, a carei cautare ii va deveni obsesie. Niculina este femeia reala care, desi este indragostita de Serghie Balan, il insala pe acesta cu Ragaiac.

Sub impresia farmecelor nocturne ale imbratisarilor Niculinei, Ragaian merge sa il caute pe caporalul Marinescu si asista la o scena de amor: "Corpul lui Marinescu se strangea si el si de dezumfla ca o armonica, dar contopite la fiintele astea nu erau decat capetele (...) mainile orbecaiau in nestire, cautand sinuozitatile trupului advers. (...) Cu ochii debordati din orbite, eu urmaream aceasta zvarcolire de serpi, care se intalnisera intre sanii zeitei impietrite. (...) Ma incordam ca-n asteptarea unei mantuiri. Rasuflam la fel cu ei".

PRECOCE. O scena fierbinte, dar esuata este zugravita de Dinu Zarifopol in "Crima generalului".

"O bretea a camasii de noapte ii cazuse de pe umar si un san aparuse la lumina zilei. Sfarcul tasni cu nerusinare din alveola sa. Iolanda avea sani frumosi (...) Dan, vrajit, nu-si putea indeparta privirea de la sanul astfel dezgolit. (...) Se prabusira pe pat (...) Mainile lui alergau nebune, cuprinse de o frenezie proprie, ridicandu-i camasuta de noapte si asa foarte scurta, facand-o mototol. Cu un gest inconstient o sfasie de sus pana jos, desi era o lamentabila piedica in calea pasiunii lui exacerbate. (...)

Dan era constient ca nu trebuie sa prelungeasca prea mult preliminariile cu riscul de a ejacula inainte de a o patrunde. (...) Cand Iolanda voi sa-i impinga mai jos capul, se rebifa. Fata nu insista, banuind ca Dan este novice in aceste practici. (...) Barbatii prefera sa conduca ei jocul si fetele prea indraznete ii timoreaza. (...) Il primi intr-insa cu bucurie, dar fara sa-i raspunda, cu toate ca ardea de dorinta sa o faca. Dan nu apuca sa faca doua-trei miscari si exploda scotand un strigat ascutit de placere si de regret."

"Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura-insangerata si nesatioasa gura. (...) Am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. (...) In putinele clipe de luciditate, imi dadeam seama ca ursita nu-mi alesese numai un anumit suflet pe care trebuia sa-l iubesc, ci alesese si un anumit trup, pe care numai patima mea il putea frange" - Mircea Eliade "Nunta in Cer"

"Trupurile noastre se tarasc pe covor, se incaleca, sar unul peste altul, se feresc (...) Ea isi lasa capul pe covor si inchide ochii, ca in extaz. (....) Si o posed acolo, pe jos, in dreptul usii, ca pe cea din urma femeie. Furia mea e atat de smintita, incat, dupa inevitabila clipa de slabiciune, tot nu ma dau batut si o infrunt mereu, strivind-o cu o ura salbatica" - Mihail Drumes, "Elevul Dima dintr’a saptea"

"Procopie se apropiase de ea, ii cuprinsese umerii si o sarutase pe obraz si pe gura. Vorbea repede si sarutarea lui fierbinte ii topea urechile (...) Si teama i se amestecase cu o bucurie noua si necunoscuta, cu durere, si planse, si rase, il mangaie si-l saruta si ea si ramasera unul langa altul multa vreme, incremeniti intr-o imbratisare veche de cand lumea" - Eugen Barbu, "Groapa"

AMESTEC DE STRALUCIRE SI DESFRAU

"Craii de Curtea-Veche". O capodopera. Scrisa de Mateiu Caragiale. Un scriitor in jurul caruia s-au tesut si se tes inca legende. Charismatic fiu nelegitim al lui I. L. Caragiale. Portretul pe care i l-a facut George Calinescu in "Istoria literaturii romane" sugereaza imaginea cu totul aparte a scriitorului: "Purta pe cap un melon, asezat rigid (...), pe trup un pardesiu sau un demi-palton usor. (...) Melonul si demi-paltonul bateau in verdele lucrurilor prea vechi, prea lustruite, desi tinuta omului era de o corectitudine intepata, de mare gala". Au fascinat si fascineaza inca cititorul aventurile nocturne ale acelor rafinati decazuti, personajele romanului: Pasadia, Pantazi si Pirgu. Cei trei traiesc din plin atmosfera de inceput de secol al XX-lea din tavernele Curtii Vechi bucurestene. Birturi si lupanare, betie si desfrau, negustorese sulemenite, cheflii, cartofori, voluptatea viciului, lascivitate. Oamenii se dedau placerilor carnale insotite de un limbaj trivial. "La mai mare solzosenia ta, al nostru esti. Umbli sa-ti lasi laptii cu folos. Bre, cum te mai infigeai in undita la Masinca, o luasesi pe coada razachie cu sacaz dulce, usor. Ce pramatie; faci pe cocosu, cotoi mare dumneata", zice Pirgu la un moment dat. Despre Pirgu zice Mateiu: "Simturile sale (...) nu se mai desteptau decat la betie si atunci ii trebuiau femei schiloade, stirbe, cocosate sau bortoase si mai ales peste masura de grase si de trupese, huidume si namile rupand cantarul la Sfantul Gheorghe, geamale, baldare, balcaze. Iar de gretoseniile la care se deda cu ele vorbea atat de zdrentaros, incat ar fi facut sa se rusineze, daca l-ar fi inteles porcii, chiar si maimutele". Intalnirile "crailor" de la birtul din Covaci si escapadele lor la bordelul "adevaratilor Arnoteni" emana erotismul dulce-amar al Bucurestilor de altadata. (Roxana Roseti)