La rascruce de drumuri

S-a nascut intr-o familie de aromani, in oraselul Hrupisti, din Grecia. A colindat Romania cu familia sa, dar Bucurestiul l-a consacrat definitiv. Ploiestiul i-a ramas insa in suflet. Din pacate, unii ploiesteni au uitat sau chiar nu stiu ca Toma Caragiu le-a fost concetatean.

Ploiesti, Strada Rudului. De undeva, din spatele Liceului "Mihai Viteazu" (fostul "Sf. Petru si Pavel") incepe un drum lung, usor serpuit, cu asfaltul spart pe ici, pe colo. Aproape nici un semn care sa tradeze faptul ca, intr-o casa de pe aceasta strada, a locuit familia Caragiu, in urma cu mai bine de 60 de ani. Ca sa ne asiguram ca am nimerit bine, intrebam un localnic daca stie unde e numarul 144. "Eu stau pe Rudului, la acelasi numar cu varsta mea, 68. 144 e undeva incolo, dar ce cautati, vreo firma?", ne-a iscodit batranul, aratand spre stanga. "Casa unde a stat Toma Caragiu." "Nu stiu ca Toma sa fi stat pe strada mea. Stau de-o viata aici si n-am auzit."

STRADA-CARTIER. Il lasam pe ploiestean bodoganind autoritatile, ca nu se invrednicesc sa puna o placuta in memoria actorului, si o luam binisor la picior spre susul strazii, cu ochii pe portile si zidurile caselor. "Ghicitoarea Ecaterina vindeca si descanta" ne imbie de pe o tabla atarnata de o streasina. Pe dreapta, Unitatea de Pompieri din Ploiesti, Spitalul Municipal, vreo doua magazine de articole funerare, mai multe depozite de materiale de constructii. Printre ele, case mai vechi, mai noi, modeste, cu ziduri proptindu-se unele intr-altele.

Mult mai e pana departe! Si nr. 144 tot nu ni se arata. Strada Rudului ni se pare mare cat un cartier. Un cartier marginas, chit ca e undeva in inima orasului. Dintre doua buticuri si un Loto Prono rasare o poarta de lemn neslefuit, uns cu ulei ars. Nu seamana cu nici o alta poarta de pe strada. Am crezut ca ne aflam in fata unei case de gugulani, din Banatul Montan. Dincolo de usa masiva este o curte mare, cu mai multe casute. Nimeni sa ne indrume, asa ca urcam primele scari care ne ies in cale. La etaj, printre o masina de spalat si un aragaz inca nedesfacute din ambalajul original, ne facem loc sa batem la singura usa din spatele careia se auzea ceva. Muzica tiganeasca, data la maximum.

La inceput de drum, Toma nu refuza nici rolurile in care nu avea replici

AMINTIRILE, LA GUNOI! Dupa ce ciocanim cu insistenta, apare in prag o fata oachesa, cu o carpa de sters praful in mana. Doar pomenim de Caragiu si ne invita in "living". "Parintii mei nu sunt acasa, dar stiu ca exact aici a stat Toma. Noi am cumparat camerele astea de la niste batrani care au stat aici dupa ce a plecat familia Caragiu. Am gasit aici niste tablouri vechi si poze scrise pe spate, dar le-am aruncat cand am zugravit." "Erau cu Toma? Cu familia Caragiu?" "Da, scria pe ele." "Pai, nu le-ati dus la muzeu sau la teatru?" "Am vrut, da’ pana la urma le-am aruncat", ne-a raspuns razand pustoaica. Mai aflam ca este eleva, culmea!, la acelasi liceu in care invatase si Caragiu, dar nu avea habar nici de asta.

VOCALIZE. Ne luam la revedere, cu gandul sa gasim si cealalta locuinta in care a stat actorul, ani mai tarziu, ca director al Teatrului din Ploiesti. Strada Vasile Lupu, blocul D, ap. 2. Intre timp, a devenit Strada Mandra. Cateva blocuri marunte, intr-o curte interioara plina de verdeata. Aici a stat Caragiu-directorul, impreuna cu prima lui sotie, actrita Maria Bondar. In apartamentul 2 stau niste tineri, cu chirie. Nu sunt acasa. Vecina lor de vizavi ne vorbeste din usa: "I-am prins aici doar un an, ultimul cand au stat ei in blocul asta. Nu prea ii vedeam pe acasa. Plecau devreme, veneau noaptea. Domnul Caragiu era foarte ocupat, ca director". Cand ne pregateam sa iesim, apare o alta vecina, cu bratele pline de rufe luate de la uscat, din curte. "Eram mica, ma jucam aici, cu alti copii, sub fereastra lor. Doamna iesea mereu la geam si tipa la noi sa nu mai facem galagie, ca domnul Toma face vocalize. Avea o voce splendida si era foarte simpatic." Zambete, la revedere, si fuga inapoi pe Strada Rudului. Poate au venit acasa parintii tinerei gazde si mai aflam una-alta.

PRAF IN VANT. Curat noroc! Tatal fetei ne agata chiar din strada. Nu ii este greu sa vada ca suntem straine de loc. "Va intereseaza sa cumparati apartamentul?" "Nu, doar sa vedem unde a locuit Toma Caragiu." "Ah! Noi vrem sa vindem. A venit si o sora de-a dumnealui acum cativa ani, voia sa cumpere. Daca stiti pe cineva..." Aflam, surprinse, ca familia nu a locuit unde am gasit-o pe fata, dar sigur a stat in aceeasi curte. Ne indruma spre cea mai batrana locatara a imobilului, care ne arata camerele lor, despartite acum de restul curtii cu un gard nou de lemn.

Geta Caragiu a innobilat intersectia din vecinatatea teatrului cu bustul fratelui sau

Si aici stau niste chiriasi. Intre timp, se strange lumea ca la urs. Se dusese vestea ca a venit cineva de la Bucuresti sa intrebe de Toma. "Era vesel si facea glume cu vecinii. Uneori, avea o fata trista. De multe ori stiam ca vine acasa dupa cum chiuia, de la poarta, «Io-la-ri-hi-ii»."

Amintiri risipite, discontinue, aproape sterse. O figura vesela, nascuta din tristete. Oamenii n-au stiut sa pastreze nici o amintire cap-coada. Doar franturi. Autoritatile, nici atat. Pe nici una dintre cladirile in care a stat actorul nu exista o placuta memoriala. Pe nici o strada unde a trait. Nici la Liceul "Mihai Viteazu", unde a invatat si si-a facut debutul de actor amator. Doar teatrul ii poarta numele. La o rascruce, in spatele teatrului, vegheaza bustul sau, sculptat de sora lui, Geta. "... Am copilarit si am facut scoala la Ploiesti. Sunt, deci, ploiestean get-beget", marturisea, intr-un interviu, Toma. Dar Ploiestiul l-a renegat.

FII DE SEAMA AI PLOIESTIULUI Nichita Stanescu observa ca "la Ploiesti, adica in acest oras festiv al limbii romane, unde intetirea silabei inroseste oul si epitetul deraiaza crivatul iarna, la Ploiesti, unde s-a innodat franghia limbii de gatul unui mut pentru intaia oara si unde prea in viitor s-a aratat limba (...) Te iubesc e imposibil a se spune la Ploiesti". Dar Ploiestiul si-a iubit fiii, nascuti sau adoptati: B.P. Hasdeu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Ion Luca Caragiale, Miron Radu Paraschivescu, Nichita Stanescu, Nicolae Grigorescu, Take Ionescu, Toma Caragiu. TEATRUL, PRIMA SI ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE Trei regizori i-au marcat profund destinul de actor de teatru: Valeriu Moisescu, Liviu Ciulei si Lucian Pintilie. A mai jucat si sub bagheta regizorala a lui Nicolae Kiritescu, Alexandru Braun, Aurel Baranga, Harry Eliad etc. la Constanta, Ploiesti si Bucuresti. A fost Rica Venturiano, din "O noapte furtunoasa", Pretore, in "De pretore Vincenzo", Pampon, in "D’ale carnavalului", Bertoldo, in "Bertoldo la curte", Mackie Sis, in "Opera de trei parale", Ion Cristea, in "Sfantul Mitica Blajinul", Tipatescu, in "O scrisoare pierduta", Primarul, in "Revizorul", Ion, in "Puterea si adevarul", Grigore Mirzacu, in "Simfonia patetica" de Aurel Baranga, Doolittle, in "Pygmalion", Lazarus Tucker, in "Elisabeta I", Satin, in "Azilul de noapte", James Tyrone, in "Lungul drum al zilei catre noapte", Nercea, in "Titanic vals". Pentru acesta din urma, Toma insusi a semnat regia. Asa cum i-a placut sa-si regizeze si viata, ca pe un mare spectacol. Garantia succesului, numele lui. Caragiu. Toma Caragiu. NI-L AMINTIM DIN FILME Ce sa amintim mai intai? Seria "Haiducilor" sau "Zestrea domnitei Ralu", in regia lui Dinu Cocea? Seria "B.D."-urilor sau "Explozia", in regia Mircea Dragan? Daca am spune doar de "Actorul si salbaticii" (regia, Manole Marcus) sau de "Gloria nu canta" (regia Alexandru Bocanet), i-am nedreptati pe regizorii Iulian Mihu ("Marele singuratic"), Constantin Vaeni ("Buzduganul cu trei peceti") si pe multi altii pe care Toma i-a facut fericiti, lucrand cu ei. Suntem convinsi ca si acum lumina lui Toma ii invaluie pe toti. (Claudia Daboveanu)