La un svart cu capsistii

Toate drumurile scriitorilor si artistilor duceau la Capsa. Curte suprema a boemilor din anii interbelici.

Neagu Radulescu, intr-un text dedicat spiritului boemei bucurestene, scria: "Cafeneaua!/ Universitate fara diplome!/ Frecventa obligatorie!/ Profesori berechet!/ Langa fiecare svart un geniu!/ Langa fiecare geniu doi-trei gura casca!". Si mai spune el ca nu crede ca exista un scriitor care sa nu fi trecut pragul unei cafenele, pentru ca aceasta pierdere frumoasa de vreme este in avantajul oricui. Dar totul cu masura, altfel, cand iesi din cafenea, te trezesti in strada cu tamplele ninse si cu vorba rece a unui confrate: "Un ratat! Pacat! Era baiat bun".

LA MODA. In orice caz, in perioada interbelica, cine nu mergea la Capsa nu exista ca scriitor. Dar sa nu ne imbatam cu apa rece, la Capsa nu putea rezista oricine. Trebuia talent, asortat cu spontaneitate si cu harul de a spune o vorba desteapta la momentul oportun. "Privincialul crede ca la Capsa face purici oricine…" spune Tudor Arghezi intr-un text memorabil, "Capsa si capsismul", publicat in Lumea in 1925. Ii invita pe confratii de la Iasi, care considera Capsa un loc al "perditiei", sa-si ia palariile cu boruri mari si sa vina aici, unde "salasluieste fericirea: crema galbuie, strudelul, cataiful si frisca". Adica talentul, crema.

Se spune ca intr-o zi Camil Petrescu i-a cerut o intalnire Ion Marin Sadoveanu. "Vino la Capsa!", i-a zis Camil. "La Capsa?", s-a ingrozit Ion Marin. "Eu nu intru la Capsa!" "De ce? Crezi ca daca nu vii la Capsa ai mai mult talent? Sau daca ai veni, l-ai pierde pe al de-l ai?" Aceasta se petrecea in perioada interbelica, in care s-a si consumat adevarata glorie a Cafenelei Capsa.

Dar inainte de a ne infrupta din deliciile petrecute in acea vreme, sa zabovim putin in vremea de dinainte alaturi de scriitori si ziaristi, ramasi sau nu in istoria literaturii, dar sigur ramasi in istoria Capsei.

Putin inainte si dupa anul 1900 isi faceau veacul prin Capsa, la un svart si mai ales la o vorba inteligenta, scriitori de toata mana. Si mai talentati, si mai putin, nu conteaza. A fi fost capsist era oricum o calitate.

In trecere pe Calea Victoriei, abia asteptai sa treci prin fata Cafenelei Capsa, sa fii vazut sau sa vezi oameni importanti

JUNETII. In prima etapa a Cafenelei, cum spune Gheorghe Crutzescu, "corifeii junetii aurii" erau: Radu Vacarescu, Radu Florescu, Alexandru Florescu (Floflo), diplomat si autor dramatic, Constantin (Tantin) Balaceanu, diplomat, Iancu Cretzeanu zis Rata, Mihai Laptev, Soutzo "Cap de Mort", Alexandru Ghjica, Costica Izvoreanu, Sacha Blaremberg si Misu Vacarescu zis si Clymoor, cronicarul vietii mondene din Bucuresti. La Capsa ii puteai vedea zilnic pe o parte din scriitorii si gazetarii militanti, printre care: Nicu Filipescu, directorul-proprietar al ziarului Epoca, Gheorghe Emil Lahovary, directorul ziarului L’ind...pendence Roumaine, Nicu Valentineanu, directorul ziarului Reforma, Nae T. Orasanu-Nichipercea, directorul a nenumarate foi de satira politica, Victor Ionescu (fratele lui Tache Ionescu), directorul ziarului Actiunea, Timeleon Piosani si Ghita Radulescu-Arhibald de la Epoca, Misu Vacarescu-Clymoor, cronicarul "mondial", Dumitru Olanescu, traducatorul in versuri al lui Horatiu, elegantul poet romantic Duiliu Zamfirescu, D. Rosetti-Max, considerat cel mai fin ironic al condeiului la vremea sa, Constantin Stamatin-Nazone, directorul foii satirice Tocila, caricaturistul Constantin Jiquidi, fratii Constantin, Tony si Ion Bacalbasa. Si mai era pleiada tinerilor talentati poeti Cincinat Pavelescu si Dimitrie Naum si pictorii Nicolae Grant si Alecu Satmary.

DEVOTATII. Despre anii interbelici avem marturii despre o "Capsa traita" de scriitorul Camil Baltazar: "Parca vad si acum lacasul Capsa, innegurat de fum gros de tabac si de aburul fierbinte al inmiresmatei cafele sau al piscatorului pe limba svart. Isi fac aparitia pe rand devotatii: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Al. O. Teodoreanu, Al. Steriade, Darascu, Carol Ardeleanu, Corneliu Moldoveanu, Romulus Dianu, Al. Cazaban, Cezar Petrescu, actorii Ion Iancovescu, Al. Mihailescu si Stancescu, regizorul Soare Z. Soare, un domn marunt si cu barbuta, doctorul Nanu, nelipsit de la masa artistilor si scriitorilor".

Patinoarul din Cismigiu, pe lista de "bonton" a bucurestenilor de altadata, ca si Cafeneaua Capsa

Ar fi imposibil si numai sa trecem in revista aici numele scriitorilor si artistilor care au frecventat Capsa in acele vremuri. Din numeroase amintiri ale capsistilor ne putem da seama ce efervescenta, ce loc prielnic al creatiei putea fi Capsa si ce loc unic in felul sau era aceasta. Sa intram asadar in spiritul boem si istet al Capsei, repovestind cateva intamplari de pomina, cu replicile pline de miez ale autorilor deveniti personaje.

REPLICI. In anul mortii lui Eminescu, Ion Minulescu a castigat un premiu literar si deja se vedea cel mai de seama dintre poeti. Alexandru Cazaban, auzind de premierea cu pricina, a rostit cu voce tare, sa-l auda toata lumea din cafenea: "Doua mari nenorociri in acelasi an!"… Dar nici Minulescu nu se lasa. Intra tot timpul in mare graba in cafenea si de multe ori flutura niste bilete de teatru. "Cine merge cu mine la cinematograf, am niste bilete!" Intreba cate un june aspirant la gloria literara, dar acela il refuza. Se otara la el cu glas tunator: "Nu ti-e rusine, ma?... sa refuzi asa ceva..." Dar junele ii soptea ca va merge cand biletul nu va fi fost "de favor". Se supara, ocolea localul si se intorcea din nou. Nu tinea la suparare. Tot Minulescu le povestea plin de aplomb confratilor ca odata, mergand la o vanatoare cu Cazaban, au avut parte de urmatoarea patanie. Cazaban si-a pierdut cartea de versuri intr-o gradina cu varza. Si ajungand ei la locul de vanatoare, Minulescu puse pusca la ochi si tinti un iepure. Dar acela sari deodata de dupa o capatana de varza si muri ca secerat fara sa fi tras cineva in el. Explicatia: mancase din foile cartii lui Cazaban si se otravise… La Capsa, rasete si aplauze. Cat despre Cazaban, care "e cel mai iscusit barfitor", spunea o anecdota in Capsa pana o invatau toti pe de rost. Dar mai sunt si alti barfitori. De exemplu, Camil Baltazar. Bogdan Amaru scrie: "E ceva mai original. De pilda, te intalneste la un svart. Vine la tine si iti strange mainile cu efuziune, exclamand cu gura plina de surasuri: «Vai ce frumos esti si ce talent ai!». Dupa ce ii aranja cravata omului, mergea la gazeta si scria ceva rau despre el.

Cramele Casei Capsa, interminabile rezerve de vin bun, asortate intotdeauna cu vorba de duh a oamenilor politici, a scriitorilor si artistilor care toceau lemnul meselor din reusita cafenea

Deasupra Capsei locuia poetul Dinu Nicodim. Ca sa il intreaca in renumita lui gentilete, Ion Peltz se gandeste sa-l cheme printr-o… telegrama. Trimite un chelner la posta cu urmatorul mesaj: «Sunt in cofetarie. Stop. Vino sa bem un coniac. Stop. Peltz». Nicodim intarzie vreo doua ore, timp in care Peltz se face praf tot sorbind coniac. Cand in sfarsit coboara Nicodim, il vede beat si il intreaba: «Ce-ai facut, monser?». La care Peltz raspunde: «S-a-mbatat Balzac». Ca sa-i intoarca gluma cu telegrama, Nicodim trimite si el urmatoarea fraza: «Regret Balzac turta. Stop. Sarut Peltz». Dupa ce chelnerul a expediat-o, s-au complimentat reciproc pana la miezul noptii.

Urmuz frecventa Capsa in compania lui Arghezi. Geo Bogza i-a marturisit Dianei Turconi intr-un interviu ca Urmuz a scris celebra fabula «Cronicari» la cald, in Cafenea, provocat de un joc de rime de acolo.

La o cafea, in Capsa, Liviu Rebreanu statea de vorba cu artistul Nicolae Darascu. Acesta l-a intrebat de ce nu scrie un roman politist, pentru ca de citit stia ca ii place sa citeasca. Rebreanu i-a spus ca nu este exclus sa incerce si el, pentru divertisment, sa scrie un astfel de roman. Mai tarziu avea sa publice «Amandoi»".

De la stanga la dreapta, literatii Carol Ardeleanu, Mihail Sorbul, Al. T. Stamatiad, Mircea Damian, Corneliu Moldoveanu, Al. Cazaban si Ion Minulescu, la Capsa in 1935

Intr-una din zile, povesteste Camil Baltazar, la o masa dinspre Calea Victoriei se afla Cezar Petrescu, Oscar Han si Pastorel. Poate era fara chef sau i se paruse ca era in centrul unui atac al glumelor ce ar fi venit de la o masa din centrul cafenelei, unde se aflau Baltazar, Vasile Voiculescu, pictorul Teodorescu-Sion, Rebreanu si Voronca… Nu se stie. Cert este ca a inceput sa arunce spre acestia cu prajituri "cartof". Nemairabdand, Ilarie Voronca se ridica furios si ii spune: "Nu vezi, domnule, ca esti ridicol?". "Mai incetisor, tinere", i se aude insa din spate vocea lui Pamfil Seicaru, "daca te congestionezi prea tare, iti ies alte cosuri pe obraz, si ai si asa destule". Voronca era insa multumit ca si-a facut datoria apostrofandu-l pe Pastorel.

Cam asa erau zilele la Capsa vremurilor de boema literara si artistica. Apoi a venit vremea cand multi dintre scriitori au fost arestati si trimisi in inchisorile comuniste. Nimeni nu mai avea chef sa petreaca vremea intr-o cafenea lipsita de corifeii ei, intr-un regim in care cuvantul nu putea fi la fel de liber ca inainte. Mai degraba au preferat sa reziste fiecare in felul lui, fie in propria casa, fie band un pahar de vin pe la cate unul dintre confrati. Extraordinara gradina a prieteniei artistice care fusese Capsa se intelenise de buruienile comunismului.

CAMIL PETRESCU: … CU LAPTE "Camil Petrescu, la ora 9 jumate precis, isi ia cafeaua cu lapte, dar totdeauna este suparat ca i se aduce cu frisca, desi spunea fiecarui chelner ca nu vrea frisca. Cazaban la o masa din fund explica unui colonel in rezerva de ce s-a certat cu Stamatiad cu vreo 10 ani in urma intr-un turneu literar. Corneliu Moldoveanu «grav si sprancenat», presedintele Societatii Scriitorilor, isi ia svartul la masa de sub ventilator si e fericit ca a obtinut de la Dem. Dobrescu, primarul Capitalei, un teren pe care sa se construiasca casa sau palatul scriitorilor", spune Mircea Damian. GLUMA DEMNA DE UN ADEVARAT "CAPSIST" "Unul din reporterii cunoscuti de pe vremuri publica in ziarul Dimineata diferite materiale destul de interesante. Ziaristul era insa foarte vanitos. Dupa fiecare reportaj se umfla in pene: Ai vazut?, intreba el pe fiecare. Am un reportaj formidabil. Si fiecare ii canta in struna. Fiecare, si nu un «capsist». Intr-o zi, reporterul in chestie primeste un telefon: Am citit reportajul dvs. E foarte emotionant. Va felicit! Cine e va rog la telefon? Tudor Arghezi! Va multumesc, maestre! A doua zi alt telefon: Rar mi-a fost dat sa citesc ceva mai important. Da-i inainte! Cine e, va rog, la telefon? Mihail Sadoveanu! Va multumesc, maestre, sunt miscat. A treia zi, alt telefon: Sunteti extradordinar! Reportajul dvs. e demn de antologie! Bravo, tinere! Cine e, va rog, la telefon? Generalul Averescu! Sa traiti, dom’ general, sunt magulit. A patra zi, alt telefon: Niciodata in viata mea n-am setit asa seva! E un reportaj exseptional! Cine e, va rog, la telefon? Mihail Kogalniceanu! Reporterul a inteles cam tarziu ca un confrate si-a batut joc de el." (Ion Peltz, "Cafeneaua Capsa", din antologia "Cafeneaua literara si boema din Romania de la inceputuri pana in prezent", alcatuita de Florentin Popescu) TAXELE LUI VIRGILICA, CEL SLAB CU DUHUL Conform povestirilor lui Mircea Damian, la Capsa era un anume Virgilica, ins cam slab cu duhul de care scriitorii profitau… Unii scriitori, contra unui mic bacsis, il trimiteau sa injure pe un confrate de-al sau. Cateodata, drept raspuns, primea o palma de la cel injurat, iar altadata un bacsis ca sa duca injuratura celui ce-a trimis-o. Virgilica are si "taxe": pentru un leu te saluta, pentru 2 te saluta si iti spune si multumesc, pentru 3 injura pe cine vrei, din partea lui ca sa nu-ti pricinuiasca necazuri, pentru 4 ia de gusa pe un scriitor foarte onorabil, ii spune ca-l iubeste si-i face bezele; iar pentru 5 lei saruta o femeie care trece pe Calea Victoriei.