La varsta biblica

Patriarhul este si el om. Un om care a pornit in viata in urma cu 92 de ani. Vitalitatea sa, comparabila cu cea a patriarhilor biblici, o raspandeste si celor din jur.

Ce a simtit in urma cu 20 de ani, cand a fost ales in fruntea Bisericii? Vremurile erau atat de tulburi, neprielnice, incat nu putea sa nu i se stranga inima stiind ce il asteapta ca patriarh. Dar a raspuns precum Psalmistul: "Iata, vin ca sa fac voia Ta, Dumnezeule!". Vremea era a demolarilor de biserici, insa credea cu tarie ca poate tine in picioare sufletele credinciosilor. Si acestea au stat drepte, caci nu doar in atat sta credinta cuiva.

INCEPUTUL. La 14 ani ardea de dorul vietii de monah. Era cale lunga pana la Sihastria Voronei, unde voia sa intre calugar. A plecat fara sa le spuna parintilor, cum se face in astfel de cazuri. S-a uitat peste dealuri, si-a "pus semn in minte" unde trebuie sa ajunga si seara, dupa ce trecuse peste izvoare, prin paduri, prin vai si dealuri, a ajuns acolo. I s-a parut a fi atins Ierusalimul cel ceresc. I s-a umplut sufletul de lumina ce scalda biserica in asfintit. Si n-a uitat niciodata fericirea aceea. Teodor, fiul unor simpli tarani din Tocileni, judetul Botosani, nu se gandea atunci, in acea duminica a Tomii din 1928, cand a parasit viata lumeasca pentru a se dedica lui Dumnzeu, ca va ajunge la marea treapta a patriarhatului.

SLUJITOR. Dragostea de Dumnezeu si-a manifestat-o prin dragostea pe care o are de a sluji in Biserica Lui. Cand persoanele trecute de 50 de ani au pretentia de a sta pe scaun in biserica, la slujba, poate din neputinta, poate din comoditate, parintele patriarh, la cei 92 de ani, slujeste ca un preot tanar si o face cu tot firescul posibil. Dar cum spun batranii duhovnici, Liturghia "te tine". De altfel, in tot ce a facut de-a lungul vietii, indiferent de treapta ierarhica, de demnitatea pe care a avut-o, a facut totul cu responsabilitate. Spun acest lucru cei care l-au cunoscut indeaproape, dar vorbesc si lucrurile pe care le-a lasat in urma sa pe unde a trecut. Cand duhul ateu sufla cu rautate spre altarele de rugaciune din Capitala, pe vremea cat a fost ierarh in Moldova, Arad sau Craiova, Parintele Teoctist a renovat si a refacut foarte multe lacasuri de cult. Marturie stau manastirile Dragomirna, Sihla, Sihastria sau Secu, daca ar fi sa numim doar cateva.

NUANTE. Cei care il cunosc vorbesc mult despre delicatetea sa sufleteasca. Nu numai ca n-ar fi in stare sa jigneasca pe cineva, dar chiar si dojenirea celor care ii gresesc o face intr-un fel bland, pedagogic. Se vorbeste si despre curajul sau. Stiu, aici vor sari ca arsi cei care nu au in minte decat o singura idee, aceea a unui comunism in care s-au daramat biserici si in care patriarhul nu s-a opus. Lucruri ce suporta nuantari, iar explicatiile deja s-au dat. S-a opus demolarii Patriarhiei si Bisericii Sfantului Spiridon Nou, a salvat Biserica Bucur Ciobanul. In 1989, inainte de caderea lui Ceausescu, fiind intr-o delegatie oficiala in Italia, s-a dus sa-l vada pe Papa la Vatican, chiar daca nu avea voie sa faca asta, nu era in plan.

DRAG DE TOTI. Un teolog cunoscut acum si cu functie importanta - care in 1990 l-a contestat, desi inainte ii fusese un fel de ucenic - spunea ca parintele patriarh "are drag de toata lumea". Se vede acest lucru. Iar zecile, daca nu sutele de credinciosi care la sfarsitul slujbelor se imbulzesc sa-l atinga, sa-i sarute mana, sa-i ia binecuvantarea arata ca si oamenii il au la suflet. N-o fac din superstitie, se citeste bucuria sincera pe chipurile lor. Dragul acesta de toti s-a rasfrant poate in modul cel mai vizibil in 1999, cand l-a primit la Bucuresti pe Papa Ioan Paul al II-lea. "Ce este mai frumos decat numai a fi fratii impreuna?", spune Psalmul. Cred ca toti romanii de buna credinta au fost mandri atunci cand Suveranul Pontif s-a simtit la noi ca acasa, datorita primirii sincere pe care i-a facut-o Patriarhul.

Colaboratorii il respecta, cei "mici", angajati in administratia Patriarhiei, alearga sa implineasca repede orice cerere a sa. I-am vazut. Dar la nimeni n-am vazut frica sau tremur pe chip.

DESCHIS. La biroul de presa i se mai spune "patriarhul microfonului". Adevar. Explozia mass-media si nevoia de comunicare de dupa 1990 le-a inteles foarte bine patriarhul. Darul comunicarii il are din plin. Dar a stiut sa imprime si celor din jur, pe langa acea demnitate pe care trebuie sa o aiba cei care vorbesc in numele Bisericii, acea rabdare, smerenie de a primi uneori si lovituri fara a raspunde cu aceeasi moneda. Atunci lasa sa vorbeasca mai mult vocatia sa de monah. Lumeste nu e bine. Dar in timp, Dumnezeu le aduce pe toate in fagasul dreptatii. Si poate cel mai bine se poate traduce aceasta mare disponibilitate de a comunica cu Intaistatatorul Bisericii noastre prin faptul ca a inteles si astfel comuniunea.

Patriarhul Teoctist, nascut intr-o lume in care se purtau opinci, stie sa ajunga la inimile celor nascuti in epoca internetului. A avut privilegiul sa-i cunoasca pe toti cei patru patriarhi dinaintea lui si a invatat de la fiecare cate ceva. Am putea sa-l consideram ucenicul patriarhului Justinian. Prin 1947, cand tara era sfarsita de seceta, Justinian era arhiereu la Iasi, iar actualul patriarh era arhimandrit. Si atunci l-a remarcat Justinian, vazand daruirea cu care slujeste. I-a dat si mai tarziu sansa sa faca treaba buna in demnitatile pe care le-a primit la Bucuresti si in alte locuri din tara.

IMPLINIRI. Visul cel mare al Patriarhului Teoctist, la 92 de ani, este ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului. Numai Dumnezeu stie cand ii va implini visul. Intre timp, dupa 1990 i-a implinit mult mai multe vise frumoase: peste 2.000 de biserici ridicate in toata tara si 150 in Bucuresti. Cel mai drag altar ridicat de curand este Manastirea Duminica Tuturor Sfintilor din Popesti-Leordeni, unde sunt si atelierele Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. Multumire ridicata la 20 de ani de Patriarhat. Sunt multe de amintit la capitolul realizari: invatamantul teologic, eparhiile din diaspora, implicarea in asistenta sociala, activitatea carturareasca. Nu este loc aici pentru toate. Am aflat ca prin Moldova i se spune Bunelul, in Bucuresti - Nemuritorul. Simt un zambet pe chipurile cititorului. Dar intr-un fel exista adevar in acest ultim supranume, sufletul nu ne moare niciodata.

TREPTE IN SLUJIRE I-a placut invatatura. A studiat la seminariile monahale de la Neamt si Cernica, apoi a urmat si cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti, dar si pe cele ale Facultatii de Litere si Filozofie din Iasi. La 6 august 1935 a depus voturile monahale la Manastirea Bistrita din Neamt, schimbandu-i-se numele de botez - Teodor - cu numele de calugarie, Teoctist. Dupa doi ani incepe viata de slujitor in biserica, fiind hirotonit ierodiacon pe seama Manastirii Bistrita. In 1943 a fost numit diacon la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, iar peste doi ani a cerut sa fie transferat la Catedrala Mitropolitana din Iasi, unde a fost hirotonit ieromonah (preot monah).

BILANT DE PATRIARH La 16 noiembrie 1986 a fost ales de Maritul Colegiu Electoral Bisericesc arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Munteniei si Dobrogei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Din 1986 si pana in 1990 a condus si Mitropolia Moldovei si a Sucevei, intrucat nu se obtinuse aprobarea de ocupare a scaunului ramas vacant. Bilant bogat pentru Prea Pericitul Parinte Patriarh Teoctist: 92 de ani de viata, 78 de ani de calugarie, 57 de ani de arhierie, 20 de ani de patriarhat.

RECTOR UNIVERSITAR, ECLESIARH, EPISCOP, MITROPOLIT Intre 1945 si 1950, functiile administrative de mare eclesiarh, exarh al manastirilor si vicar al Arhiepiscopiei Iasilor i-au pus in evidenta calitatile de bun gospodar al treburilor bisericii. In 1950 a fost ales episcop vicar al Patriarhiei la propunerea patriarhului Justinian. Apoi, timp de patru ani a indeplinit functia de rector al Institutului Teologic din Bucuresti, fiind in acelasi timp si secretar al Sfantului Sinod, precum si vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Cancelaria aceleiasi Arhiepiscopii a condus-o intre anii 1954 si 1962. A fost ales episcop al Aradului, Ienopolei si Halmagiului in 1962, iar un an mai tarziu a fost propus episcop al romanilor din Eparhia Ortodoxa Romana din Statele Unite si Canada. Pentru putin timp a suplinit Episcopia Oradei, iar din 1973 a fost arhiepiscop al Craiovei si mitropolit al Olteniei pana in 1977, cand a fost ales arhiepiscop al Iasilor si mitropolit al Moldovei si Sucevei. Din 1980 pana in 1982 a fost delegat sa suplineasca Mitropolia Ardealului.