Lefter in eternitate

"Era destul sa-i rostesti numele pe o scena si publicul aplauda in delir", povestea Radu Beligan despre marele tragedian al comediei romanesti, Grigore Vasiliu-Birlic.

Din pacate, maestrul Beligan n-a putut raspunde solicitarii noastre de a-l evoca pe cel care i-a fost coleg de meserie timp de 30 de ani si reper profesional toata viata. A trebuit sa recompunem evocarea din declaratii si confesiuni risipite, de-a lungul timpului, in discursuri si interviuri.

"Cred ca sunt omul care l-a cunoscut cel mai bine. Ceea ce nu stie publicul este ca el era un geniu comic si in viata particulara, avea un umor urmuzian extraordinar. In timpul turneelor, in vagoanele de dormit ale trenurilor, Birlic era omul sotiilor, nu avea astampar, nu dormea toata noaptea. Intr-o seara, din cuseta lui se auzeau gemete cumplite. Intrebat ce se intamplase, Birlic a raspuns cu zambetul pe buze: «Pai, ma doare toata partea asta a trenului»."

PORECLA SI RENUME. Radu Beligan confirma deci continuitatea personalitatii lui Birlic in viata de toate zilele. Acesta nu si-a construit o masca, precum Charlie Chaplin sau Louis de Funes, era acelasi Birlic si pe scena, si in viata. Nu intamplator destinul i-a rezervat statutul de a fi singurul actor al carui nume este substantiv comun. "Birlic e un as la cartile de joc, asul cel mare" - spune Radu Beligan. "S-a potrivit foarte bine… o porecla pe care actorul a transformat-o in renume." Renume invers proportional - s-ar spune - cu dimensiunile fizice proprii si standardele meseriei. "Avea un fizic impotriva tuturor canoanelor profesionale" - spune si Radu Beligan. "Era un om maruntel, insignifiant, cu o figura caricaturala. Iar in mijlocul acestei fete ilare se aflau doi ochi de o infinita tristete, doi ochi de caine batut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era insasi esenta artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sarma, atent sa tina aceasta cumpana fragila intre tragic si comic."

ULTIMUL ROL. "De cate ori ma aflam pe scena, langa el, se petrecea o dedublare. Pe de-o parte eram partenerul care incerca sa fie la inaltimea genialului artist, pe de alta parte eram admiratorul care se uita fascinat la tot ce facea pe scena acest actor."

Ultimul rol jucat de Birlic, in anul mortii (1970), a fost fara spectatori. Povesteste Radu Beligan: "Am jucat ultima oara o piesa nevazuta de nimeni. El era in spital, bolnav de o boala in stadiul terminal. Am venit cu un scheci al lui Peyroll Serroux. Imi rasuna si acum in urechi replicile citite de el intre doua priviri inspaimantate. Accepta aceasta minciuna pioasa, dar peste cateva zile… «Il etait colore d’absence», cum spunea Paul Valery, plecase spre campiile Elizee. Cata bucurie, cata lumina a adus acest om in inimile bietilor romani". Concluzia exprimata de Radu Beligan despre destinul marelui Birlic este la fel de trista ca si figura celui mai tragic interpret al lui Lefter Popescu: "Este o mare nedreptate, as zice o nedreptate cosmica, pentru ca acest actor nu a trecut dincolo de granitele tarii". Lefter in eternitate...

"Laurence Olivier spunea ca actorul sculpteaza in zapada… Asa s-a intamplat si cu Birlic: si-a sculptat in zapada marile roluri. El a fost in primul rand actor de teatru." Radu Beligan