Macelarul

Pe la jumatatea secolului al XIX-lea, macelarii bucuresteni taiau carnea pe niste trunchiuri groase de copac, numite "scaune".


"Scaunele" macelarilor au dat numele mahalalei si bisericii cu acelasi nume, pe malul paraului Bucurestioara, in zona Spitalului Coltea de azi. Bucurestioara era o apa in care macelarii aruncau sangele animalelor taiate si celelalte resturi nefolositoare. "Scaunele" sunt pomenite intr-un document din anul 1664. De-a lungul timpului, macelarii si-au mutat pravaliile in mai multe locuri, tot pe firul apei, deoarece malurile paraului se ridicasera din cauza gunoaielor aruncate.

LOLOESCU. Un macelar din aceasta breasla, Matache Loloescu, isi tinea afacerea la intersectia dintre Ulita Targovistei si Strada Buzesti, o rascruce importanta in vechiul oras. O piata bucuresteana ii poarta si acum numele, desi, cum scrie Nicolae Vatamanu in volumul "Odinioara in Bucuresti", aparut in 1975 la Editura Eminescu, omul n-a avut nici un merit, "marginindu-se a-si face negustoria lui de macelarie si nimic altceva". Sonoritatea numelui sau l-a proiectat in istorie, desi acest drept l-ar fi avut, poate, fratele sau, carciumarul Marin Loloescu, care s-a luat la bataie cu gardistii in anul 1867, care venisera sa-l ia cu forta la exercitiile Garzii Nationale.

MEMORIE. Piata Matache de azi s-a numit, pe rand, "Piata mica", "Piata Sfantul Stefan", "Piata Cuibul cu barza" sau "Piata Sfintii Voievozi", dar Matache Loloescu, macelarul care taia carnea pe un butuc, a fost cel care a ramas in memoria colectiva a bucurestenilor. Hala a fost construita de abia in 1887 si, de-a lungul timpului, autoritatile locale au incercat sa o mute in diverse locuri, fara succes. Macelarii erau o breasla puternica si bogata in vechiul targ al Bucurestilor. Biserica Batistea a fost ctitorita de un macelar din familia Manciulesti, pe locul unui lacas de cult mai vechi.

TUNSU HAIDUCUL. Spre deosebire de Matache macelarul, capitanului de haiduci Ionita Tunsul i s-a pierdut amintirea. Actuala strada Ecaterina Teodoroiu se numea, pe la 1852, Strada Tunsului. Ionita Tunsul fusese dascal la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, dar, pentru ca faptuise nu se stie ce pacat, a fost tuns, nemaiputand sa ajunga preot, ramanand doar cu porecla, cu o flinta si cu 12 prieteni haiduci. Legenda spune ca ar fi trait in capatul actualei strazi Ecaterina Teodoroiu impreuna cu o iubita, la care venea numai dupa caderea intunericului. Iubita ii aprindea o candela in fereastra, dar intr-o seara Tunsu n-a mai ajuns. Fusese impuscat sub un pod, tradat de un tovaras. Povestea mai spune ca, la aflarea vestii, generalul Kiseleff a chemat cei mai buni doctori pentru a-i salva viata lui Ionita Tunsu, dar fara folos, haiducul a murit. Kiseleff incercase sa-i salveze viata pentru ca, se spune, si Ionita il scapase odata de moarte pe general.

COMOARA. Legenda lui Ionita Tunsul nu se opreste aici: scriitorul Gala Galaction a locuit pe Strada Semicercului, ulita aflata chiar langa strada Ecaterina Teodoroiu. Se spune ca sub casa scriitorului fusese ingropata comoara haiducului Tunsu, bani stransi probabil de la bogatii pe care Ionita si tovarasii sai i-au jefuit. In aceasta casa, mai povesteste Nicolae Vatamanu, in chilia lui Gala Galaction, mai tarziu se intalneau sa puna tara la cale Tudor Arghezi si N.D. Cocea.

PORECLE DE NEGUSTORI Bucurestiul secolului al XIX-lea era intesat de mici intreprinzatori, cu porecle din cele mai colorate. Astfel, in Piata Matache isi mai avea pravalia negustorul Georgescu, caruia i se zicea Vana-de-iapa. Langa Georgescu mai exista o macelarie, a lui Stan Tiganila. Alti negustori, oameni onorabili altfel, erau porecliti Bot-de-capra si Titirca. Mai facea afaceri in Piata Matache un doctor. Pe peretii casei acestuia, povesteste Nicolae Vatamanu, doctorul se lauda ca vindeca toate bolile din lume. Tatal acestuia facuse si el afaceri din comertul cu petrol lampant, pe care il vindea pe strazi dintr-un butoias. TUTUN "MARCA POLIZU" Un alt personaj de seama al vechiului Bucuresti, al carui nume a dat nastere unei strazi care inca exista in Capitala, este batranul tutungiu Polizu. Era un grec sarac, ruda cu doctorul Polizu, proprietar al unui teren intins pe ulita respectiva. Tutungiul "cumpara marfa de la compatriotii sai greci, o amesteca cu alte soiuri, o taia subtire, ii adauga «miroase» si obtinea un tutun parfumat, care-i asigura o clientela statornica. Cu trecerea anilor, se cam sastisise de meseria asta. Poate din cauza bauturii, poate ca-l ajunsese varsta, adeseori dormea in pravalie", scrie Nicolae Vatamanu in cartea "Odinioara in Bucuresti". BABA TUDORA, DOFTOROAIA Langa ulita Tunsului se afla in acele vremuri o alta fundatura in care locuia, povesteste Nicolae Vatamanu, "o vestita doftoroaie, baba Tudora. La ea veneau mahalagii bolnavi, de cine stie unde, s-o caute, pe ulicioara numita frumos «intre gardurele». De altfel, baba Tudora nu era singura cu aceasta indeletnicire prin aceste parti, fiindca mai era o doftoroaie, Neaga, prin apropiere, pe Popa Tatu, sau baba Deloaia, pe Strada Chimistului". Tot in zona, se spune, ar fi locuit o tiganca oachesa si frumoasa, care a servit de model pictorului Nicolae Grigorescu.