Olteanul. Ce stie olteanul?

"Oltean sunt, oltean imi zice,/Oltean sunt pe un’ m-oi duce,/Sunt oltean de Jiulet,/ Mititel si iubaret,/M-a facut muica istet, mai Leano!"
"Oltean sunt, oltean imi zice,/Oltean sunt pe un’ m-oi duce,/Sunt oltean de Jiulet,/ Mititel si iubaret,/M-a facut muica istet, mai Leano!"

Muica, isteti mai sunt oltenii! Ce-i al lor, e-al lor. Sunt olteni. Ce gasesti la ei in capitala, in alta parte nu mai vezi neam! Pe strada principala din Craiova, am zarit o firma de avocatura care se numeste "Baloi si Baloi". Va dati seama cat s-au certat cei doi Baloi care sa fie primul! Ceva mai incolo, tot pe artera principala, statea mandra o reclama luminoasa la un "cabinet pentru terapia menopauzei". Stiti cum se numeste la olteni casa de schimb? "Egipteanul Valuta"! Nu-i banc. Chiar asa scria deasupra mai multor case de exchange. Cum sa nu iubesti oltenii? Cum sa nu-l iubesti pe olteanul al mare, pe Tudor Gheorghe? Isi zice asa doar pentru ca i-a placut cum era trecut la catalog. Numele lui de familie este, de fapt, Tudor. Ar fi trebuit sa-si zica Gheorghe Tudor. Dar cine sa-l mai stie pe al Gheorghe Tudor, si nu pe ast Tudor Gheorghe?! Cine sa-i inteleaga pe olteni? Femeia? "Ce stie femeia?/ Ea sa stearga sticla lampii, sa alinieze clondirele pe corlata,/ Sa fie toate drepte, asa sa tragi cu ata,/ Sa te traga, sa-ti puie ventuzele si sa nu-ti iese din vorba,/ Ca, ce stie ea?"… Oltenii? Oltenii trebuie luati asa cum sunt. Altfel, sunt fara miez.

El e Gheorghe, ea e Pastica

DIDINA&TERENTE. "Ea este doamna Tudor", m-a informat domnul Tudor, cand am intrat in curtea familiei. "Vino sa ti-l arat pe Terente!", m-a luat imediat in primire doamna. Muica!, ma gandii eu repede, dupa ce vazusem ca exista "Baloi si Baloi". Mai e si un Terente! "Uite-l", imi zise doamna Tudor, aratandu-mi o broasca testoasa. Pana sa o intreb de ce o cheama asa, gazda mi-o prezenta si pe Didina, cealalta broasca testoasa. "Saracu’, l-am numit Terente dinainte sa-i taiem… Ziceai ca are cinci picioare, ii ramasese asa… ridicata." "Sufera de un priapism tembel", ii veni in ajutor domnul Tudor. Dupa ce am aflat tot ceea ce trebuia aflat despre Didina si Terente, am intrat in casa, sa stam de vorba. Am fost servita atat de domnul Tudor, cat si de doamna Tudor. Dansul mi s-a deschis ca o carte cu sute de pagini (multe inca nescrise), iar dansa mi-a oferit pe tava cafeluta, prajiturele, suc. Am colindat vreo sase ore prin viata domnului Tudor. Am ramas fara "combustibil" si ne-am vorbit sa ne vedem a doua zi pentru a ne continua calatoria.

Doamna Tudor cu Didina si Terente

PE CAI DE RENAULT. Si se facu ziua. Eu si colegul meu Kostas, care la aceasta delegatie a fost si sofer, si reporter, si fotograf, ne-am intalnit cu domnul Tudor la locul stabilit, in parcarea Hotelului Jiul. Un hotel cu doua, respectiv, trei stele. Depinde la ce etaj te aflai. Care va sa zica, dormisem intr-un hotel de cinci stele! Doi plus trei nu fac cinci? Ne-am urcat la bordul masinii domnului Tudor, care de fapt era a fiului sau, Adrian. Un Renault cu aer conditionat si cu doua betisoare din lemn care sustineau geamul din spate. "Te-ai asezat bine acolo! Sa stai cu taica-miu de vorba. O sa-i placa", mi-a zis domnul sofer. Am plecat spre Podari, satul lui Tudor Gheorghe. In fata bisericii ne astepta Ilie Tudor. "Nea Ilie, taica-miu! Are 84 de ani, merge pe bicileta si f... " Abia acum am inteles ce voia sa spuna inainte de plecare domnul sofer. "Taica, dar ce-ati intarziat! Daca stiam ca mai trecem si pe la mine si nu mergem direct la masa, la Geta, m-as fi dus acasa", spuse batranul cand vazu ca luam drumul spre bordeiul sau. "Ia zi, cate gagici ai vazut?", il intreba feciorul. "Multe!", raspunse parintele. Am ajuns imediat pe Strada Fantana Mireselor, unde a copilarit Tudor Gheorghe. Cum am intrat in curte, domnul Tudor zise: "Nea Ilie, udasi rosiile?". "Da, taica", a raspuns ca la scoala nea Ilie. N-am zabovit mult, ne astepta doamna cu masa. I-am convins pe cei doi Tudor sa faca o poza impreuna, stand pe banca, dupa care am pornit inapoi spre capitala oltenilor. Nu ne urniram bine din loc, ca nea Ilie striga la domnul sofer: "Gheorghe, uite-o pe Pastica, a cu care trebuia sa te insori!". Tudor Gheorghe opri masina. O batrana, cu un tricou pe care scria Corvette, veni la el. Olteanul deschise tacticos geamul si o intreba: "Eu sunt Tudor! Ma mai stii, Pastico?". "Da, da, unde va duceti?", raspunse ea. "Are tot 60 de ani, ca Gheorghe al meu, dar e senila", imi explica nea Ilie. "Maica-ta spunea mereu ca trebuie sa te insori cu ea pentru ca era cea mai bogata din sat. Avea oglinzi la casa, avea salba. Geta stie de Pastica. Si acum Gheorghe ii mai zice ca n-are oglinzi la casa, pentru ca n-a luat-o pe Pastica! Iar Geta ii raspunde ca nu-i prea tarziu", povesteste razand batranul.

La masa familiei Tudor

DE COMPOZITIE. Tudor Gheorghe o lasat-o pe Pastica in plata Domnului si a dat bice la caii Renaultului. Am ajuns la doamna Tudor, flamanzi si cu setea-n gat. Ne-am asezat la masa si ne-am apucat de treaba. Dupa ce ne-am omenit, domnul Tudor si-a inceput povestea: "Venisem la Craiova, ma cunoscusem cu viitoarea doamna Tudor. Era studenta in anul patru, eu in anul intai. Si aia de anul patru nu se uitau la astia de anul intai. Dar eu eram indragostit total. Pe vremea aceea, cum intrai la Institut vedeai un panou pe care scria: «Ne mandrim cu fruntasii nostri». Si cea mai frumoasa fruntasa era nevasta-mea. Chiar daca printre fruntase era si Irina Petrescu… Am gasit-o angajata la Teatrul din Craiova. Ditamai actrita serioasa sa-si puna mintea cu copilul… Am plecat in armata la Bacau. M-am dus cu plete, cu par bogat si m-au tuns. Cand a inceput sa creasca, a crescut mai rarisor. Multumesc Domnului ca mi-a cazut parul. Daca l-as mai fi avut, as fi fost june prim. Dar asa a trebuit sa joc roluri de compozitie". Am vazut ca i se dezlegase limba la vorbit si l-am rugat sa spuna cate ceva despre celalalt oltean, Amza Pellea. "Mi-a fost coleg, director, prieten, partener de scena… Plecam in America si am trecut pe la Amza. A apucat sa-mi spuna cateva scheciuri cu nea Marin, pe care inca nu le jucase. Unul era cu doi tarani din Bailesti care vorbeau despre Gagarin. «Fugi, ma, ca n-a ajuns in luna! L-au imbatat bine cu votca, l-au bagat intr-un dulap si l-au invartit pana i-au sunat toate balamalele alea-n cap. I-au dat drumul si: ba, fusesi in luna!»… Inainte de a pleca, am baut un pahar de vin cu el. Mi-au dat lacrimile, dar Amza mi-a zis: «Lasa, ba, micule, ca nu mori tu, mor eu!»." Am baut si noi un paharel cu vin, dupa care domnul Tudor mi-a zis: "Suna-ma!". De ce sa-l sun daca era chiar langa mine? "N-auzi, suna-ma!", insista. Hai sa sun, daca asa vrea olteanul! Si-am sunat! "Foaie verde maghiran, mai,/ M-a facut muica oltean, mai,/Port caciula de-astrahan/ Si cojoc din miel barsan,/Cand sarut nu uiti un an, mai Leano!… Cin’ se ia cu mine bine,/ Ii dau haina de pe mine,/ Cin’ se ia cu mine rau,/ Sa-l pazeasca Dumnezeu,/ Ca sunt sarpe de dudau,/D-al galbin si musca rau, mai Leano!". Asa canta mobilul lui Tudor Gheorghe. Ce oltean si domnul Tudor! Voia sa stiu si eu ce sonerie avea. Degeaba mi-a povestit viata daca nu retineam ca telefonul lui stie sa cante "M-a facut muica oltean".