Omul cu chitara

Si-a facut prima trupa in 1966, cand era inca in clasa a X-a. Doru Stanculescu a fost primul folkist care a aparut la televizor. Spune insa ca folkul de la noi era "o derivata culta a muzicii de strand"

Amintire din perioada cand nu existau raci si concurente intre artisti. In fotografie, Doru Stanculescu, Zoia Alecu si Horia Stoicanu

Folkist de seama, Doru Stanculescu a fost idol pentru generatiile de tineri razvratiti. "Eu nu am cantat folk. Am cantat muzica mea. De fapt, eu cred ca la noi in tara nu a existat folk. Folk era ceea ce canta Bob Dylan. La noi a fost omul cu chitara, om care a simtit nevoia sa se exprime. Se poate spune ca folkul de la noi era o derivata culta a muzicii de strand", spune Doru Stanculescu. Artistul canta inca din liceu, din clasa a X-a, cand isi facuse o trupa. Canta dupa poeziile clasicilor: Minulescu, Bacovia, Goga. "De Eminescu nu m-am putut atinge. Am considerat ca sunt prea marunt ca sa ma ating de versurile lui", se destainuie Stanculescu.

CELEBRITATE. A aparut la televizor pentru prima data in 1970, fiind primul folkist care a aparut pe micul ecran. Si apoi a urmat nebunia: primul festival folk din 1971, de la 303 (fostele grajduri regale, actualul sediu ANEFS), prima sa melodie folk, Ecou de romanta, concerte in cluburi, participarea la festivaluri in toata tara. "Am cantat in toate cluburile studentesti din Bucuresti si din marile centre universitare", isi aminteste Doru Stanculescu, numit "Presidente" printre folkisti. Regimul comunist insa nu ierta nimic. Denumirea de folk nu era pe placul comunistilor, pentru ca in cuvant era litera "k", considerata litera capitalista. Asa ca au schimbat denumirea genului in "muzica tanara". In plina perioada flower-power, cei care purtau parul mai lung nu aveau voie sa apara la televizor.

CONSECINTE. "Mi-am pastrat coloana vertebrala si nu m-am tuns si nici nu mi-am prins parul cu agrafe. In consecinta, nu am mai aparut la televizor. Asta mi-a afectat popularitatea. Dar am batut tara in lung si in lat, aveam chiar si doua-trei spectacole intr-o zi. Tin minte ca venea mama la aeroport, imi aducea o sacosa cu haine curate, eu ii dadeam hainele murdare si luam un alt avion. Ajunsesem sa dorm mai bine in camere de hotel decat la mine acasa", isi aminteste artistul. Cu toate acestea, turneele erau un prilej de a se intalni cu colegii, cu prietenii de cantec. Stanculescu spune ca pe vremea aceea nu erau raci si concurenta intre artisti. Daca unul auzea de o cantare, ii chema pe toti. Iar in concerte se spuneau lucruri curajoase pentru acele vremuri. Erau obligati sa dea versurile doar cand participau la concerte mari, in Bucuresti, la Sala Polivalenta sau la Sala Palatului, sau la cele televizate. In rest erau destul de liberi.

MOMENT SPECIAL. "Imi amintesc de un lucru dumnezeiesc care mi s-a intamplat intr-un concert. Tocmai trecusem printr-o grea incercare. Era sa ajung in fata Tribunalului Militar, dar am scapat. Eram intr-un concert in aer liber la Navodari. Era o vreme urata, ploioasa. M-am asezat pe scena, am inchis ochii si am inceput sa cant cu atata bucurie si descatusare in mine, incat, la un moment dat, am simtit o lumina puternica pe pleoape. Am crezut ca au aprins aia luminile de scena. Am deschis ochii si am vazut ca un spot de soare sparsese norii si pica exact pe mine." Artistul spune ca momentul de varf al folkului a fost la inceputul anilor ’80. Iar perioada mai putin buna pentru acest gen de muzica a adus-o Revolutia din decembrie 1989. "Acum a revenit, dar atunci s-au rupt toate barierele si s-au putut aborda toate genurile de muzica. De ce sa mai intereseze pe cineva sa ii spun eu versuri de Bacovia", afirma cu amaraciune Doru Stanculescu.

Imn

"Cerne nisipul s-ai sa vezi ce nu-i al tau" "Cerne nisipul s-ai sa vezi ce nu-i al nostru" - Doru Stanculescu De pe albumul "De alaltaieri si pana ieri"

Mi-am pastrat coloana vertebrala si nu m-am tuns. In consecinta, nu am mai aparut la televizor. Asta mi-a afectat popularitatea. Dar am batut tara in lung si in lat, aveam chiar si doua-trei spectacole intr-o zi Doru Stanculescu VIATA PE RITMURI FOLK Ion Zubascu a invatat sa cante pentru ca a auzit cum se canta in familia lui. A inceput cu o trupa cu care canta la spectacolele din salile de cultura. Dupa care, intalnirea cu Cenaclul Flacara. "Era frumos, eram noi, o gasca de folkisti care cantam din suflet, eram autentici, eram cei mai mari artisti ai propriilor convingeri. Daca regret ceva? Poate ca nu, pentru ca tot asta as face daca Dumnezeu m-as lasa sa o iau de la capat. Muzica a fost si va ramane un atribut fara de care corzile unei chitare nu mai pot canta, iar inimile oamenilor nu mai pot vibra de iubire", ne-a msrturisit Ion Zubascu. (Cristiana Mitroi) Am cantat dupa poeziile clasicilor: Minulescu, Bacovia, Goga. De Eminescu nu m-am putut atinge. Am considerat ca sunt prea marunt ca sa ma ating de versurile lui. La fel nici de Ion Barbu Doru Stanculescu