Omul din umbra

Imparte doar la premiere luminile rampei cu actorul. Este "ochiul din sala". Regizorul.

Despre regizorii promotiei ‘56 s-a scris suficient. Dar nicidecum despre cine au fost ei candva, studentii pentru care diploma de licenta a fost ca o eliberare si pentru care orice parea atunci posibil, ci mai curand despre unde a ajuns fiecare astazi. Iar dac-as spune despre Radu Penciulescu ca a-nfiintat si-a condus Teatrul Mic sau ca a fost regizorul care a montat in premiera la noi spectacolele "Ciocarlia" de Anouillh, "Doi pe un balansoar" de Gibson, "Tango" de Mrozek, ca "Reconstituirea" lui Pintilie e considerat cel mai bun film romanesc al tuturor timpurilor sau orice despre marii profesori de mai tarziu Valeriu Moisescu si Sanda Manu, as face "elogiul regizorului". Dar in demersul meu, profesorul Horia Deleanu mi-a luat-o cu vreo cativa ani buni inainte. Si-ar fi oricum inutil. S-ar pierde in ultima instanta printre alte zeci sau sute de elogii-perechi, sincere sau de circumstanta, ce le-au umplut rand pe rand o cariera de, iata, cincizeci de ani.

POVESTI. Nici macar un catalog, asa cum o fi fost el pe-atunci, nu sunt prea incredintat ca trebuie sa fac. Chiar daca mirarea fireasca in fata istoriei a multora dintre cei ce-l citesc, un soi de "ia uite cu cine-a fost cutare coleg, ia sa-i vedem filmul ca-i la tv azi", ar fi poate un scop suficient. Dar m-as intoarce fara sa vreau la o clasica, desi binemeritata, mentionare a importantei lor in teatrul romanesc. Prozaic, totusi... Si-atunci de ce sa facem o lectie de istorie? Au facut-o altii, si inca mai bine ca mine. Si-oricum, prefer sa depan povesti...

"Multi dintre noi aveau o strangere de inima cand trebuia sa lucram cu colegii de la regie", tine marturie doamna Sanda Toma vremurilor studentiei. "Desi era firesc sa colaborezi cu ei la spectacole pentru examenele de an, studentii de astazi o stiu prea bine, noi totusi evitam de cele mai multe ori. Aveam si asa foarte mult de lucru la clasa. Sincera sa fiu, doar colegii care nu aveau roluri de intindere in spectacolele noastre lucrau cu cei de la regie. Nu pentru ca noi ceilalti n-am fi vrut. Pur si simplu nu ne permitea timpul".

Dar lista si asa nu foarte lunga de viitori regizori, s-a redus, prin voia intamplarii, sau poate ca nu, chiar de pe bancile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, UNATC-ul de astazi. Caci pe langa nume ca Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Sanda Manu sau Mihai Dimiu, de un Ion Ganescu sau un Mihai Chiraleu, cu un an-doi mai mici, nu-si mai amintesc decat cei cativa care i-au cunoscut in primii ani de studentie. "Prin anul II s-au apucat sa imparta manifeste anticomuniste prin oras", isi aminteste actrita Sanda Toma. "Povestea nu o mai tin minte cu lux de amanunte, dar ce stiu sigur este ca au fost imediat arestati. Era un lucru grav in anii ’50 sa te opui regimului. Oamenii faceau puscarie grea si pentru mai putin. Dar era atmosfera aceea. Iar ei s-au lasat furati de ea. Sa nu uitam ca-n ’56, in chiar anul absolvirii noastre, a avut loc revolutia de la Budapesta", explica domnia sa. "Chiraleu a murit in inchisoare la scurt timp. Cu Ganescu m-am reintalnit dupa ani de zile. Nu mai apucase sa termine facultatea, dar nu renuntase la teatru. Lucra la o casa de cultura pe undeva. Asta dupa ce avusese norocul sa iasa intreg din puscarie si suferise ani multi domiciliu fortat. Nu mai stiu ce s-a ales de el".

FARA SIMPATIE. "Colaborarea dintre noi, studentii de la regie, si cei de la clasele de actorie a fost, ce-i drept, anevoioasa. Nici ei nu prea aveau timp, dar si profesorii lor, abia asteptau sa faca regie cu ei. In plus, asupra noastra erau toti ochii atintiti. Mai ales ai autoritatilor. Regizorul pe atunci nu era privit chiar cu simpatie. Ba, dimpotriva. Daca nu stiai sa pui problema, putea deveni chiar o meserie periculoasa. Regizorul era considerat un fel de ideolog, in ochii celor din sistemul ala pacatos", isi aminteste regizorul Valeriu Moisescu.

"Privind in urma, poate si cu experienta catedrei, pot sa spun cu mana pe inima ca acei colegi ai nostri care au confirmat isi vadeau calitatile deja din facultate. Dar cel mai important lucru, dincolo de profesie, era prietenia noastra. Am fost o clasa neobisnuit de unita pentru o promotie de regie unde se presupune ca inca din facultate exista o rivalitate vadita. Si pe undeva e firesc sa fie asa. Dar intre noi nu era loc de rivalitate. Concurenta, poate. Dar dublata de un sentiment de unitate extraordinar, lucru recunoscut si de profesorii nostri, Gheorghe Dem Loghin, Dina Cocea, sau de asistentii printre care se numarau si regizorii Horea Popescu sau Petre Sava Baleanu", marturiseste Valeriu Moisescu.

"Dar cel mai important lucru, dincolo de profesie, era prietenia noastra. Am fost o clasa neobisnuit de unita pentru o promotie de regie unde se presupune ca inca din facultate exista o rivalitate vadita. Si pe undeva e firesc sa fie asa. Dar intre noi nu era loc de rivalitate." - Valeriu Moisescu, regizor