Ora de ras

"Voi, ziaristii, vreti totul odata, ACUM, in secunda asta!", ne-a "dojenit" Nea Nicu.

Nicu Constantin are atatea amintiri cu Gica, incat nu stia pe care sa ne-o spuna mai intai. In cele din urma a inceput cu... inceputul: "Eram prin anii ’70, impreuna cu mai multi amici artisti intr-un turneu la Moscova. Pe atunci, pentru ca in tara nu se gaseau prea multe, fiecare incerca sa ia de peste hotare tot ce putea. Deodata il vedem pe Gica cu un ditamai trombonul la subtioara. Era greu si evident mai mult decat ni se permitea sa scoatem peste granita, asa ca la vama am platit mana de la mana toti artistii. Oricum, Sergiu Malagamba l-a intrebat cam nedumerit la ce-i trebuie trombon: «Ce-i, Gica, ai inceput sa canti la trombon?». La care asta ne spune: «Nu, am un nepot la Brasov si vreau sa-i fac un cadou asa, mai deosebit». Dar nu trece mult de cand ajungem in tara si vad un anunt intr-un ziar, ceva de genul: «Vand trombon Silmer, calitate exceptionala, pret 15.000 de lei». Aoleu, dar si 1.000 de lei erau bani pe vremea aceea." Carevasazica, Gica incerca sa se imbogateasca din vanzare de trombon. "Ia sa i-o fac eu!", se gandi Nicu. Asa ca si-a subtiat vocea si l-a sunat, dandu-se drept o duduie de la Filarmonica, interesata de trombon. "Il tot intrebam detalii tehnice, vedeam ca nu le prea stie, dar nu ma lasam. Am inceput sa si negociem pretul. Pana la urma, dupa multe tergiversari, am ajuns la suma de 13.000 de lei. La care, fara sa-mi schimb vocea, am continuat: «Auzi, nea Gica, nu spuneai ca il dai nepotului tau din Brasov?». Evident ca mi-a inchis telefonul si farsa aia a tinut-o minte tot timpul."

A FOST CINSTE, MONSER! De pomina a mai fost si o intamplare de la Timisoara. "Eram in turneu si mancam la un local de acolo, fiind amici cu seful restaurantului, nea Iancu. Intr-o dimineata am mers mai multi la pescuit (eram si cu Temistocle Popa si Horia Craciunescu) si am prins peste 70 kg de peste. Ce sa facem noi cu atata peste?, ne-am gandit. Pana la urma, i l-am dat lui nea Iancu pentru restaurant. In seara cu pricina ne-am pregatit pentru o masa copioasa. Eram vreo 12 amici. Pe Gica nu l-am invitat, pentru ca stiam ca era zgarcit, dar a zis ca merge si el. Ne-am asezat la masa si am tras un chiolhan strasnic. Din cand in cand il mai imbiam si pe Gica sa mai manance, dar el tinea regim, cica. Asa ca a servit doar doua saleuri si o jumatate de sticla cu apa minerala, nu care cumva sa i se incarce nota prea mult!

"Din cand in cand il mai imbiam si pe Gica sa mai manance, dar el tinea regim, cica. De fapt era zgarcit. Asa ca a servit doar doua saleuri si o jumatate de sticla de apa minerala, nu care cumva sa i se incarce nota prea mult! Asta in timp ce noi toti pe langa el ne ospatam la greu. La sfarsit, vin notele de plata" Nicu Constantin

Asta in timp ce noi toti pe langa el ne ospatam la greu. La sfarsit vin notele de plata. Gica avea sa dea vreo 8 lei (o nimica toata, practic) ceea ce a si facut, ba mai mult, a vrut sa plateasca primul. Noi, ceilalti, aveam o «frumusete» de nota de plata de 1.000 de lei. Dar nea Iancu ne-a spus ca totul e din partea casei. Sa-l fi vazut pe Gica, am crezut ca face colaps! Mi-a si reprosat ca de ce nu i-am zis ce si cum. Dar i-am reamintit ca de fapt l-am imbiat sa manance orice. Ei, nici pe asta nu a uitat-o. Ce sa-i faci, daca din zgarcit devii... pacalit."

PROFESIONALISM TOTAL Ce a admirat cel mai mult Nicu Constantin la Gica Petrescu? "A fost la baza un exemplu de profesionalism si seriozitate iesite din comun. L-am admirat enorm, i-am pretuit toate aceste calitati, cu atat mai mult cu cat ele nu se gasesc chiar pe toate drumurile. Eu am mostenit de le el ordinea si rigurozitatea, pana si azi mi se spune ca sunt foarte ordonat. Dar cred ca asta este foarte bine, mai ales pentru un artist. De fapt, un artist incepe sa munceasca atunci cand pentru restul oamenilor ziua s-a incheiat, iar ei vin sa se destinda la teatru."

SI-A INGRIJIT SI MENAJAT VOCEA Gica Petrescu a stiut mereu cum sa-si organizeze viata: "Mi-am impus o severa disciplina de viata, am invatat sa-mi ingrijesc si sa-mi menajez vocea - atata cata aveam - nu mi-am pierdut noptile ca atatia dintre cantaretii de teatru si de local din anii razboiului", a afirmat mereu artistul. "Am fost luat nu o data in tarbaca de amici, colegi cronicari, care nu-mi iertau, se pare, disciplina ce mi-o impusesem. A si aparut intr-o gazeta de seara epigrama ce-mi era adresata, sunand astfel: «Ce glas duios,/ Ce note scoti din beregata/Si, totusi, una-ti sta in gat: / Nota de plata!»."

CALATOR CU DACIA PRIN TARA LALELELOR Gica Petrescu i-a fost mereu recunoscator parintelui sau. "Tatal meu, caruia ii datorez tot ceea ce sunt, desi era doar un contabil cu preocupari legate strict de profesiunea sa, mi-a spus nu o data: «Mai Gica, daca nu ai bani, nu mergi sa mananci in oras, ci iei masa acasa, ca e mult mai ieftin!». Avea dreptate bunul meu parinte, care nu mai contenea cu povetele sale intelepte." Doar ca Gica, inca de pe vremea adolescentei, a fost cuprins de un neastampar tare ciudat, il incerca mereu dorinta de a vedea alte si alte meleaguri. Asa ca "imi luam Dacia si o porneam la drum. Dintre numeroasele voiajuri pe care le-am intreprins, in modesta «Dacie» credincioasa, tin minte cu o placere deosebita calatoria in Olanda - Tara Lalelelor, cum e supranumita, si asta pe buna dreptate! In special imi amintesc minunatul Amsterdam. Fusesem invitat staruitor de o familie de olandezi din orasul Daarle, oameni fermecati de muzica romaneasca, de romantele noastre, asa cum le cantasem la Bucuresti. M-au impresionat acolo in mod deosebit flasnetarii cu flasnetele lor de marimea unor sifoniere duble, plimbate pe roti, ca niste carucioare, prin tot orasul", a mai spus Gica Petrescu.