Ori la bal, ori la spital

Prin anul 1875, la un bal, la Palatul domnesc, in sala de jos, doi ofiteri, locotenentul moldovean Alexandru Vidrascu si capitanul muntean Alexandru Druganescu, jucau carti. Norocul, in seara cu pricina, era de partea locotenentului moldovean Vidrascu, care tot castiga spre nefericirea amicului Druganescu. Si cum onoarea-i onoare, Druganescu, zis si Nebunul, se incapataneaza si, mai inversunat, joaca "quite ou double", dupa cum marturiseste Emanoil Hagi-Mosco in volumul "Bucuresti amintirile unui oras".

BAL CU SCANDAL. La un moment dat, anuntandu-se cotilionul, Vidrascu, care avea angajamente la dans - probabil ca si adversarul sau - a fost nevoit sa se ridice de la masa de joc, cerand scuzele cuvenite. Cu nervii intinsi la maximum, "batut" de propriul prieten, "dupa obiceiul pamantului, a adaos o injuratura la adresa lui Vidrascu", dupa cum aflam din cartea lui Emanoil Hagi-Mosco. Dupa cotilion, Vidrascu, om cu stare, nevrand ca Druganescu, nu prea avut, sa fie nevoit sa plateasca o suma de bani destul de simtitoare, a propus continuarea partidei tot "quite ou double". De asta data soarta si-a schimbat capriciile si Druganescu a recastigat ce pierduse. Cand Vidrascu s-a ridicat de la masa de joc, un prieten..., caci intotdeauna se gasesc, in asemenea ocazii, inimi caritabile, "l-a tratat drept prost". La intrebarea acestuia de ce il denumeste cu asemenea calificativ, "amicul" ii povesteste scena petrecuta dupa plecarea lui, reproducand "post factum" invectivele ce-i fusesera indreptate. Caci stiti cum este... prieteni, prieteni, dar cand soarta ii este prielnica unuia dintre ei spiritele se incing si vorbele nu mai pot fi tinute in frau. Omul, a carui onoare-i fusese patata, recurge la... un set de palme; manusa fusese aruncata. Era o chestiune de timp cand si unde va avea loc duelul.

IN SABII SA NE TAIEM... Duelul a avut loc in gradina lui Iancu Manu, fost caimacam si tatal regretatului general G. Manu, a caror casa se afla unde este astazi Fundatia "Carol", respectiv Biblioteca Centrala Universitara. Arma folosita a fost spada cu doua taisuri, arma principala a cavalerilor feudali. Cine nu a auzit de Excalibur, spada regelui Arthur, de Durendal, de sabia lui Stefan cel Mare?! Lupta dintre cei doi a fost inversunata si neegala, intrucat capitanul Vidrascu aplica lovituri cu mare abilitate, in timp ce Druganescu nu stia sa manuiasca o astfel de arma.

FINALUL... TRAGIC. Druganescu era cunoscut ca mare duelgiu, in epoca, dar de asta data este grav ranit la abdomen, fiindu-i atins ficatul. Pana sa ajunga la Spitalul Coltea, la doi pasi de gradina lui Iancu Manu, moare. Potrivit unor dispozitiuni de atunci, Vidrascu este osandit la un an de inchisoare. Povestea nu se incheie aici, caci Vidrascu va fi chinuit toata viata de ganduri zbuciumate in urma acestui nenorocit duel - pedeapsa mai grea decat cea legala... Druganescu, zis "Nebunul", fusese ultimul din neamul lui.

"Duelul a avut loc in gradina lui Ion Manu, fost caimacam si tatal regretatului general G. Manu, a caror casa se afla unde este astazi Fundatia «Carol», respectiv Biblioteca Centrala Universitara" - Ionel Zanescu

"Uneori, «placerea de a practica duelul», cum o numea Vasile Alecsandri, se materializa prin placerea de a-l mima. Se pare ca tinerii romani erau atrasi de duel, dar nu prea cutezau sa-l practice. Se maimutareau, totusi, duelandu-se «fara gloante»" - Andrei Oisteanu

INCENDIU PUSTIITOR Inca de tanar, Druganescu a fost o fire impulsiva, mereu pus pe cearta, in epoca fiind cunoscut sub numele de Druganescu-Nebunul. Provenea dintr-o familie boiereasca, tatal acestuia fiind un timp clucer. El este provocatorul pustiitorului incendiu din 23 martie 1847 in Bucuresti. Copil zburdalnic si neascultator, pe cand locuia cu parintii lui in Strada Carol, astazi Franceza, a tras cu pusca intr-o vrabie aflata pe streasina casei. Cum pe atunci casele erau acoperite cu sindrile si stuf, fitilul de calti cu care erau fixate alicele fiind aprins s-a oprit in streasina casei si a luat foc. S-a aprins toata casa si cum era un vant puternic (...), focul s-a intins in forma de triunghi catre estul orasului si astfel au ars toate casele, bisericile si pravaliile din zona acestui perimetru. Pagubele au fost imense, fiind estimate la circa 80 de milioane franci aur. (Ionel Zanescu) PRESA VREMII VUIA DE ZVONURI DESPRE "MARELE FOC" Vestea "Marelui foc" a facut inconjurul Europei. Se spune ca bancherii Hillel si Zerlendi s-au aruncat la picioarele domnitorului, implorandu-l sa salveze Bucurestiul de primejdia celor 30 de butoaie cu "iarba de pusca", care "vezi Doamne" ar fi fost depozitate in han. Minciuna i-a invaluit si pe pompieri, care au trimis la han "7 tulumbe mari si 7 mici" in loc sa le imprastie in oras. Flacarile nu au ocolit nici bisericile din centru, ale caror acoperisuri de sindrila s-au aprins imediat. FILE DIN ISTORIA POMPIERILOR ROMANI Ion Panturu consemna in volumul "File din istoria pompierilor romani": "Toptangiii si panzarii, brasovenii si rachierii, cavafii si salvaragiii, toti cei care populau centrul comercial al orasului, isi ingramadeau avutul in mijlocul ulitelor, incurcand pompierii si soldatii «militiei pamantene» veniti in ajutor. La hanul lui Serban Voda isi adapostisera averea marii negustori, camatarii si zarafii". Orasul "cazuse parca in iad", descrie Anton Pann privelistea bolnava. La vremea respectiva, pagubele au fost estimate la circa 80 de milioane franci aur, dar, dincolo de aceasta, parjolul a dat edililor posibilitatea sa puna bazele moderne ale Bucurestiului.