Patrioti cu inima, cu fapta

Povara vremurilor, dar si interventia armatelor rusesti au transformat faimoasa mosie a neamului Hurmuzachi, Cernauca, intr-un noian de mlastini si fanete parasite. A ramas doar amintirea unor pamanturi si a unei case de la Cernauti si mai cu seama imaginea a doar trei dintre fiii batranului Doxachi, Eudoxiu, Alexandru si Constantin, care s-au facut remarcati prin eruditia si prin patriotismul lor.

Acum, poarta boiereasca a conacului prin care patrunsesera odinioara Vasile Alecsandri sau Mihail Kogalniceanu a disparut si ea. La fel si castelul si floraria, minunata orangerie, cum era numita de stalpul familiei Hurmuzachi, batranul Doxachi.

MILOS. Castelul sau din Cernauca fusese multa vreme "un templu in care se pastrasera cu sfintenie limba si obiceiurile romanesti". Si nu e de mirare, caci "tatal hurmuzachestilor bucovineni", cum i se spunea lui Doxachi, fusese o personalitate impunatoare, care servise drept exemplu celorlalti boieri romani din Bucovina. A luptat pentru mentinerea constiintie romanilor din Bucovina austriaca. Din pacate insa, toate stradaniile sale costau. Astfel, pentru a putea gazdui nationalistii romani alungati de unguri din Ardeal, Doxachi Hurmuzachi era nevoit sa se imprumute sume mari de bani. Iar pe fondul unor datorii mai vechi, aceste imprumuturi deveneau imposibil de returnat. Isi platea datoriile vechi, parte din economiile sale, parte din alte imprumuri pe care le facea. Slabit de griji si de ani, Doxachi isi face testamentul in iulie 1850, prin care lasa averea copiilor sai.

Eudoxiu Hurmuzachi s-a nascut in 1812 si a murit in 1874. A fost un invatat scrupulos si modest, un cetatean infocat si devotat binelui public, un prieten si un frate iubitor si sincer

SCRIITOR, POLITICIAN, JURNALIST. Dintre toti, cel care a reusit sa se ridice deasupra tuturor prin studiile istorice pe care le-a facut la Viena, dar si prin meritele pe care le-a avut in tara, a fost Eudoxiu, al doilea nascut al sotilor Hurmuzachi. Miscarile politice de la 1848 il prind in toiul studiilor. Hotaraste sa se intoarca acasa, unde participa la miscarile care aveau drept scop introducerea limbii romanesti ca limba de invatamant la Institutul de studii teologice si infiintarea unei catedre pentru limba si literatura romaneasca la Institutul de studii filosofice din Cernauti. Petitiunea pe care o face, in 1849, a avut ca rezultat recunoasterea Bucovinei ca tara de coroana cu titlul de ducat si cu drepturi egale de autonomie printre celelalte tari si regate ale Imparatiei Austriei. Era un neobosit. A colaborat si la gazeta Bucovina din Cernauti din 1848-1850, iar dupa potolirea miscarilor politice si-a continuat studiile istorice din arhivele statului de la Viena, primind totodata de la locuitorii din tinutul Campulungului insarcinarea de a le recastiga pamanturile luate pe seama fondului regionar. Misiune indeplinita. Drept recunostinta, oamenii din Campulung i-au ridicat o movila de piatra, numind-o movila lui Hurmuzachi, iar din 1861 l-au ales reprezentant in dieta Bucovinei, cat si in Camera Deputatilor a Consiliului Imperial din Viena. In anul 1860, cand Bucovina a fost incorporata la Galitia, tot el a fost acela care a compus o petitiune imparatului si ministrului pentru recastigarea autonomiei. Si de aceasta data a reusit. Pentru marele succes, Eudoxiu a fost numit de imparat vicecapitan, pentru ca in 1864 sa fie capitan al Bucovinei. Prin diploma imparateasca a fost distins cu titlul nobiliar de baron, iar la 2 august 1872 a fost ales membru in Academia Romana din Bucuresti. Nu a incetat niciodata munca sa de cercetare. Fratele sau, Alecu, ii trimitea scrisori la Viena prin care ii transmitea admiratia si respectul cu care era privit de cei din tara, pentru cele 12 volume de documente istorice pe care le-a cules de-a lungul timpului. Eudoxiu Hurmuzachi a fost un adevarat politician, cult, statornic si plin de caracter.

Alecu era o fire idealista, dar destoinica. Nu intamplator, el a fost motorul care a insufletit generatia sa spre miscari politice si culturale "intru conservarea si dezvoltarea fiintei nationale"

SFIDAREA CENZURII. Eudoxiu a mostenit de la parintii sai eruditia. Alexandru, corectitudinea. De altfel, Alecu, asa cum era alintat de catre familie, l-a urmat indeaproape pe fratele sau Eudoxiu, studiind la acelasi liceu si la acelasi Facultate de Drept de la Viena, desi era cu 12 ani mai mic decat acesta. Deosebirea este ca el se intoarce in tara. Inteligenta cu care era dotat, temperamentul vioi si verva calda, uneori intepatoare, l-au facut sa para printre confratii sai un geniu provincial. Desi tanar, era un foarte fin cunoscator al limbii si literaturii romanesti. Si-a folosit abilitatile in redactarea ziarului Bucovina. La inceput, impreuna cu fratele sau mai mare, Gheorghe. Apoi, dupa vreo doi ani, a ramas singur la conducerea "valoroasei gazete". La 3 iulie 1849, Alecu a fost arestat si trimis la inchisoare, sub acuzatia ca era "obraznic si razvratitor de spirite". Fratele sau, George, a dat numarul cu articolele incriminatorii cenzurei, insa acestia nu au gasit nimic jignitor la adresa autoritatilor. Alecu Hurmuzachi a fost eliberat la data de 5 iulie acelasi an. Nu si-a incetat activitatea. Dimpotriva. In mai 1862 a inaugurat Societatea pentru cultura si literatura romaneasca din Bucovina, pentru ca in 1866 sa fie decretat membru in Academia Romana din Bucuresti. A fost un patriot si un increzator in unirea romanilor de peste tot. A murit in 1871, iar osemintele sale se afla la Dulcesti, judetul Neamt.

Constantin Hurmuzachi era cel mai mare dintre frati. A fost renumit pentru abilitatea cu care reusea sa castige orice proces, dar si pentru rolul avut in comitetul pentru Unirea Principatelor

MARE OM DE STAT. Tot acolo a fost inmormantat si Constantin, cel mai mare dintre fratii Hurmuzachi. Acesta se distinge, in 1840, prin castigarea proceselor pe care Logofatul G. Bals le tot avea la Petersburg. Eruditia si iscusinta sa, dar si truda neobosita in meseria de avocat l-au propulsat repede. Astfel, in 1850 a fost numit membru in comisia de reorganizare a invatamantului public, iar pentru ca a redactat regulamentul scolar si codicele penal a fost distins cu titlul de aga, apoi de mare vornic, pentru ca in final, prin decretul domnesc de la 1 aprilie 1856, "sa i se recunoasca formal impamantenirea". In tot acest timp, propaganda pentru uniri nationale lua forma discursurilor tinute in cadrul Comitetului Unirii. In 1859 a fost ales ministru al Dreptatii (Justitiei). Agitatiile politice insa il macinau in permanenta, slabindu-i organismul. Starea de sanatate precara l-a determinat sa se retraga la mosia surorii sale, Dulcesti, unde a si avut onoarea sa-l primeasca pe principele Carol in vizita, dupa urcarea acestuia pe tronul Romaniei. Pleaca la Viena, sperand ca acolo va gasi leac bolii sale. Dar acolo isi gaseste sfarsitul. La plecarea sa fusese numit prim-prezident al Curtii de Casatie, demnitate pe care nu a mai avut ragazul sa o exercite.

"Sa grijim, iubite sotule, cu tot adinsul ca, in amestecatura de limba, copiii nostri sa ramana ceea ce sunt!", asa-i spunea sotia sa, Elena, lui Doxachi Hurmuzachi, tematoare ca nu cumva "curentul cultural instrainatoriu din Bucovina" sa-i cuprinda si pe copiii lor. Nici gand. Constantin, Eudoxiu, Gheorghe, Alecu, Niculai, cei cinci fii ai batranului Hurmuzachi, au trait de mici cu credinta ca a lupta pentru tara lor este o chestiune de onoare si de devotament.

Trecutul mosiei Cernauca inca mai constituie o dilema pentru istorici. Si asta pentru ca in timpul razboiului ruso-turc din anii 1768-1774, documentele acestei mosii au disparut. Doxachi Hurmuzachi, din care deriva familia din Bucovina, s-a nascut in 1782, la Horodistea. Avand un rol extrem de important in viata politica si culturala a Bucovinei, Doxachi Hurmuzachi a schimbat repede titlul de camatar pe cel de aga, pentru ca in final sa ajunga Mare Vornic. A mostenit mosia Cernauca din Bucovina in 1804 si de atunci batranul boier nu s-a mai dezlipit de locul in care a ridicat o biserica din piatra, dar si un castel boieresc pe care l-a inconjurat cu un lac.

O data cu mostenirea, Doxachi a lasat copiilor sai si muntele de datorii, dar si dorinta fierbinte ca mosia de la Cernauca si casa de la Cernauti sa fie administrate in comun. Testamentul ii obliga si sa plateasca parintilor pe tot parcursul vietii lor suma anuala de 5.000 de floreni, iar dupa moartea unuia dintre parinti suma injumatatita. Sotia, Elena, femeie energica si desteapta, i-a stat alaturi lui Doxachi pana in 1858, cand acesta moare, lasand in urma sa, stranse la un loc, toate partile razlete ale mosiei Cernauca, dar si urmasi destoinici, copiii, care-i vor calca pe urme, continuand lupta inceputa de tatal lor de aparare a culturii romanesti.

NOII STAPANI

La parinti ar fi fost cinci baieti si doua fete. Din pacate, nici unul dintre ei nu a avut puterea si nici ragazul de a administra asa cum se cuvenea mosia si nici casa pe care tatal lor o cumparase ca semn al bunastarii sale, dar si pentru a gazdui nenumaratii refugiati politici din Moldova si din Ardeal in 1821 si in 1848. La 16 februarie 1854, ei s-au inteles ca fiecare sa-si cedeze partea fratelui lor, Gheorghe. Constantin reda partea sa pentru 600 de ducati, Alexandru pe suma de 9.000 de ducati platibili in cinci ani, la fel si Nicolai. Asemenea a facut si Eliza, iar Eudoxiu a cedat partea sa pe suma de 7.000 de ducati la 25 decembrie 1855. Astfel, Gheorghe Hurmuzachi a parasit degraba redactia ziarului cernautean Bucovina, unde era redactor, lasand povara conducerii gazetei in seama fratelui Alexandru, devenind proprietarul mosiei de la Cernauca. Dar nu pentru multa vreme, caci datoriile erau mari, iar pentru a le putea face fata, Gheorghe a imprumutat de la fondul regionar din Cernauti suma de 60.000 de floreni, platibila in rate semestriale de 1.250. 31 DECEMBRIE 1867. Aceasta este data cand putem spune ca mosia de la Cernauca s-a instrainat. Gheorghe Hurmuzachi o vinde lui Petru Petrino, in schimbul a doua case din Viena, care insa aveau si ele mari datorii, dar pe care fiul lui Doxachi si le asuma, plus 500.000 de floreni valuta austriaca. Noul stapan a ingrijit bine mosia si biserica. In 1891 moare, iar toate acestea intra in posesia fiului sau, Alexandru, care insa le cedeaza pentru 650.000 de floreni lui Berhard Rosenstock.

Bibliografie: "Eudoxiu Hurmuzachi si colectia lui de documente", Teodor Balan; "Fratii George si Alexandru Hurmuzachi si ziarul Bucovina", Teodor Balan; "Mosia Cernauca si familia Hurmuzachi", Teodor Balan; "O pagina din istoria Bucovinei din 1848-1850", Dr. I.G.Sbiera