Pecetea iubirii

Porunca numarul 1 a vietii: dragostea. Asa credea actorul…

In 1951, un baiat modest dadea examen la Institutul de Arta Cinematografica, voia sa devina actor de film. Dupa doi ani clasele s-au unificat cu teatrul si asa au absolvit IATC. In 1956, tanar absolvent de institut, pleca la Teatrul de Stat din Bacau, pentru stagiul de provincie. Cand Silviu Stanculescu a sosit la teatru cu repartitia in buzunar, si-a facut simtita prezenta prin voce. De la portar o auzeai, pentru ca avea o rezonanta de instrument muzical. Aici va astepta chemarea filmului.

ROL PRINCIPAL. A venit la probe in Capitala de multe ori. Probele sunt acele filmari de cate o scena la care sunt chemati multi, dar nu ramane decat unul. Vazand ca tot merge la probe pentru roluri principale si nu ramane pe rol, a decis ca este cazul sa dea probe pentru un rol secundar. In 1960, ca urmare a unei probe fotografice, a fost ales pentru un rol din filmul "Aproape de soare" al lui Savel Stiopul. A stat o vara la Hunedoara, s-a obisnuit cu locul, cu oamenii. Aceasta scoala a muncii l-a intarit, l-a imbogatit, dupa acel debut fiecare rol jucat fiind unul principal. Firescul acestui actor iubit facea spectatorul sa il simta aproape. Silviu Stanculescu s-a nascut la 24 ianuarie 1932, la Timisoara. Intr-o zi nu s-a simtit bine si s-a stins usor la mijlocul unei toamne tarzii din 1998, la Bucuresti. Discretia sa vecina cu poezia l-a invaluit in mister.

FAMILIA. Cat a fost director al Teatrului de Comedie si-a dorit sa asigure continuitatea bunului drum inceput in 1961 de Radu Beligan. A fost un om normal, asa se descria in mai toate interviurile. "Oricate batalii am castiga, spunea actorul intr-un interviu acordat in 1989 lui Florian Popa Micsan, in almanahul revistei Teatrul, aflandu-ne in focul incercarilor profesiilor, daca n-am avea alaturi familia, singuri am fi. Nimeni nu se bucura mai mult de o reusita a mea decat familia, acolo, in miezul ei se plamadesc, se tes toate increngaturile complicatelor noastre incercari. Daca de cele mai multe ori iesim invingatori e pentru ca am avut mediul, am avut stare, acolo, in familie. De 31 de ani (in 1989 - n.r.), eu si soata mea purtam pe deget un semn, dar de cand eram colegi de scoala ne-am hotarat a merge impreuna pe acelasi drum, nu pe diferite cai, dar in profesii diferite. De casnicie sunt 31 de ani, de mers alaturi sunt mai multi, nu spun cati, pentru ca varsta femeilor nu trebuie niciodata dezvaluita, cu atat mai putin a sotiilor. Mult mai putin timp le acord copiilor decat merita si decat si-ar fi dorit. Prea mult ma doare sa o spun si mai mult ma doare ca se intampla asa".

PORUNCA NUMARUL 1: DRAGOSTE. "Fara dragoste, viata nu poate capata un drum, fara dragostea noastra florile nu ne pot bucura si fara dragoste fiece lucru se apropie de sterp, de negraitor." Oriunde se simtea ca acasa. Printre oameni se simtea cel mai bine, dar nici singur nu se simtea rau. Calatorea cu placere, in ciuda neodihnei, si de peste tot aduna cate ceva de la oameni. Nemasurata bucurie il incerca pe artist in fata unor venerabili septuagenari care, intalnindu-l pe strada, aveau motive sa-l opreasca. Era sigur ca ar fi fost un bun pedagog. Nu numai in domeniul sportului de performanta, unde si-a facut de lucru, care a fost prima facultate pe care a abandonat-o de dragul teatrului.

"Cartea pe care o rasfoiti acum, «Sunt un om obisnuit», a fost gandita de actorul Silviu Stanculescu cu ani in urma. A avut sansa sa o poata incepe, dar destinul l-a impiedicat sa o termine. Pe masa de lucru au ramas o schita de sumar, multe capitole asternute pe hartie, cateva doar incepute. Cat despre cele niciodata scrise..." - Corina Stanculescu si copiii

"Fericirea este un lucru despre care destui spun ca nu poate fi definita sau ca e ceva la care se ajunge atat de greu! Cata vreme sunt sanatos (sau aproape sanatos, pentru ca de-a lungul anilor se mai aduna), sunt in picioare si in stare sa depasesc cele mai dificile si pretentioase praguri in profesie sau intamplarile vietii..." - Silviu Stanculescu despre sine insusi

ACTORI, SPORT - ACT DE CREATIE

Pentru un actor, necesitatea de a se pregati fizic il apropie de sport. Toate cele cinci simturi, intreaga fiinta participa la actul de creatie. Stadionul, performanta, spiritul de echipa il pregatesc pentru profesiunea sa care de fapt este un indemn launtric, o chemare. De exemplu, la noi, Constantin Brezeanu a fost hocheist la Sportul Studentesc, Stefan Tapalaga - scrimer in echipa de floreta a Stelei, Lia Sahighian si Carmen Stanescu - campioane nationale la tir, Silviu Stanculescu a fost saritor la triplu, Constantin Codrescu - aruncator de sulita, Mircea Albulescu - alergator de garduri la Constructorul, Cezara Dafinescu, saritoare la inaltime. Si sa nu uitam, Flavia Buref a fost campioana nationala la hipism si a facut parte din lotul national de volei.