Perpetuarea traditiei

Muzeul National al Satului este un perimetru al memoriei. Atunci cand ii pasesti pragul se activeaza secvente pe care poate le mai tii minte sau nu din copilarie…

Piesele de port cotidian, cele de sarbatoare si chiar textilele ce „mbracau" casa erau lucrate cu maiestrie de femei

Muzeul National al Satului este un perimetru al memoriei. Atunci cand ii pasesti pragul se activeaza secvente pe care poate le mai tii minte sau nu din copilarie…

Mirosul dulceag al lemnului, iarba proaspat cosita, vorba romaneasca… totul pare rupt de realitatea secolului al XXI-lea cand apuci sa intri pe poarta Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti". "Prin specialistii sai, muzeul este un tip de tezaur foarte important pe care il gestioneaza in aceasta multipla si extrem de complexa directie de orientare a oamenilor de azi catre ceea ce inseamna plurivalenta culturii si civilizatiei populare romanesti", ne marturiseste dr. Doina Isfanoni, director stiintific in cadrul Muzeului.

"In toate partile tarii oameni deveniti colaboratori ai institutiei continua sa lucreze, sa duca mai departe mestesugurile invatate de la mosi-stramosi, sa fie dulgheri, brodeuze, tesatori, cojocari, olari. Rolul muzeului in aceasta situatie este de a le acorda consultanta. In ipostaza aceasta, muzeul are o misiune delicata pentru ca, in primul rand, trebuie sa sprijine la perpetuarea acestor activitati", continua Doina Isfanoni.

LA INCEPUT. Consilierea incepe de la natura materialului pe care oamenii urmeaza a-l folosi la realizarea pieselor. Intrucat in traditie fiecare categorie de lemn era indreptata si prin experienta confirmata de utilizarea intr-un domeniu. "Esentele de lemn trebuia, de asemenea, cu atentie selectate, pentru ca una este bradul care tine in chip de galeata, cofa sau sistar. Daca vrei sa faci bata cu care se apara ciobanul, dar care reprezinta si un obiect de mare spectaculozitate plastica, pentru ca el aduce in atentie anumite categorii de motive, sigur lemnul de paltin, de corn sunt cele mai frecvent utilizate. Daca ne raportam la mesterii care doresc sa faca lazi de zestre si care erau foarte recunoscuti pentru calitatile lor, atunci lemnul de fag prelucrat intr-o anumita tehnologie trebuie sa fie cu atentie selectat si utilizat. Daca vrem sa facem instrumente muzicale, iarasi ne vom raporta la alte categorii de materiale", explica Doina Isfanoni.

Muzeul contribuie si la reinvierea unor mestesuguri pierdute pe drumul urbanizarii. Foarte multe activitati care tin de broderii, de tesaturi, prelucrarea lemnului sunt acum aproape stinse in satul traditional, intrucat nevoia de utilizare cotidiana a acestor produse a disparut o data cu ocupatiile traditionale.

AMBIENT. "Din acest punct de vedere nevoia, indicele de solicitare, duce catre disparitie, iar continuarea acestor activitati tine de o alta forma a nevoii. Este vorba de reperul de continuitate alimentat de surse precum nostalgia si amintirea, despre acea nostalgie a omului contemporan care inca se poate emotiona si nu se poate desprinde de locul in care s-a nascut, de amintirea parintilor sau de o nevoie mai noua cu care se confrunta mai ales oraseanul si oamenii iesiti din perimetrul localitatilor rurale, unii chiar din tara, pentru obiectul stocator de memorie care are o putere evocatorie. Atunci acest obiect devine o prezenta intr-un tip de ambient care nu mai are nici o legatura cu tipurile de amenajare traditionale a spatiului sau cu vestimentatia de marca identitara", adauga Doina Isfanoni.

NOSTALGIE. De obicei, de sarbatori, oriunde te-ai afla, simti nevoia sa imbraci costumul traditional. "Ori ca sa avem unitatea costumului, generata de numarul de piese, de ocazia in care se poarta, de structurile compozitionale si cromatice specifice locului pe care omul acela il reprezinta, este in ziua de azi nevoie de consiliere. Pentru ca au disparut vechile cadre informative ale lumii rurale. In ultimele decenii foarte multi tineri au plecat la oras. Si, practic, acel cadru formativ, familia, nu mai exista cu putere educativa si de prestigiu pentru omul tanar.

Cu toate acestea, muzeul incearca sa restabileasca comunicarea intergenerationala, proces mai subtil, mai dificil din punct de vedere formativ. Un tanar nu va mai putea fi astazi obligat sa nu faca o profesie demna de timpul pe care il traim. Insa, in timpul sau liber, o intoarcere catre traditii, catre radacini poate ajuta chiar la restabilirea echilibrului emotional.

Un rol de seama il au targurile de arta populara, precum si alte activitati prin care muzeul ii promoveaza ca persoane fizice sau ca exponenti valorici ai zonei pe care o reprezinta, astfel capatand prestigiu prin ceea ce fac. In asa fel se asigura promovarea calitatii unui om, dar si continuitatea traditiei.

Muzeul contemporan devine in acest fel un reper si in formare, dar si in promovare. El se vede astazi confruntat cu nenumarate alte categorii de solicitari care vizeaza nevoia omului modern de identitate, regasire in plan emotional, dar nu in ultima instanta, nevoia omului de a-si redefini prin activitati practice un segment al memoriei de tip sarbatoresc.

VALORI. Exista oameni de varsta medie, intre 30 si 40 de ani, care solicita consultanta din partea muzeului pentru a identifica categoriile de materiale, de forme. Acestia sunt mai usor de convins, pentru ca ei penduleaza intre actualitate si traditie, si ii putem aduce mai usor catre calitate, pentru ca ei inteleg codul semantic si structural al traditiei, integritatea ei. Rostul institutiei in aceste cazuri este de a le redefini valorile pentru a li se configura din nou statutul pe care-l merita.

INTRECERE. Muzeul modern este unul care nu se mai multumeste doar sa salveze si sa conserve, ci are nobila misiune, dar si foarte grea de a restitui. Procesul de restituire inseamna resemantizarea, reasezarea valorilor in constiinta publicului. Publicul este inteles de muzeograf ca un giuvaer cu multiple fatete. Din acest motiv, astazi nu mai avem de-a face doar cu publicul care intra si priveste, pentru ca astazi a privi inseamna a cunoaste. Acest traseu presupune dificultati. Aveam oameni care se plictisesc si dispar, avem oameni care revin de la o anumita statie pentru terminus. In primul rand, pentru a te implica trebuie sa fi pasionat. Fara acest resort nimeni nu rezolva absolut nimic, nici din partea formatorului, nici din partea celui pe care tu incerci sa-l formezi. Fiindca este ca in oricare alt proces de educatie - apeland la conceptul de educatie permanenta - o oferta pentru redefinirea individului in acel tip de interogatie cu sine. Acesta este de fapt efortul pe care muzeul il face in aceasta lunga, dificila activitate de remodelare a surselor prin exponentii pe care societatea de azi ni-i ofera. Sa nu uitam ca traim intr-o tara rasfatata; avem inca un patrimoniu etnografic unic si zonal repartizat foarte bine, pe langa care coexista patrimoniul virtual reprezentat prin obiecte care inca sunt in casele taranilor. Toate acestea trebuie resemantizate si repuse la locul cuvenit si nu aruncate intr-un colt al uitarii", conchide Directorul.

CEI MAI MARI MESTERI "Muzeul Satului a avut, intr-adevar, un mare rol in reinvierea mestesugurilor. I-a adunat de-a lungul timpului in jurul institutiei pe cei mai mari mesteri. In felul acesta, oamenii au preluat mestesugul practicat de taranul autentic. Cand am luat contact cu Muzeul eram, ca sa zic asa, la inceputuri. Vedeam mesteri in varsta care practica alta arta, categoric autentica. In zilele noastre nu prea se mai transmite arta, fiii nu mai preiau de la parinti, de la bunici. Exista mai degraba ucenici. Pentru mine, meseria mea inseamna totul si incerc sa traiesc din asta", ne spune Marian Viorel, cioplitor in lemn din Falticeni, Suceava. LEGATURILE CU VARSTELE ROMANESTI DE ODINIOARA Traian Ciuculescu, instrumentist din Arges, ne-a impartasit gandurile sale. "Fara discutii, Muzeul Satului are un rol esential in reinvierea mestesugurilor. El tezaurizeaza o seama de obiecte intalnite in aproape, daca nu chiar in toate zonele tarii, prin diferite activitati, pentru mesterii care inca mai fac produse traditionale. Este foarte important si faptul ca pe perioada verii Muzeul National al Satului primeste acele tabere de copii. Mare parte din ei au ocazia sa faca cunostinta cu creatorii de arta si pot deveni, de ce nu, consumatori de arta traditionala. Muzeul Satului mi-a propulsat de foarte multe ori creatiile, m-a incurajat. Si nu numai mie, ci tuturor mesterilor. Faptul ca undeva in incinta Muzeului sunt retinute diverse obiecte de arta populara conteaza foarte mult. Ele sunt admirate de public. Daca traditia va fi ajutata in continuare sa existe, eu consider ca ea poate continua. Ca atare, Muzeul Satului are o contributie destul de mare. Este, daca vreti, statia-pilot. Eu, prin instrumentele pe care le creez, inca mai pastrez legatura cu varstele lumii romanesti de odinioara". PASIUNE DE 40 DE ANI "De 30 de ani de cand colaborez cu Muzeul Satului - ne spune Ion Albu, realizator de masti din Neamt - pot spune ca mi-au fost promovate foarte multe lucrari. Daca nu era Muzeul poate nu ajungeam atat de departe. Prin el am obtinut si plecari peste hotare, unde m-am facut cunoscut si apreciat. Este o pasiune impatimita, o pasiune care dateaza de aproximativ 40 de ani. Pastrez traditiile si incerc din rasputeri sa le transmit mai departe, insa e foarte greu, avand in vedere preocuparile tinerilor de azi, chiar si din mediul rural."