Povestitorul

Imaginile create de el, in care apar oameni sau peisaje, sau obiecte, au intotdeauna o lumina calda in ele. O unda de poveste. Este Dinu Lazar... povestitorul.

Imaginile create de el, in care apar oameni sau peisaje, sau obiecte, au intotdeauna o lumina calda in ele. O unda de poveste. Este Dinu Lazar... povestitorul.
Un zmeu ranit a trecut pe cer si l-a manjit. Inima unui copac a luat foc. O vioara se naste o data din mainile lutierului, o data din ochiul magic, si ii auzi sufletul suspinand inainte sa-i fie pusa ultima coarda. Marea este calda si cand gerul o transforma in munte de gheata. Muntele este primitor, chiar daca viscolul ii rascoleste maruntaiele. Adancimile padurii nu te mai sperie... E greu sa spui povestea povestii. Si privesti, dar nu te saturi si ai vrea sa mai treci o data calare pe zmeu, pe buza cerului, sa mai auzi fosnetul padurii, sa mai strecori prin gene mierea unui peisaj.

Imaginile lui Dinu Lazar spun povesti. Discutia cu Dinu Lazar este o poveste...Ati simtit vreodata ca l-ati fotografiat pe Dumnezeu? "Cred ca nu. Dar cand bagi pasiune in ceva, cred ca te apropii de Dumnezeu. E un fel de apropiere foarte interesanta. Am un sentiment de implinire, dar nu l-as numi de dumnezeire, dar exista un sentiment extraordinar de satisfactie. Cand faci niste imagini care sa-ti placa tie si care sa placa altora. Cred ca au fost niste peisaje in care am surprins o lumina extrem de stranie, care sa poata avea legatura cu asta. Fotografia este foarte multa munca si foarte mult efort, si foarte multa consumare interioara. Si nu mai ai timp de analiza. Nici in timp ce faci pozele."

Peisajele sunt ravasitoare. "Eu le consider ca niste poezii. Vezi directia vantului, daca o sa fie un apus sau un rasarit, mai este diferenta de temperatura dintre pamant, apa si aer. Ceata se naste atunci cand aerul e foarte rece si pamantul cald. Sau cand marea este foarte rece si aerul cald. Si atunci se fac fotografii extraordinare. Peisajele sunt facute pentru sufletul meu. Deseori nu exista nici o legatura intre ceea ce vad eu si ceea ce vedeti dvs. Adica transform, maresc, micsorez saturatia culorilor, mi se poate intampla sa sterg stalpii de telegraf, sa sterg o cladire de pe un deal... Practic pictez, adica mi se pare mai aproape de pictura ceea ce fac, decat de fotografie. Urmaresc ca o imagine sa o transform conform unor grile interioare pe care nici eu nu mi le stiu decat dupa ce este gata imaginea. E o scotocire, e o incercare, o cautare perpetua. Cred ca asta e si frumusetea. Fac o distinctie extraordinara intre fotografia de placere si fotografia comerciala."

Fotografia este obiectiva? "Fotografia e o mare minciuna, care este folosita ca atare. Au fost cel putin doua etape de care imi aduc aminte in care fotografia a avut o putere extraordinara. O prima etapa anii 1910-1920, cand copiii, in America, erau foarte mult folositi la munca. In Times a aparut un numar de reportaje cu copii care muncesc in fabricile de bumbac. Si asta a starnit o tevatura asa de mare, ca s-au facut legi sociale, nu au mai fost folositi copiii la munca. Apoi razboiul din Vietnam. Erau foarte multi jurnalisti independenti, neincartiruiti, nedusi ca turma, ca acum, la expozitie, si care au putut sa arate o alta fata a razboiului, pe care noi acum nu o vedem. Fotografia e o mare minciuna, o pot demonstra intrebandu-va ce poze din Irak stiti, in care sa vedeti si partea cealalta, adica nu numai partea festivista; cum traieste un om dintr-un sat din Irak, cum se traieste, de fapt, in Irak? Si spunand asa cu toata sinceritatea, si eu fac reportaje si mi se intampla deseori ca editorul sa-mi spuna dinainte ce sa fac. Vrem o poza vesela, vrem una trista..."

Definti fotografia. "Fotografia este o meserie ca oricare alta, foarte grea. Poate fi o meserie, poate fi o pasiune, poate fi o chemare, pentru ca exista multi care fac fotografie ca profesionisti, dar nu au chemare, sunt multi care au chemare sa faca fotografie, dar nu o fac ca profesiune. Exista multi care sunt pasionati de fotografie, dar nu sunt interesati; deci lucrurile sunt destul de impartite. Nu stiu cum sa definesc fotografia. Dar, dintr-un anumit punct de vedere, fotografia ar putea fi o arta. Eu recunosc ca sunt un incult, pe mine ma atrage mai mult partea tehnicista. Cand era fotografia pe film, imi placea foarte mult sa curat aparatul de marit. Imi placea partea de mecanica. Asa cum acum imi place sa aloc foarte mult timp imbunatatirii timpului de operare. Sau optimizarii aparatului de fotografiat. Eu sunt un meserias, mai apropiat de un cismar decat de un artist."

Sa ne intoarcem un pic la lumea de dinainte de ’89. Cum era cu fotografia oficiala? "Era... Tutuleasa. Apoi Miclea si Prosan. Trebuia doar sa fii de incredere, dar nici la Casa Alba nu poti sa ajungi daca nu ai dosar si nu esti de incredere. Asa ca ne ascundem dupa deget. Fotografiile oficiale erau facute de cativa reporteri ai Agerpress. Se mareau repede si mergeau la sectia de presa a CC, aveau acolo cativa insi care dadeau aprobare. Aici trebuie scos asta, facut asta, pus asta. Nu era fotoshop. Nu era computer. Erau doi-trei specialisti foarte buni care, cu pensula pe negativ si pe pozitiv, faceau ceea ce iti trebuie. O chestie foarte misto a fost cand a venit Jivkov odata si ploua. Si mi se pare ca Jivkov avea palaria in mana si Ceausescu avea palaria pe cap. Au zis ca nu e bine asa, si i-au scos palaria lui Ceausescu de pe cap. Si i-au pus-o in mana. Numai ca s-au inversat, s-au ratacit, s-au incurcat treburile si, in fotografia care trebuia sa apara in Scinteia, Ceausescu avea o palarie in cap si una in mana. S-a topit, s-a rezolvat. Erau mai multe niveluri de cenzura. Se cenzura fotograful. Negativele ajungeau la Agerpress, a doua cenzura. Apoi la CC, pe urma se faceau retusurile necesare, si mai era o cenzura, pentru ca tot ce se tiparea trebuia sa aiba viza sectiei de presa. Dar asta e ca sa facem istorie, aceste lucruri se intampla peste tot. Eu personal nu vad nimic; este odios, as putea sa va spun istorii cumplite petrecute in democratii. Spre exemplu, un redactor-sef de la o mare revista germana se duce la manastiri in Romania, mananca, bea, si in Germania apar in 14 pagini - copiii din gara, nenorocirile de la un orfelinat. De Ziua Romaniei. Si nu le vazuse cel care fusese la maici, la betii. Ce este mai odios: asta sau faptul ca se picta pe portretul lui Ceausescu? Se intampla lucruri odioase in mai multe timpuri. Nu as fi adeptul unicei monede: aunci era numai rau sau atunci era numai bine, sau acum... Lucrurile sunt destul de complicate. Iar eu, cand primesc un reportaj, mi se propune foarte clar ce trebuie sa fac. Nu fac eu, il face altul!"

E vreun subiect pe care ati vrut sa-l faceti si pe care nu l-ati facut? "Mie imi pare rau ca nu l-am fotografiat pe Ceausescu. Eram pe lista sa fotografiez Plugusorul din ’89, eu eram mare fotograf la Femeia. Dar... plugusorul nu s-a mai tinut."

"Prima fotografie cred ca am facut-o la 12 - 13 ani. Am aruncat-o. Anul acesta am aruncat vreo 5 saci de kilograme de negative; ma gandeam sa fac o expozitie in care sa pun negativele pe jos si lumea sa calce pe negative s... n-am mai facut nici o expozitie si am arucat negativele. Incerc sa uit tot. Si nici pe pereti nu pun". Dinu Lazar

Ganduri despre Noica

Momentul Noica. Prin ’86 sau ’87. "La ora aceea nu cunosteam pe nici unul dintre cei care erau prieteni cu Noica. Am avut privilegiul de a sta cateva zile la Paltinis. Si a fost o experienta extraordinara. Desi eu sunt un incult. Nu citisem nimic scris de Plesu sau de Liiceanu si nu m-am documentat pe tema asta. Stiam numai ca este o personalitate extraordionara. A fost un soc extraordinar, pe care l-am avut numai de putine ori in viata, intalnirea cu o personalitate covarsitoare. Dar... aveam probleme tehnice, curentul se stingea mereu, in cabana lui nu era lumina suficienta. Faceam poze cu un aparat Olimpus mic, gen savoniera, problema mea esentiala era sa fac niste imagini care sa fie cat mai bune tehnic. Bineinteles ca atunci cand te intalnesti cu o personalitate coplesitoare nu mai esti bun de nimic. Esti un nimeni care incerci sa faci totusi ceva, esti o frunza in bataia vantului. Pe de alta parte, eram constient, de ce sa mint, ca el este acolo pentru ca era o piesa care deranja", spune Dinu Lazar.