Din arhiva televiziunii s-ar putea reconstitui o altfel de istorie a ultimilor cincizeci de ani, o istorie in imagini. Din arhiva televiziunii s-ar putea reconstitui o altfel de istorie a ultimilor cincizeci de ani, o istorie in imagini.

Cincizeci de ani cu micul ecran. 1956-2006. De-a lungul unei jumatati de veac, Televiziunea Romana a evoluat din punct de vedere tehnic, si-a sporit aria de acoperire si numarul orelor de program pentru ca in anii ’80, pe fondul economiilor la energie electrica, sa-l readuca la cel initial - de doua. Si-a schimbat sediul, numarul abonatilor a crescut, a participat cu productii proprii si a castigat premii la diferite concursuri internationale. A transmis in direct revolutia, apoi integistrarea executiei celor care reprezentasera pana cu cateva zile in urma principalul subiect al programelor sale - cuplul Ceausescu. A aratat romanilor nasterea in chinuri a democratiei postdecembriste, apoi a pierdut monopolul, fiind nevoita sa intre in competitie cu televiziunile private. O istorie lunga si zbuciumata, cu bune si cu rele, care-si asteapta inca randul pentru a fi scrisa.

STEMA RSR, un simbol de lunga durata al micului ecran

Televiziunea inseamna si scenetele de un umor savuros ale lui Toma Caragiu si Amza Pellea, Teleenciclopedia, teatrul tv, emisiuni de divertisment de care multi romani isi amintesc cu placere si astazi; dar si instrumentul prin care puterea politica isi transmitea mesajele. De-a lungul vremii, televiziunea si telespectatorii sai au fost slujiti de oameni cu talent, profesionisti care si-au iubit meseria. In acelasi timp, pentru a lucra in televiziune - sector propagandistic sensibil, "de mare raspundere", cum se scria in documentele de partid - trebuia sa ai "dosar" impecabil.

MOLIERE NR. 2. In primul deceniu, televiziunea si-a cautat drumul. La inceput nu emitea decat trei zile pe saptamana, doua ore pe zi. In 1957 - primul an - , televiziunea a emis in total 600 de ore. Emisiunile se transmiteau in direct din studiourile A si B, situate pe Strada Moli"re nr. 2. Intre 1966 si 1968, pe o suprafata de 6,3 hectare s-a construit sediul din Calea Dorobantilor numarul 191, unde se afla si astazi.

YVES MONTAND, RADU BELIGAN... In februarie 1957 s-a realizat prima transmisie din afara studiourilor, realizata cu ajutorul echipamentului mobil. Evenimentul era concertul sustinut la Bucuresti de Yves Montand, cantaret cu priza la autoritatile de la Bucuresti pentru simpatiile sale "de stanga". La 23 mai, dupa "cronica de actualitati" de la ora 19:00, s-a realizat prima transmisie de teatru din Sala Studio a Teatrului National - piesa "cu mesaj" "Ziaristii", a lui Alexandru Mirodan, in regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan in rolul principal. Se deschidea astfel calea transmiterii la televiziune a spectacolelor de teatru, dar si a concertelor de muzica. Mijloacele tehnice erau rudimentare si nici nu existau specialisti "cu scoala" intr-ale televiziunii - regizori, monteuri, operatori. Treptat, televiziunea a inceput sa produca propriile emisiuni - de la cele de divertisment la filme documentare. Prin longevitate si calitate se remarca si piesele de teatru jucate special pentru televiziune, spectacole in care au debutat si au jucat toate numele mari ale scenei romanesti. Dupa 1989, pentru o scurta vreme s-a revenit la ideea transmiterii de televiziune a spectacolelor jucate in teatre, asa cum s-a intamplat cu "O scrisoare pierduta" a lui I.L. Caragiale, cu Victor Rebengiuc in rolul lui Tipatescu.

Au aparut si emisiuni precum "Agenda sportiva", "Buletinul meteorologic" "Teleenciclopedia". Emisiunea de stiri se numea initial "Informatiile dupa-amiezei". Din martie 1958 si-a schimbat denumirea in "Jurnalul Televiziunii", iar din februarie 1966, "Telejurnalul" - de seara si de noapte.

Emisiunile se transmiteau in direct din studiourile A si B, situate pe str. Moliere nr. 2

PRIMII TELESPECTATORI. "Intreprinderile romanesti pentru comert exterior au contractat importarea din URSS a unui important lot de aparate de televiziune, scria Scinteia de duminica, 6 ianuarie 1957. Un lot de 1.100 de televizoare a si sosit in tara." Articolul nu mai mentioneaza si la cine au ajuns cele 1.100 de televizoare, dar este foarte probabil ca majoritatea, in casele demnitarilor ori ale directorilor de intreprinderi "fruntase in productie".

La finele primului an de viata, televiziunea avea 3.000 de abonati. Numarul a crescut an de an, astfel ca, in 1958, numarul abonamentelor ajunsese la 16.000, anul urmator aproape se dublase, atingand cifra de 30.000, iar in 1960 erau 55.000. Cum televizoarele erau putine - nici dupa cinci ani de la prima emisie, in 1961, numarul lor nu depasea suta de mii - , fericitii posesori primeau vizitele rudelor si prietenilor mai putin norocosi. In primii ani, necesarul de televizoare era in mare parte asigurat din importuri.

Primele ecouri ale noului mijloc de comunicare in masa erau limitate nu doar de numarul mic de aparate de receptie, ci si de aria restransa de acoperire. In 1965, programele televiziunii puteau fi receptionate pe numai 40% din teritoriul national. In noiembrie 1969 s-a lansat Canalul 2, care a emis numai pana in 1985, fiind repus in functiune abia in mai 1990. Prima transmisie in culori s-a realizat de ziua nationala, la 23 august 1983, din Piata Aviatorilor.

"Concurenta" TVR, in competitii externe Cu emisiuni de divertisment, reportaje sau filme documentare, Televiziunea Romana a participat la diferite competitii destinate productiilor tv. In afara celor de la festivaluri si concursuri organizate la Moscova sau in "lagarul socialist" - la Sofia, Varna, Sopot, Praga, Leipzig - , telecineastii romani au fost trimisi, in functie de politica "la varf" a Romaniei, la concursuri si in tari mai "exotice", precum Japonia sau Statele Unite. In 1972, la Festivalul International al Filmelor Documentare TV de la New York, Televiziunea Romana a obtinut medalia de argint pentru scurtmetrajul "Brancusi sau arta de a privi", o coproductie romano-franco-belgiana. Scenariul si comentariul ii apartineau poetului Marin Sorescu, iar muzica, naistului Gheorghe Zamfir.

"Da, Doamne, o defectiune tehnica!" Cum numarul televizoarelor era scazut, iar dorinta oamenilor de a vedea "minunea" cu ochii lor - mare, detinatorii unor astfel de aparate ajunsesera sa nu mai poata face fata asaltului musafirilor. Cei din generatiile mai varstnice isi amintesc invariabil cum toata strada se aduna seara in singura casa dotata cu miraculosul aparat. Situatia a fost satirizata printr-o caricatura, in programul Radio-tv din iulie 1958. In imagine, gazda suna la studioul de televiziune si cere sa se organizeze o "defectiune tehnica timp de cel putin o saptamana", pentru ca nu vede alta cale de a scapa de musafiri. In spatele usii apareau desenate nenumarate capete ale celor curiosi de oferta micului ecran.