x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Se inveleau de dragoste

Se inveleau de dragoste

de Anca Alexe    |    Oana Vataselu    |    10 Oct 2005   •   00:00
Se inveleau de dragoste

Aproape nimic din scrierile, pe atunci tinerilor, Nichita Stanescu si Vasile Voiculescu, in anii ’50 nu au putut fi tiparite. Opere nevazute, colbuite, scoase la iveala dupa maturarea pulberii lasate de revolutie...

CELE DOUA RAIURI
Aproape nimic din scrierile, pe atunci tinerilor, Nichita Stanescu si Vasile Voiculescu, in anii ’50 nu au putut fi tiparite. Opere nevazute, colbuite, scoase la iveala dupa maturarea pulberii lasate de revolutie...

Cel care s-a ingrijit de operele lui Nichita Stanescu, dupa moartea marelui poet, este Alexandru Dan Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Romane. Despre erotismul in operele "magului" sunt foarte multe de spus desi, in viziunea autorului, el purta un alt nume: Iubire.

"Nichita are poezie de dragoste, erotica daca vreti sa-i spuneti asa, tot timpul vietii. Are povesti de dragoste reale printre poeziile lui. Nichita nu a scris volume de poezie, ci cronici ale existentei lui in versuri, pastrand relatia realitate-poezie, dar inspirandu-se din realitate. Dar nu ca acum, intr-o realitate usor de cunoscut, ci prin metafore, intr-o lume poetica, cu elemente care se pot recunoaste. Unul din ele este iubirea, erotismul. «Leoaica, tanara iubirea» e o antologie numai de poezii de dragoste. Vorbesc despre poezia sa care nu este erotica, in sensul de parte trupeasca carnala, desi apar elemente. Nu trece insa la o iubire patimasa. Iubirea este un sentiment fundamental in poezia lui Nichita, dar are un aspect putin mai abstract, mai ceresc, iubita fiind un mod de a inventa intamplari poetice."

OBSESIA TIMPULUI. "Perioadele sale de mare iubire, continua Condeescu, precum cea a studentiei, in care e indragostit de Doina Ciurea, care ii devine sotie, sunt descrise in poezii. Sunt poezii scrise pentru ea si se poate recunoaste si un oarecare portret, desi stilul e mai abstract. Apoi marea sa aventura, sa zicem erotica, ar fi fost intalnirea cu Gabriela Melinescu, poeta tanara in plina afirmare. Isi traiesc iubirea ca o explozie, iar despartirea de ea in anii ’70 a fost o mare lovitura pentru poet. Aceste intamplari se gasesc in poezia sa, unele sunt chiar mai concrete, mai apropiate de realitate.

Dupa plecarea Gabrielei in Suedia, urmeaza o perioada destul de haotica. N-a mai publicat nimic timp de sase ani. In ’79 o intalneste pe Dora si apar poezii de dragoste foarte frumoase. Una se numeste chiar "Dora". Regasim elementele descriptive ale iubitei. Daca ne uitam cu atentie, toate cele trei mari iubiri au un portret fizic asemanator. Femei frumoase, brunete, expresive, cu ochii mari. Pot fi confundate, daca nu stii perioada in care au fost scrise. Nichita isi juca propria sa existenta. Poezia de dragoste exista inca de la inceput si pana la sfarsit. Nu e dificila sau atat de directa si ancorata in realitate cum e cea de azi. Nu vorbea prea mult despre lucruri ale trupului. Apar glezna, tampla, sternul. Obsesia lui sunt timpul si spaima de timp. Gasim multe elemente gen piatra, lemn, os, care rezista timpului, in timp ce carnea e supusa degradarii. E frumusetea imediata, dar perisabila. Putina lume stie ca el, in acea perioada, a mai fost casatorit o data cu o colega din liceu insa n-a durat. A urmat Doina. Care fusese prietena lui Labis."

PENITENTA. O jumatate de secol, poezia romaneasca s-a scris pe zidurile inchisorilor, spune Dan Alexandru Condeescu. Ea deschidea condamnatilor libertatea paradisiaca a reveriilor impenitente. Literatura s-a transformat pentru acea vreme intr-un ritual al evadarii din timpul profan al istoriei. Vasile Voiculescu si-a scris versurile pe peretii carcerei ferite de ochii Securitatii. A fost modul lui de a nega opacitatea zidurilor si de a le transforma in ecrane ale propriilor proiectii interioare.

"CANTEC PENTRU DEZBRACARE". Florentin Popescu, cel care a urmarit indeaproape opera literara a lui Vasile Voiculescu, autor al mai multor volume despre acesta, spune: cand in 1964, vedea lumina tiparului o carte cu titlul "Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu", literatura romana marca aparitia unei opere originale in care iubirea primise intruchipari de mare originalitate. In toata opera poetica voiculesciana editata pana atunci exista o singura poezie, "Cantec pentru dezbracare", care ar fi putut justifica arondarea scriitorului in amplul pluton al poetilor inspirati de sentimentul iubirii.

Intocmai ca intr-o iubire pamanteasca, Voiculescu traieste in aceste ultime sonete framantarile dragostei cu intregul ei cortegiu de sentimente, de suferinte si bucurii. Iubirea poetului e "treaza ca un priveghi de arme", iar iubita are un suflet "adanc intortocheat" in care se afla "un vast labirint". In alt sonet, in ochii aceleiasi iubite se ascund "lapislazulii lumii", iar versul, scris cu suferinta, devine "un fir de nemurire". Fiindca, zice poetul: "Chiar de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine,/ Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine". Fiinta iubita este cand "gingasa mladita pe-un trunchi vechi", cand "domnita a gradinii cu merele de aur". Poetul viseaza contopirea intr-un singur "duh ce nu se schimba" deoarece fiinta iubita se afla chiar in trupul poetului, din care nu se poate rupe niciodata. De aceea, zice Voiculescu: "In veci mai credincioasa ca soarele de sus,/ Iubirea mea nu are iarna, nici apus".

MISTERIOASA DOAMNA. S-a spus ca misterioasa "doamna bruna" prezenta aici, ca si la Shakespeare, ar fi trasatura de unire, de "continuare" a "marelui brit" de catre poetul roman. In texte mai apare si un "El", atoatecuprinzator si dominator, care nu poate fi altul decat Creatorul, Dumnezeu. "Ultimele sonete..." apar ca un singur poem de dragoste, dar si ca o rasfrangere subtila, mai greu perceptibila a iubirii voiculesciene fata de transcendent, fata de Dumnezeu, cu care poetul viseaza sa se contopeasca pentru a reintregi Totul initial din care omul a fost smuls si aruncat in lume.

"Nichita nu a scris volume de poezie, ci cronici ale existentei lui in versuri, pastrand relatia realitate-poezie, dar inspirandu-se din realitate. Dar nu ca acum, intr-o realitate usor de cunoscut, ci prin metafore, intr-o lume poetica" - Alexandru Dan Condeescu

"Intocmai ca intr-o iubire pamanteasca, Voiculescu traieste framantarile dragostei cu intregul ei cortegiu de sentimente, de suferinte si bucurii. Iubirea poetului e treaza ca un priveghi de arme, iar iubita are un suflet adanc intortocheat in care se afla un vast labirint"

La marginea Bucurestiului inserat

Se poarta fiica Irinuchii cu ochi albastri si pantofi de lac, in care i se oglindesc genunchii si doua pulpe groase de malac.

Adesea, risipita-n fuste, se-aduna din pantofi crescand duios spre unde are aranjate suste, cu-n sutien instrangator la os.

Adesea isi adapa fruntea la umbra unui par neinteles, pasind prin sine si, in parc, pe puntea impotrivita peste raul des.

… Cand trece-asa, intretaiata-n grai leganator si implinita-n gratii, regret profund ca nu sunt un tramvai c-as duce-o-n mine noua statii! - Nichita Sanescu

CCXXXV

Ma lupt sa scap iubirea de patimasul trup, Sa n-o mai sorb cu ochii, sa n-o mai musc cu gura, Din latu-mpreunarii salbatice s-o rup, S-o curatesc de carne, ca de pe aur zgura; Sa te ador in suflet; doar duhul sa-ti aleg O vesnica-mbinare a doua raze line... Dar cum te-arati, ma-ntunec... si sufletul intreg Se face ochi, piept, brate... zbucnite catre tine, Palpaitor de pofte, iar dinainte-ti cad; Din nou vremelnicia isi casca-n mine-abisul. Rostogolit pe dare de flacari, ca-ntr-un iad, Ma-ntorc, cantand in carne... Ma doare numai visul Ca mai presus de fire, putand sa o rastoarne, Iubirea e samanta eternitatii-n carne. - Vasile Voiculescu

"INTRE 4 PERETI, UN BARBAT SI O FEMEIE POT FACE ORICE"
Mai intai a fost omul si apoi poetul. Acum omul nu mai este si a ramas doar poetul. A existat insa o vreme cand erau amandoi, om si poet. O vreme in care omul Nichita Stanescu iubea femeile si ele il respingeau, iar poetul Nichita Stanescu canta femeia in versurile sale. Prieten apropiat cu Nichita, Johnny Raducanu spune ca ei doi semanau. Ca amandoi au fost frustrati si uneori chiar umiliti de femei. "Nichita spunea ca intre patru pereti, un barbat si o femeie pot face orice. Si mai spunea ceva foarte frumos: actul sexual trebuie sa se termine unde vrea natura. Avea dreptate. Eu cand l-am cunoscut era un barbat inalt, cu breton si cu ochi albastri. Ca si alti artisti, Nichita era un romantic. Si era si un mare iubaret. El era pagubos saracu’. Scria frumos despre femei, dar i-au produs multe suferinte. De fapt, amandoi am fost frustrati de femei. In tinerete ne-au chiar umilit, ne-au dat o multime de suferinte", isi aminteste Johnny Raducanu. Jazzman-ul priveste frunzele care cad in aceasta noua toamna din Bucuresti si retraieste intamplari de acum 30 de ani, din perioada in care avea un club undeva pe Regina Elisabeta. "Venea acolo poetul si improviza poezii. Spunea ca poezia trebuie improvizata. Acolo era o fata blonda pe care poetul pusese ochii si nu s-a lasat pana nu a convins-o sa se intalneasca cu el. El statea langa Piata Amzei din Bucuresti si trebuia sa se intalneasca cu ea pe strada lui. S-a aranjat Nichita si a iesit la 12 noaptea sa se intalneasca cu fata. A ajuns in coltul strazii unde erau doi militieni. Si asta era Nichita. La 12 noaptea, cand trebuia sa se intalneasca cu fata s-a gandit sa se legitimeze, desi cei doi militieni il recunoscusera. Dar el asa a vrut. Era diliman, de neinteles. Fata venea din partea cealalta a strazii cu o masina si l-a vazut pe poet cu militienii. Si a plecat. Asta era Nichita. Pagubos", mai spune jazzman-ul. (Cristian Petru)
×