Sedinta-parastas la Marin acasa

Intalnirea noastra cu oltenii de la Bailesti, in ajunul Inaltarii, a fost un fel de parastas, care semana cu o sedinta la caminul cultural. Personaje: Baiatul lui Sache Zapacitu’, Petrica Carciumaru, Turcu Valentin (presedintele "Societatii Amza Pellea") si meteorologul comunei.

Preluai "prefectul simplu" de la cei trei olteni care ne-au relatat cam tot ce stiau despre concetateanul lor, Amza Pellea. Intraram intr-o odaita intunecata si umeda. Carciumaru si Turcu isi gasira repede scaunul. Numai omul nostru de "contact", meteorolog si fin al lui Amza, Liviu Dumitrascu, dadea dispozitii prin curte unui danac (aveam sa aflam mai tarziu ca inseamna cavaler) sa ne aduca mai repede cafelele. "Asa cum ma rugarati la telefon, va adusei poze si vorbii si cu baiatul lu’ Sache si cu presedintele societatii sa vie sa zica si ei cateva ceva", spuse dintr-o suflare finul. Scoase apoi din punga pozele si le imprastie pe masa. Acelasi lucru il facu si Petrica Carciumaru, care si el venise cu punga la intalnire. Doar Turcu se prezenta cu mainile in buzunar si cu mustata patata de tutun. Semana leit cu Tudor Gheorghe. Pana si chelia era la fel. Dupa ce sosira cafelutele, meteorologul dadu semnal ca incepe sedinta. Se aseza bine in scaun si, important ca un presedinte, le spuse lui Turcu si lui Carciumaru de ce veniram noi in Bailesti. Si incepu sedinta. L-am lasat pe Liviu Dumitrascu sa-i faca pe olteni sa povesteasca, pentru ca vorbeau aceeasi limba. Adica, la "prefectul simplu", asa cum ne-a informat unul dintre juveti. Se referea, bineinteles, la perfectul simplu, blazonul oltenilor. Am inregistrat cu placere sedinta si va prezentam "stenograma":

Si acum sunt renumiti Pelestii

Liviu Dumitrascu: Sotia mea, cand era fata, se iscalea Pellea. Iar tata-socru, Ionel Pelea, zis Burineaca, era var primar cu Amza al mic. Amzulica, cum i-au spus bailestenii, ca sa-l deosebeasca de Amza al mare, m-a cununat la nunta si mi-a botezat cei doi gemeni, pe Amza si pe Mihai. Iar Oana mi-a cununat copiii, cu Marian Ralea. Pe mama-mare a lu’ nevasta-mea si pe tata-mare al lu’ nevasta-mea ii chema Veta si Marin. Aceasta este rudenia noastra.

Petrica Carciumaru: Taica-miu se iscalea Tache Carciumaru’, dar Amzulica i-a spus Sache a’ lu’ Zapacitu’. Fostul actor Amza Pellea si concetateanul nostru a facut parte din neamul Pelestilor, una dintre cele mai mari familii din Bailesti. Oameni deosebit de gospodari. Daca intrebi la gara sau in orice comuna de prin preajma, si acum sunt renumiti Pelestii. Asa cum sunt Padurenii sau Colanestii. Ei, tata lui Amza Pellea s-a casatorit cu o sotie din neamul Colanestilor, Mita. O femeie deosebit de frumoasa si de gospodina. De mic, Amzulica a avut o inclinatie spre actorie. Era glumet, hazliu in jocurile copilaresti. Familia lui era foarte credincioasa, nu lipsea de la biserica. Amzulica era de un patriotism local deosebit. A iubit bailestenii, le-a dus faima peste tot in Romania. Sunt alte orase mult mai mari decat Bailestiul si nu sunt cunoscute de elevi la lectiile de geografie. Ma intreaba lumea de unde viu. Cand aud de unde viu eu, atuncea zic: "Ah, esti de la Amza Pellea!". A avut un suflet nobil, curat. Pe unde s-a dus, numai bine a facut. De-aia a fost iubit si de colegii sai, actorii. Am participat la inmormantarea lui, la Bucuresti, si am avut prilejiul sa stau de vorba cu Silviu Stan-culescu, Tamara Buciuceanu…

Liviu Dumitrascu: Deja am trecut la inmormantare!

Petrica Carciumaru: Gata, ma opresc. Deocamdata.

Un bailestean face cat 1.000 de romani

Liviu Dumitrascu: Apropo de Bailesti. Bailestiul a devenit municipiu, pe 9 iulie. E o data importanta, pentru ca nu-i nici 4 iulie - Ziua Americii, nici 14 iulie - Caderea Bastiliei. Ca sa nu-i suparam nici pe americani, nici pe francezi, ne-am ales o zi pe la mijloc. Bailestiul are 22.000 de locuitori. Mergem in pas cu tara. Tara are 22 de milioane. Care va sa zica, un bailestean face cat 1.000 de romani. Suntem a mia parte din Romania. Suntem un municipiu, dar care moare.

Turcu Valentin (cel cu mustata si chelia ca ale lu’ Tudor Gheorghe): Au facut din orasul Bailesti municipiu, ca sa mareasca impozitele! (rade, pe sub mustata)

Liviu Dumitrascu: Pe vremea Partidului Comunist Roman, am fost comuna urbana. Iar Amza a fost unul dintre partizanii orasului. Spune dumneata, Turcule, ca stii mai multe…

Turcu Valentin: In vremurile de atunci, nu mai avusese posibilitatea sa faca studii intinse. Dar, datorita faptului ca era deosebit de inteligent si de intreprinzator, Amza era unul dintre liderii comunitatii, mai ales prin intermediul Cooperativei "Munca noastra", unde a fost membru fondator. Avea o situatie materiala buna pentru vremurile acelea, fara sa fie un om bogat.

Liviu Dumitrascu: Avea cel mult 10 hectare.

Turcu Valentin: Dar era un tip respectat. Asta a fost si tragedia, pe urma. Era cineva la Bailesti si fu trimis la Bucuresti, ca umil vanzator de lozuri.

Liviu Dumitrascu: A fost si la un debit de tutun, de unde mi-am cumparat si eu tigari. A fost fortat sa fie vanzator. Daca a fost dat afara din casa lui, in ’53!… Erau atat de mari taxele, incat nu le putea achita, oricat de mult ar fi muncit!

Turcu Valentin: Intrau pe fereastra ca sa-si mai ia din lucruri. Au venit comunistii si le-au pus sigiliu pe casa! Au fost fortati sa plece din Bailesti pentru totdeauna! Cea mai mica dintre surori, Ileana, era premianta. A dat admitere la sfarsitul clasei a saptea si a luat cele mai mari note. Deci, trebuia sa fie cap de afis, dar lista venea de la partid si a fost taiata cu creionul rosu. Iar Amza se vazu nevoit sa-si ia familia si pleca la Bucuresti.

25 de lei, bani grei

Liviu Dumitrascu: La un moment dat, cand venea acasa de la Craiova, nasu’ n-avea ce manca. Si ii dadea tata-socru cate o gaina, o sticla de zaibar si 25 de lei, care erau bani grei, pentru ca veneau de la rusi. La noi, era polu’. Cand venea la Bailesti, se dadea certat cu al batran, ca sa nu-l exmatriculeze de la scoala… Tiu io minte ca Amza era unul dintre abonatii revistelor de cultura care ajungeau si pe la Bailesti. Cine mai era abonat, aicea la tara, cand veneau doua trinuri, unul dimineata si altul seara?! Deci, era un om citit…

Petrica Carciumaru: Amza a avut si un depozit de cherestea!

Liviu Dumitrascu: Ei, depozitul a fost al lu’ tata-mare, Mos Costache.

Petrica Carciumaru: Iar socrul lu’ tata-mare, Gheorghe Colan, a fost primarul Bailestiului…

Liviu Dumitrascu: …inaintea primului razboi mondial. Dar nu era instarit. Avea sub 10 hectare… Dar sa ne intoarcem la Amzulica!

Petrica Carciumaru: Toate personajele lu’ nea Marin sunt reale. Sache a’ lu’ Zapacitu’, Dumitru lu’ Trancanici, Gogu a’ lu’ Neaca, Burineaca…

Liviu Dumitrascu: Pe Veta a lu’ Porunghelu’ a curtat-o Amzulica. Cand a devenit actor, a inceput sa povesteasca tot felul de lucruri despre Veta. Iar barbatu-sau a devenit gelos si o lua la poceala. La un moment dat, tata-socru ii zise lu’ Amzulica sa se mai potoleasca, ca Veta manca bataie de la barbatu-sau.

Petrica Carciumaru: Tot de la socru-tau am aflat ca Amzulica voia sa se casatoreasca cu Silvia Popovici. Dar nu l-au lasat parintii.

Liviu Dumitrascu: Asa e! Nu l-au lasat, pentru ca la noi aici, in Bailesti, a fost focar de TBC. Calduri mari, munca titanica si fara antibiotice.

Turcu Valentin: Sosira tarziu antibioticele. Doar erau doua trinuri, unul dimineata si altul seara.

Liviu Dumitrascu: Au murit foarte multi in acea perioada, prin ’52. Ei, la un moment dat, Amza - batranii ii mai spuneau si Pielea - a auzit ca Silvia ar fi bolnava de TBC. Si i-a interzis lui Amzulica sa se casatoreasca cu ea. Maxim Berghianu, sotul Silviei, stia de treaba ca, in tinerete, ea fusese simpatia lui Amzulica. Dar veni in Bailesti, dupa Revolutie…

Turcu Valentin: Ei, dupa Revolutie!… Statea de dupa colt. Fusese prim-secretar de judet si deputat in Marea Adunare Nationala. Nu era di colea. Si era mort de frica…

Liviu Dumitrascu: Silvia se impresiona foarte tare cand vazu statuia lui Amzulica si participarea bailestenilor. Si se intreba: "Oare concetatenii mei m-or recunoaste, cum il recunoscura pe Amzulica?". Nasu’ facu festivalul ala de umor.

Turcu Valentin: A venit la toate editiile, pana s-a imbolnavit. Prima data s-a numit "Primavara bailesteana" si apoi se transforma in "Festivalul de umor". A inceput prin ’72, dar era mai mult de muzica populara si usoara. Catre anii ’80 a devenit de umor, datorita lui Amzulica.

Liviu Dumitrascu: Datorita lui nasu’, multe personalitati veneau acilea. Dumneata ai fost si in juriu, zi-i, ca stii...

Turcu Valentin: Concurentii erau d’astia de duzina, care veneau sa se strambe. Erau amarati care soseau de pe la casele de cultura. Dar lumea venea pentru marii actori.

Petrica Carciumaru: Imi aduc aminte cand Amzulica si Iurie Darie fusera adusi cu trasura si cazati acilea la hotel, unde fuse biblioteca.

Liviu Dumitrascu: Dar cand veni Jean Constantin? L-au asteptat la gara cu doua trasuri. Au vrut sa-l primeasca cu o cioara si cu un porunghel. Dar gasira doar porunghelul! Amzulica facu treaba asta. De tras, trageau toti la tata-socru. Nu zice nimeni ca Primaria nu organiza nimic…

Marijean si Aliondelul, in Bailesti

SUS: Nasu’ Amza, incadrat de un var de-al doilea si de Sache Carciumaru STANGA: Amzulica elev, la scoala primara, imbracat in uniforma de… marinel DREAPTA: Mama si tata lui Amzulica, impreuna cu fratele care a murit cand era copil

Turcu Valentin: Dar nu se simtea bine Amzulica, cu membrii de partid. Radea mereu de ei, pentru ca nu stiau cum sa-i zica: "Daca-mi ziceau «domnul Amza», ii dadea afara din partid. «Tovarase», nici atat! Prea ma degrada. Si atunci sa-i vezi ca-mi zic «nea Amzulica», desi sunt cu 20 de ani mai in varsta decat mine".

Liviu Dumitrascu: Nea Marin, fratele lui Amza, a plecat in armata in ’39. A izbucnit razboiul, in ’41. A venit in permisie, a conceput un baiat, pe Marin, care nu si-a cunoscut niciodata tatal. Apoi a plecat inapoi la razboi si a fost dat disparut. Tot timpul, copiii au tras speranta ca Marin tatal o sa vie acasa. Iar Veta nu s-a mai casatorit.

Petrica Carciumaru: Iar Amzulica, ca sa-l pomeneasca pe unchiul lui, Marin, l-a facut personaj.

Liviu Dumitrascu: A ajuns un mare actor. Dar eu nu stiu prea multe despre treaba tehnica. Adica, despre arta. Eu sunt profesor de matematica, iar acum lucrez si in meteorologie. N-am vocabularul nimerit. Dar pot sa va zic ca batranii din Bailesti erau luati de comunisti si dusi la culturalizare, la cinematograf. Rulau doua filme pe saptamana. Prin Bailesti, mai veneau Marijean, asa ii ziceau lui Jean Marais, si Aliondelul, adica Alain Delon… Uitai sa va zic cum ziceau costorarii, tiganii nostri conlocuitori, cand venea Electroputere sa joace la noi: "Hai putere electrica!".

Turcu Valentin: Apropo de confuzia dintre real si artistic. Vine premiera Mihai Viteazu, la Bailesti. Bineinteles ca au participat toti vecinii si rudele lui Amzulica. Langa mine, era o femeie tanara si o baba. Baba era a lu’ Trancanici. Si merse filmul, pana la momentul acela cand Mihai Viteazu se duce sa-si ia ramas-bun de la mama lui, la manastire. Dar aia batrana o intreba p-aia mai tanara: "Fa, cine-i aia?". Pe Amzulica il cunostea, era si de fata, mai era si pe ecran. "E mama lui Mihai Viteazu", ii raspunse aia tanara. "Taci, fa, cum sa fie aia tusa Mita, cica muri la Bucuresti!" Credea ca mama lui Amzulica era si mama lui Mihai Viteazu. (radea cu mustata pana la urechi)

Liviu Dumitrascu: Stati o tara, ca incepui sa va zic de culturalizare. Mama-mare, Veta, si cu fina-sa, Ghena, erau mai batrane si se asezara in primele randuri, ca sa vaza filmul mai bine. La un moment dat, a aparut o locomotiva. Si-astea se ridicara repede in picioare, ca sa nu dea trinul peste ele! Dar cand veni filmul "Haiducii", in care juca nasu’, a fost una si mai si! Il spanzurara pe Amzulica, care avea un rol negativ. Vin babele, plangand, de la film, la mama-mare Veta: "Ba, tusa, il omorara pe Amzulica! Cand l-or mormanta? Dar pomana i-or face-o?". Pe cuvantul meu de onoare, ca toate astea sunt autentice, iar nasu’ de aici le culegea. Se intalnea cu Licu, var cu tata-socru, care era tare glumet si povesteau multe. Odata, Licu era cu oile prin vii, la Gropane. Cand, auzi un scancet. A crezut ca-i un iepure, dar cand colo era un caine. Nu stiu cum facu, dar cazu si Licu in fantana. Cand il scoasera consetenii de acolo, Licu le ceru de mancare, ca era lihnit. De-atunci e zicala: "Ca cainele-n fantana, satul de apa, mort de foame".

"Sotia mea, cand era fata, se iscalea Pellea. Iar tata-scoru, Ionel Pellea, era var primar cu Amza al mic. Amzulica, cum i-au spus bailestenii, ca sa-l deosebeasca de Amza al mare, m-a cununat si mi-a botezat cei doi gemeni. Iar Oana mi-a cununat copiii, cu Marian Ralea. Pe mama-mare a lu’ nevasta-mea si pe tata-mare al lu’ nevasta-mea ii chema Veta si Marin." - Liviu Dumitrascu, finul lui Amza Pellea

"In vremurile de atunci, nu mai avusese posibilitatea sa faca studii intinse. Dar, datorita faptului ca era deosebit de inteligent si de intreprinzator, Amza era unul dintre liderii comunitatii, mai ales prin intermediul Cooperativiei «Munca noastra», unde a fost membru fondator. Avea o situatie materiala buna pentru vremurile acelea, fara sa fie un om bogat" - Turcu Valentin, presedintele "Societatii Amza Pellea"

PERSONAJE ADEVARATE

Nea Marin (foto sus), unchiul lui Amza, a murit pe front. Veta, sotia lui Nea Marin, este alaturi de Amza si de sotia lui, Domnica Aceasta "stenograma" antologica pare o pagina din cartea "La lilieci", a lui Marin Sorescu. Este un amestec de limbaj lemnos si spontaneitate debordanta. Una peste alta, ea, in sine, este o piesa de teatru. Personajele sunt oameni simpli din comuna-oras Bailesti, pe care oltenii o numesc municipiu. Aproape ca n-am intervenit cu nimic asupra discutiilor. Doar le-am mai scurtat, fiindca n-ar fi avut loc in paginile editiei. Oltenii vorbesc mult. Chiar foarte mult… Amza Pellea, sau Amzulica, cum ii spun bailestenii si apropiatii sai, si-a construit monoloagele cu Nea Marin inspirandu-se din intamplari reale. Iar povestile erau atat de reale, incat adevaratul Nea Marin (unchiul lui Amzulica) a crezut ca nevasta-sa il insela cu nepotul. Stia el ca, in tinerete, Amzulica i-a dat tarcoale Vetei… Olteanul n-a stat la discutii si a luat-o la poceala pe muierea sa. Femeia a scapat de poceala, abia dupa ce nepotul a schimbat replicile. Doar asa a priceput Marin ca nevasta-sa nu s-a "prostit" cu Amzulica. Aceasta patanie ne-a relatat-o, cu o placere imensa, Liviu Dumitrascu, desi o facea pentru a mia oara. Este foarte bine documentat in privinta membrilor familiei de boieri Pelea. Astfel ca nu putea sa nu ne ofere date exacte si despre Nea Marin. Asa am aflat ca a avut sase copiii, impreuna cu Veta. Acesta a murit pe front, iar matusa nu s-a mai casatorit niciodata. A tot asteptat ca barbatul ei sa se intoarca din razboi. Veta a murit, acum doi ani, la 96 de ani.

MANELE IN CASA LUI AMZA Oltenii de la sedinta ne-au insotit pana la Casa de Cultura, care-i poarta numele marelui actor. De cum am intrat, am zarit un perete de pe care radea Amza Pellea. Liviu Dumitrascu mi-a spus mandru: "Ce tablou mare are concetateanul nostru!". Apoi m-a intrebat: "Fata mea, iti vine sa crezi ca in casa lui Amza Pellea (se referea la Casa de Cultura) a cantat Ni-colae Guta? Nu stiu cine a venit la el. Oltenilor de pe-acilea nu le plac manelele". Ma intrista ceea ce imi spuse finu’… Ce-ar fi fost daca ar mai fi trait Nea Marin! Cu siguranta n-ar mai fi existat Garcea… CA… LICU IN FANTANA "Lu varu-miu asta, lu Licu, ii macina gura toata zaua. Abia te tai cu-ntalasu dupe iel! Pa’ il gasesc io odata, pe vremia foametii, dupe razbel, in gara, la Craiova. Sta ciucis si proptea cu schinarea un zad. «Cum o mai duci, ma, Licule?», zac io. «Ca cainele-n fantana!», zace iel. «Cum ca cainele-n fantana, ma? Ce vorba-i asta?… Pa’, cum o duce cainele-n fantana?». «Satul de apa si mort de foame!», zace iel. «Auz, ma, frate-miu, in doua vorbe iel ma lamurisa!»." Fragment preluat din monologul lui Nea Marin intitulat "D-ale lu’ Licu". SACHE A’ LU’ ZAPACITU SEAMANA LA FATA CU-N DOVLEAC "Ma, frate-miu, cine a zas ca or’ce sac isi afla petecu sau «cum ie turcu si pistolu», mare dreptate a avut, auz! Pa’ io bag sama ca altu mai nimerit, pe masura lu nepotu-miu Suca, decat Saiche a lu Zapacitu, nici nu sa putea. Ma, daca ar fi supt di la o muma, si samanare la narozaie mai mare nu s-ar fi aflat. Altminteri, nu samana di loc, ca Suca ie frumusal, fir-ar jurat iel sa fie. Tras pin inel si are niste ochi limpezi, in care sa scalda o luminita fara stampar ca un dracusor. Saiche a lu Zapacitu ie bondac, cu un cap mare, cu paru ca canepa si samana la fata cu-n dovleac d-ala la care taie copilasii toamna gura si oichi si baga-n iel cate-o lumanare de sparie fetele mari. Cum sunt de-o sama, de cand ii stiu, sunt impreuna. Io, unu, as da orice sa aflu cum sa-mprietenira! Ce-o fi fost cand sa-ntalnira iei, intai si-ntai. Da’ cum sa afli, ca odata il intrebai io pe Suca: «Ma, de cand il cunosti tu pe Saiche a lu Zapacitu?». «Pa’ de cand jucaram in nasturi si-l prinsai ca fura, si-i sparsai capu lui si iel mie»." Fragment preluat din monologul lui Nea Marin, intitulat "Saiche a lu Zapacitu, prietenu lu Suca".