Stefan cel Mare si Sfant si duhovnicul sau, Daniil Sihastrul, au intrat in memoria colectiva a romanilor ca doi eroi. Neamul i-a vrut Sfinti.

Sfanta Manastire Putna, lacasul de cult atat de drag marelui domnitor roman, Stefan cel Mare

Stefan cel Mare si Sfant si duhovnicul sau, Daniil Sihastrul, au intrat in memoria colectiva a romanilor ca doi eroi. Neamul i-a vrut Sfinti.

In galeria marilor personalitati din istoria poporului roman, Stefan cel Mare si Daniil Sihastrul ocupa un loc de frunte. Romanii nu pot uita ca, datorita geniului militar al primului si intelepciunii celui de-al doilea, otomanii nu au reusit sa transforme Tarile Romane in pasalac, asa cum s-a intamplat cu vecinii nostri unguri sau bulgari. Ce i-a apropiat chiar din timpul vietii de statutul de sfinti? Piosenia, credinta in Dumnezeu si nenumaratele lacase de cult ridicate in zona Moldovei. Putna, ctitoria de capatai a lui Stefan cel Mare, sta si azi, la mai bine de 500 de ani de la trecerea in nefiinta a marelui domnitor, marturie dainuitore a credintei in Creator a lui Stefan si a sfetnicului sau de suflet, Daniil.

MEMORIA COLECTIVA. Cartile de istorie ni-l infatiseaza pe Voievodul Stefan cel Mare ca figura emblematica a istoriei neamului romanesc. Mic de stat, mare la sfat, Stefan a fost domnitor al Moldovei in perioada 1457-1504. Stefan a ramas in memoria tuturor romanilor, nu doar a moldovenilor. Dumnezeu l-a inzestrat pe domnitorul moldav cu acele calitati necesare unui "campion". Om bun, politician innascut, diplomat desavarsit, militar si tactician fara pereche. Apararea crestinatatii de uraganul otoman a nascut sentimente vii si sincere de respect si admiratie pentru domnitorul unei tarisoare vecine cu mari imperii. Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" - Atletul lui Christos. Poporul, la randul sau, l-a cantat in balade pe cel care poate fi considerat "Sabia Domnului pe pamant": "Stefan Voda, domn cel mare, seaman pe lume nu are decat numai mandrul soare!".

Memoria colectiva l-a impus pe Stefan cel Mare ca Sfant, de-a dreapta Domnului. Formulele protocolare ale erelor trecute impuneau adresarea catre conducatorul tarii cu apelativul "Doamne", "Doamne Sfinte". Prin traditie, domnitorii, regii, imparatii erau considerati trimisii lui Dumnezeu pe pamant. Adresarile protocolare cuprindeau formule de respect prin care se aratau aceste aspecte. La Stefan cel Mare, insa, protocolarul s-a transformat in admiratie, in credinta. "Din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei", dupa cum chiar Stefan spunea, domnitorul a zidit 44 de manastiri si biserici, un numar impresionant pentru acele vremuri. Conform traditiei, dupa fiecare lupta, domnitorul ridica o biserica. Stefan cel Mare a fost considerat sfant inca din timpul vietii, de unde si credinta populara ca, dupa moarte, domnitorul s-a ridicat cu tot cu trup la Ceruri, la Tatal Ceresc.

PORTRET IN LEGENDA. De-a lungul vremurilor, multi carturari au incercat sa zugraveasca un portret al marelui domnitor moldav. Totusi, intaiul cronicar al Moldovei, Grigore Ureche, pare sa fi realizat portretul de capatai al ilustrului conducator, dupa cum aflam de pe pagina de internet dedicata domnitorului, www.stefancelmare.ro.

"Fost-au acestu Stefan Voda om nu mare de statu, voinic la trup si luminos la chip ca ziua de vara. Fruntea-i inalta si larga parea ca rasfrange intreaga imensitate a gandului omenesc, pe care albastrul intens al ochilor il daruia semenilor in priviri calde si visatoare sau in sclipiri taioase si iuti. In tinerete isi revarsa de sub coroana, asa cum se vede in Evangheliarul de la Humor, bogatie de plete blonde, care mai apoi, «ca slat un om ce a fost intr-atatea razboaie si osteneala si neodihna», s-au preschimbat in omat scanteietor adormit pe umeri. La port n-arata semetie desarta; cand imbraca insa «mantia fara maneci, de brocart sangeriu, cu flori de aur, peste tunica de brocart rosu deschis, cu palmete aurii» - imbracaminte infatisata de aceeasi reprezentare - sau cand aparea invesmantat cu mantia inflorata, de traditie bizantina, atarnand pana la pamant si lasand maneci largi, pentru miscarile sacerdotale, pentru a fi pictat in tablourile votive ale bisericilor de la Voronet, Patrauti, Suceava (Sf. Ilie), Dorohoi sau Dobrovat, parea a fi coborator din imparatii ramleni de odinioara."

In chilia lui sapata in stanca, Daniil a petrecut ceasuri nenumarate rugandu-se pentru binele neamului

DANIIL SIHASTRUL. "In vremile vechi, se zice ca mai multi calugari evlaviosi, care se stransesera intr-un loc singuratic si inconjurat cu paduri stravechi, cladisera o manastire. Ei isi durara manastirea din barne groase din stejar trainic in apropierea si spre asfintit de satul Vicovul de Sus, pe locurile lui si o inchinara Sfantului Laurentiu. Calugarii se rugau lui Dumnezeu Sfantul pentru iertarea pacatelor lor si ale oamenilor. Ca sa-si agoniseasca cele putine, insa cu totul trebuincioase pentru nevoile vietii, lucrau fel de fel de mestesuguri.

Dintre acesti vrednici parinti era ieromonahul Daniil, cel mai evlavios si iscusit. Si el se indeletnicea cu cioplirea de linguri din lemn de paltin. Lingurile le vindea prin satele invecinate si asa isi agonisea el putina paine cea de toate zilele. Cele ce-i mai ramaneau de prisos de la vanzarea lucrului mainilor lui si din cele ce-i aduceau bunii crestini ca rasplata pentru svistanii, dezlegari, cartile lui Lazar, cetanii s.a., impartea saracilor, vaduvelor si orfanilor. Era un adevarat parinte duhovnicesc!(...)

(...) S-a hotarat sa se traga pana la sfarsitul vietii in fundul muntilor, intr-un loc cu totul neumblat si pustiu si sa se faca sihastru. Si asa si facu. Se trase adica intr-un codru necalcat de picior de om, care era intre muntii de la asfintit si cei de la miazanoapte de la manastirea Sfantului Laurentiu si intr-o departare ca de un ceas si mai bine. Aici afla Daniil un locsor ce-i venea la indemana, fiindca una: locul era pustiu; al doilea: langa el curgea in vale un parau cu o lingura de apa, si al treilea: ca aici codrul era plin de stanci uriase. Si mai ales aceasta de pe urma insusire a locului se lovea cu dorinta lui ca sa se faca sihastru. El, adica, se hotari sa-si scobeasca intr-o stanca de aici o chilie, unde sa se poata adaposti de greul iernii, de ploi si de fiarele cele rapitoare. Ani intregi petrecu bietul sihastru in genunchi cu dalta-n mana, cioplind necontenit si din greu in vartoasa stanca. Dupa o munca strasnic de grea, ostenitoare si indelungata isi vazu si el sfarsita chilia, cu ajutorul lui Dumnezeu, la care nadajduia mereu. Aceasta chilie se poate vedea si astazi in Putna."

Pe cand petrecea Daniil intr-o seara intunecoasa in fundul stancii sale in genunchi si se ruga lui Dumnezeu, iar afara se auzea fiorosul urlet al lupilor si ursilor, zice ca batea cineva la usa chiliei. Daniil, ca cine-i, iar de afara raspunse un glas, ca este Stefan Voda, domnul tarii Moldovei, care de la vanatoare prin munti a ratacit de sotii lui. Si, fiind afara grozav de intuneric, nu poate afla cararea, deci se roaga sa-l primeasca la masa. Sihastrul deschise usa chiliei si-l primi bucuros pe Voda sa ramaie. In acea noapte, zice-se, Daniil l-a induplecat pe Stefan Voda sa ridice in acele locuri lui Dumnezeu lacas si Dumnezeu ii va ajuta la toate treburile lui. Si Stefan Voda primi voios sfatul sihastrului. Era doar un om evlavios si cu frica lui Dumnezeu, cum rar este altul si zidise si mai inainte inca multe lacasuri dumnezeiesti.

Incepu deci sa zideasca si aici o manastire falnica, pe care, sfarsind-o, o numi a "Putnei", dupa paraul ce curge alaturi spre vale.(...)

Sihastrul Daniil, dupa ce s-a zidit Manastirea Putna si s-a urzit acolo un satisor de 12 familii, a parasit chilia lui din stanci si s-a facut nevazut. Se povesteste ca s-a asezat intr-o pustietate mai mare, precum isi pusese el canonul, cand cu probozania staretului, ca pana la sfarsitul vietii sa petreaca in adanca singuratate. Zice ca el s-a statornicit pe un loc pustiu si salbatic, pe paraul Voronetului sau pe apa Corbului. Aici petrecea ca si in chilia lui de stanca de pe Putna in post, rugaciune, invatarea celor care veneau la el. Aici s-a mai intalnit Daniil cu Stefan Voda dupa batalia cu turcii de la Valea-Alba sau Razboieni. Stefan, in nevoia lui, l-a rugat pe Daniil sa-l sfatuiasca; Daniil i-a zis sa-si stranga oastea, sa se lupte cu dusmanul, ca va invinge daca va fagadui sa zideasca pe acele locuri un lacas lui Dumnezeu. Stefan Voda asculta sfatul sihastrului, invinse pe turci si zidi pe apa Corbului (Voronetului) o manastire frumoasa, numita a Voronetului, ca multumita pentru izbanda castigata cu ajutorul lui Dumnezeu. (Legenda culeasa de la Dan D, in "Sezatoarea").

MORMANTUL LUI STEFAN Mormantul lui Stefan cel Mare, de la Putna, pastreaza mesajul lui Bogdan Voievod, fiul lui Stefan cel Mare, la moartea marelui domnitor. "Io, Bogdan Voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldovei, a infrumusetat si a acoperit cu acest acoperamant mormantul tatalui sau, Io, Stefan Voievod, cel care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni, care s-a si stramutat la lacasul de veci in anul 1504, luna iulie, ziua 2 de marti, in ceasul al patrulea din zi." Cronicarul Grigore Ureche scria si el: "Pre Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire, in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunosteau toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura…"

PENTRU MINUNI Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Sfantului Voievod Stefan cel Mare si a Sfantului Daniil Sihastrul in anul 1992. Trebuie spus ca cei doi sfinti romani au fost canonizati datorita sfinteniei pe care oamenii de rand le-o aratau. Memoria colectiva, dupa cum aratam in material, ii considera sfinti inca din timpul vietii, iar, dupa moartea celor doi eroi, romanii au inceput sa se roage la ei pentru minuni. Astfel, decizia Sfantului Sinod a venit ca o reactie normala la indemnul credinciosilor romani. VIATA DE SCHIMNIC IN PUSTIU "Sihastrul Daniil, dupa ce s-a zidit Manastirea Putna si s-a urzit acolo un satisor de 12 familii, a parasit chilia lui din stanci (foto) si s-a facut nevazut. Se povesteste ca s-a asezat intr-o pustietate mai mare, precum isi pusese el canonul, cand cu probozania staretului, ca pana la sfarsitul vietii sa petreaca in adanca singuratate. Zice ca el s-a statornicit pe un loc pustiu si salbatic, pe paraul Voronetului sau pe apa Corbului. Aici petrecea ca si in chilia lui de stanca de pe Putna in post, rugaciune, invatarea celor ce veneau la el." (Dan D., Legenda) DEDICATIE LUI STEFAN "Cand a fost sa moara Stefan/Multa jale a fost in tara/Si la patul sau de moarte,/Toti boierii s-adunara./Plange dealu, plange valea,/Plang padurile batrane,/Si poporul in hohot plange,/"Cui ne lasi pe noi, Stapane?"/"Eu va las in grija mare,/Idealul meu cel sfant,/Sa stati straja la hotare/Sa paziti acest pamant"./Trista-i manastirea Putna, Mii de clopote dau veste,/Stefan Voda al Moldovei/Stefan Voda nu mai este./S-aratam prin fapta noastra,/Tuturor necontenit,/Ca prin neamul sau in lume, Stefan Voda n-a murit!" (Cantec adus de urmasii Mariei Sale din tinutul Basarabiei in februarie 1992)

Articol realizat cu ajutorul informatiilor preluate de pe site-ul www.stefancelmare.ro Multumim Sfintei Manastiri Putna pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.