x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Splendorile micului Paris

Splendorile micului Paris

de Cristina DiacPaula Mihailov Chiciuc Publicat la 12 Iun 2006 00:00 Modificat la 12 Iun 2006 00:00
Splendorile micului Paris
DE ODINIOARA
Prin procese politice, presiuni, santaj, multe imobile-simbol ale Capitalei au devenit sedii de institutii ale statului comunist.

Indata ce justitia, la fel ca toate celelalte, a trecut "in mainile poporului", s-a recurs la toate mijloacele pentru a trece in proprietatea statului splendorile care facusera faima Bucurestiului "burghez". Palatul Cotroceni a fost nationalizat imediat dupa abdicarea Regelui Mihai. Palatul a trecut de la Ministerul de Interne la cel al Artelor si a sfarsit ca si Casa a Pionierilor. In 1984, Nicolae Ceausescu a demolat biserica Cotroceni, iar Palatului i-a adaugat latura de sud - ca resedinta prezidentiala - si o casa de oaspeti in aripa veche.

CASA CU LEI. Casa lui Gheorghe Cantacuzino, zis "Nababul", era un adevarat palat. Ea adaposteste astazi in trei camere Muzeul Enescu. Compozitorul a fost casatorit cu o aristocrata, Maria (Maruca) Cantacuzino. "Casa cu lei" (cum mai este cunoscut Palatul Cantacuzino) a ramas al Marucai chiar si dupa plecarea ei din tara (1946) impreuna cu Enescu. Prin testament, proprietara a donat Palatul statului, cu conditia ca in cladirea respectiva sa functioneze un muzeu inchinat compozitorului. Probabil datorita notorietatii lui internationale si pentru ca in exil acesta nu s-a manifestat impotriva regimului comunist, cladirea din Calea Victoriei nr. 141 si-a mentinut destinatia.

Incepand cu 1852, pragul Casei Capsa l-au trecut monarhii Europei, dar si politicieni si artisti romani

CAFENELE SI STARLETE DE ALTADATA

Unul dintre cele mai cunoscute locuri care a contribuit la faima de "mic Paris" a Bucurestiului de altadata a fost Casa Capsa. Spre deosebire de alte restaurante si hoteluri din tara, celebritatea Casei Capsa a salvat-o si de la procesul de nationalizare. Nepotul intemeietorului Capsei, Grigore Capsa, a donat-o statului (1950), cu conditia ca el sa fie lasat sa locuiasca intr-una din aripile casei.
La inceputul secolului al XX-lea, Maria Michaescu a fost prima dama care isi facea plimbarile la sosea pe bicicleta - mijloc de locomotie destinat in principal barbatilor. Datorita farmecului ei, doamna Michaescu - poreclita pentru hobby-ul ei Mita Bicilista - a frant inimile multor barbati. Unul dintre ei i-a lasat mostenire casa din Str. Cristian Tell, cunoscuta azi sub denumirea de "Casa Mitei Biciclista". In 1948, somptuoasa locuinta a fost nationalizata, iar proprietara ei si-a trait ultimii 20 de ani din viata intr-o camaruta din incinta casei.

Pentru a reintregi averea familiei, Sanda Tatarescu-Negroponte a revendicat si castigat casa in care a locuit impreuna cu tatal sau, fostul ministru Gheorghe Tatarescu
Casa Mitei Biciclista a rezistat, timp de un veac, trecerii anilor
Vechiul Bufet de la Sosea preferat de protipendada bucuresteana, a devenit sub comunisti Restaurantul Doina
Ctitorie a domnitorului Serban Cantacuzino, Palatul Cotroceni a fost rand pe rand resedinta domnilor romani si a mostenitorilor dinastiei de Hohenzollern - Sigmaringen

×
Subiecte în articol: casa editie de colectie