Tepes, domnul de legenda

Tot ceea ce stim despre Vlad Tepes provine din putinele documente istorice si din bogatul fond de legende si traditii.

Prin legenda se intelege in general o povestire cu caracter fictiv. Ovidiu Barlea, in lucrarea "Folclorul romanesc", spune ca, in opozitie clara cu etimologia termenului, legenda denumeste "o naratiune cu tel explicativ sau un comentariu despre oameni si aspecte mai proeminente". Legendele sunt cele care au intretinut si faima lui Vlad Tepes, la noi si peste granite. Si putem afirma ca dintre toti domnitorii romani cea mai mare faima a capatat-o Vlad Tepes, prin nenumarate productii literare realizate pe seama sa.

Faptele lui Vlad Tepes s-au transmis inca din timpul vietii lui prin povestirile scrise in germana si slavona, la care s-au adaugat si cele orale romanesti. Toate au circulat inca din timpul vietii domnitorului. Dupa mediul in care s-au format si au circulat legendele despre Vlad Tepes, Nicoale Stoicescu le clasifica in trei: in zona sud-est europeana se scoate in relief vitejia neasemuita a lui, in zona rasariteana se subliniaza calitatea de domn aspru, dar drept, iar in zona central-europeana domina trasaturile de cruzime nemotivata. Pornind de la povestirile germane, creatiile de mai tarziu, tot exagerandu-i trasaturile negative ale lui Tepes, aveau sa dea nastere lui "Dracula", monstrul de cruzime care nu are nimic comun cu Vlad Tepes.

VARIANTA GERMANA. Cel mai vechi manuscris pastrat al povestirilor in limba germana se afla la Manastirea Saint Gall din Elvetia si dateaza din secolul al XVII-lea, dar el a fost scris si a circulat inca din timpul vietii domnitorului. Acest text povesteste intr-o maniera foarte subiectiva despre faptele lui Tepes, de care sasii din Transilvania erau foarte nemultumiti. Copii ale manuscrisului povestirii circulau insotite si de xilogravuri reprezentand cruzimea lui Vlad, accentuand pana la mistificare unele trasaturi. Sunt relatate pedepsele pe care Vlad Tepes le-a aplicat locuitorilor din Tara Barsei. Dupa ce le-a distrus granele, i-a scos in afara orasului si, spune povestirea, "el a poruncit sa fie arsa mahalaua orasului (Brasov - n.n.) si pe cand se facu dimineata in ziua urmatoare, porunci tragerea in teapa langa capela, sub munte, a femeilor si barbatilor, a tinerilor si s-a asezat in mijloc printre ei si a luat cu bucurie masa de dimineata". Incunabulele acestea ni-l infatiseaza ca pe o bestie cu apucaturi dincolo de inchipuire.

VARIANTA SLAVONA. In schimb, varianta slavona apare ca o replica la ceea ce circula in Europa apuseana despre domnul valah. "Skazaie o Drakule voevod", adica "Povestire despre Dracula voievod", apare cu urmatoarea conotatie facuta de tiparitorul ei: "In anul 6994 (1486) februarie 13 s-a scris mai intai; apoi in anul 6998 (1490) ianuarie 28, am transcris a doua oara, eu, pacatosul, Efrosin". Scrierea este de fapt o culegere de 19 povestiri istorice, scrise la intamplare, nu in ordine cronologica. Istoricii au ajuns la concluzia ca acestea au avut ca autor un roman, iar copist a fost amintitul calugar Efrosin. Manuscrisul a ajuns in Rusia si de acolo a circulat in toata lumea rasariteana. Figura domnitorului apare aici mult mai favorabil conturata, el este in primul rand un domn impartitor de dreptate, iubitor de cinste, onoare, vitejie si cere aceleasi calitati si supusilor sai. Este adevarat ca pedepseste aspru si are ca preferinta tragerea in teapa.

Vlad Tepes, gravura Nürnberg, 1520

LEGENDE ROMANESTI. Categoric, dintre toate povestirile, cele romanesti se inscriu in seria creatiilor binevoitoare la adresa voievodului. A circulat inca din cele mai vechi timpuri legenda construirii cetatii Poenari. Se spune ca Voda i-a pedepsit pe boieri sa inalte intr-un timp record cetatea amintita, ceea ce au si facut, de teama trecerii prin temuta teapa. Alte legende ne spun cum nevasta lenesa a unui taran a fost pedepsita pentru ca-si lasa barbatul sa umble cu imbracaminte murdara si necuviincios tesuta, iar cea de-a doua, pentru a nu pati ca si prima, muncea atat de mult, incat tinea painea pe un umar si sarea pe altul ca sa nu mai piarda vremea cu statul la masa. Boierul caruia i-a mirosit urat langa cei ce aninau in varfuri de teapa a primit si el greaua osanda. Calugarul, vestit pentru ca era hraparet, luand pana si dumicatul din fata lui Voda pe cand pranzeau, si-a gasit acelasi groaznic sfarsit. Se spune, de asemenea, ca un negutator din Florenta a ramas impresionat de cinstea locuitorilor Valahiei printr-o imprejurare ce a ramas povestita si ea in legendele transmise de veacuri de romani. Fiind jefuit prin alte parti ale lumii, cand a ajuns in Tara Romaneasca, acel negustor a mers direct la Voda Tepes sa ii ceara ocrotirea fata de posibilii hoti. "Talhari, in tara mea?, s-a indignat voievodul si i-a spus negustorului sa-si lase toata marfa pe maidan pana a doua zi. Florentinul a venit cu toata uimirea la Tepes sa-i spuna ca nu-i lipseste nimic, ba chiar are un galben in plus. Vazandu-i cinstea, domnul i-a povestit cum mor in aceasta tara cei care fura, mint sau fac alte faradelegi. Romanii mai povestesc cu mare mandrie cum, intr-o noapte, neinfricatul lor voievod s-a strecurat in tabara turcilor si i-a indreptat in alta directie. In alta noapte a intrat in cort si l-a omorat pe marele vizir, desi destinatarul hangerului sau fusese chiar sultanul.

CULEGATORII. Cu timpul, legendele perpetuate pe cale orala au fost preluate si duse mai departe de autorii culti. Radu Stefan Ciobanu este de parere ca primul culegator de astfel de povestiri ar fi mitropolitul Neofit. Intr-o calatoria a sa, la 1747, el a inregistrat in scris povestea cetatii Poenari.

Mai aproape de zilele noastre, primii care au reusit sa stranga in volume o serie de povestiri istorice si de legende populare cu privire la Vlad Tepes au fost Petre Ispirescu si C. Radulescu Codin. Diverse legende si povestiri despre Tepes au mai publicat: Alexandru Odobescu, V. Adascalitei, Mihai Popescu, Dumitru Udrescu, Corneliu Leu, Ion Stavarus, Octav Paun, Silviu Angelescu, Mihail Canciovici, Lazar Victor, Eusebiu Camilar, Mihail Drumes, Georgeta Ene.

"Autorii primelor povestiri au fost probabil oameni care l-au inconjurat pe Dracula, l-au cunoscut si au simtit imboldul de a transmite cele aflate sau stiute, in functie de sentimentele avute: dragoste sau ura. Credem ca cei carora li se datoreaza geneza naratiunilor arhetipale despre Tepes au fost romanii din Tara Romaneasca si din posesiunile din sudul Transilvaniei - Almasul si Fagarasul" Radu Stefan Ciobanu, "Pe urmele lui Vlad Tepes"

POVESTIRI DIN ARGES Acum cateva decenii, cercetatoarea Georgeta Ene a strans un numar de 20 de legende relative la Vlad Tepes, existente inca in comuna Arefu-Arges, in zona cetatii Poenari. Unele dintre aceste povestiri reiau in variante diferite cateva dintre legendele cunoscute fie din cronica tarii, fie din Povestirile slavone. De pilda, legenda cetatii Poenari cunoaste trei variante: dupa un povestitor, cetatea ar fi fost construita de targovisteni (ca in cronica), dupa al doilea, de boierii care nu-l iubeau pe domn, iar dupa al treilea, de cei "fara ocupatii" (Ionel Zanescu) ROMANII NU IL IDENTIFICA PE TEPES CU DRACULA O alta poveste, "Legenda satului Arefu", are ceva din legenda cu cei sapte fii ai Vrancioaiei: se spune ca sapte frati fierari cu numele Dobrin l-ar fi ajutat pe Tepes sa fuga, potcovindu-i caii invers (laitmotiv si al altor legende); pentru ajutorul dat, domnul le-ar fi daruit lor sapte munti pana la Fagaras. Urmasii celor improprietariti de Tepes ar constitui neamul Dobrinestilor. In sfarsit, o ultima legenda vorbeste de un rob turc numit Carasol, care l-ar fi salvat pe Tepes tot cu caii potcoviti invers. Trebuie subliniat ca, pe parcursul anchetei intreprinse la Arefu, pentru a se convinge daca exista vreo legatura intre Vlad Tepes si vampiri sau strigoi, cercetatorul american R.T. Mc Nally, coautorul volumului "Dracula", a cerut satenilor chestionati sa-i povesteasca ce cred despre strigoi; nici unul din cei intrebati nu a legat credintele populare despre strigoi de amintirea lui Vlad Tepes, ceea ce arata ca o asemenea relatie a fost creata dincolo de hotarele tarii, poporul nostru pastrand o cu totul alta amintire despre viata si faptele lui Vlad Tepes. (Ionel Zanescu) DOMN SIMPATIZAT DE POPOR O alta povestire din culegerile cercetatoarei Georgeta Ene, intitulata "Pe timpul lui Vlad Tepes", strange la un loc alte trei legende cunoscute (omul cu camasa scurta, arderea lenesilor - nu cersetorilor - si uciderea unui episcop - un boier - care s-ar fi plans domnului de mirosul cadavrelor arse). In afara de aceste povestiri care puteau fi aflate din literatura culta sau de scoala, in Arefu s-au mai pastrat si cateva legende neintalnite in literatura. In toate aceste legende Tepes este privit cu simpatie si intelegere. (Ionel Zanescu)