Daca tinem cont de Dumnezeu, de Domnul Eminescu si de Domnul Brancusi, putem ghici si restul: adica unde si cand incepe transformarea lucrurilor in cantec sau unde incepe si unde se termina Tudor Gheorghe.

Domnul Tudor

Ma macina si pe mine o nedumerire: unde incepe si unde se termina Tudor Gheorghe? Ma refer, bineinteles, la marca de cantec care poarta acest nume... Grea intrebare! Nici el, Domnul Tudor, nu stie sa raspunda. Dar nici n-o ia in tragic. "Din ’69 incoace toata lumea ma intreaba ce sunt" - zice Domnul Tudor. "Si tot din ’69 incoace ma intreb si eu acelasi lucru: ce sunt? Fereasca Dumnezeu sa aflu, odata si odata. Dar nu cred ca voi apuca". E ca povestea aceea cu ghicitoarea care si-a pierdut raspunsul: "Menghelita, tenghelita, de crampeie tombolita. Ghici, ce e?"... S-o luam pe pipaite, ca la Baba-Oarba, adica sa lamurim termenii: pai daca "Dumnezeu este un cerc cu centrul pretutindeni si circumferinta nicaieri", cum zicea nu-stiu-cine, atunci si cantecul romanesc (cel cantat cu glasul) ar putea fi ceva, nu? Uite, sa zicem ca e Coloana fara Sfarsit a limbii romane, la care ajungi trecand prin Poarta Sarutului. Dar numai dupa ce ai zabovit la Masa Tacerii... Adica un fel de superlativ al cuvantului. Cam in sensul in care un alt domn, Toma d’Aquino, marturisea ca "Frumosul e splendoarea Adevarului". Mai zice Domnul Tudor despre patriotism (ca e patriot, e de moda veche!): "Mai importante sunt gesturile patriotice decat patriotismul in sine. Pentru mine un gest patriotic este sa canti bine Miorita. Sau sa spui bine o poezie a Domnului Eminescu". Asadar, daca tinem cont de Dumnezeu, de Domnul Eminescu si de Domnul Brancusi, putem ghici si restul: adica unde si cand incepe transformarea lucrurilor in cantec sau unde incepe si unde se termina Tudor Gheorghe. Inceputul ar fi deci pretutindeni, iar sfarsitul niciodata.