Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Imaginea lui Avram Iancu a fost conturată de mulţi scriitori. Şi nu numai atât. Şi pictorii l-au surprins în operele lor.
Unul dintre cele mai cunoscute portrete ale lui Avram Iancu a fost realizat de pictorul Barbu Iscovescu (1816-1854). Multe personalităţi ale acelor ani au fost zugrăvite de pictorul Iscovescu: prefectul Ioan Buteanu, prefectul Simion Balint, prefectul Nicolae Solomon şi alţii. "La izbucnirea revoluţiei (Iscovescu) se alipeşte imediat celor ce o declanşează cu un curaj şi o căldură exemplare. Îi pictează chiar şi steagul. Apoi, târât de evenimente, nu se lămureşte decât la Braşov, după ce mişcarea fusese înfrântă, iar capii ei arestaţi sau puşi pe fugă. Puţin în urmă, fără să se descurajeze, el ar dori să-şi servească prietenii astfel, publicând un album litografiat, cu portretele celor ce se semnalaseră în scurta luptă", nota Gh. Oprescu în articolul "Pictorii români şi revoluţia din 1848" din volumul "1848 în Principatele Române", editat de Ministerul Artelor şi Informaţiilor în 1948.
Literatură
Cât despre spicuirile scriitorilor despre Avram Iancu, despre felul în care Crăişorul Munţilor a fost descris în diferite scrieri, Ioan Georgescu, secretar al Asociaţiunii Astra, nota în ediţia omagială a revistei Transilvania din 1922, citând scrierile lui George Bariţiu, "Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă": "Iancu nicidecum nu a vânat popularitate; nu el a alergat după popor, ci acesta era fermecat de personalitatea lui, el alerga la Iancu. Da, Iancu nu a fost orator în sensul modern parlamentar, el nu ştia ce sunt sofismele; vorbia foarte rar către mulţime; însă pare că-l vedem acum înaintea ochilor, că de câte ori lua cuvântul, în faţa lui jucau razele unei inspiraţiuni misterioase, de care nici el nu-şi putea da seama, prin urmare în momente de acelea era peste putinţă ca să nu răpiască cu sine pe ascultători. Iancu era şi unul din junii cei mai frumoşi ai timpului său, simpatic din natura sa, iar când îl irita cineva, devenia teribil".
O altă imagine a Regelui Munţilor o aflăm din "Biografia lui Avram Iancu", Sibiu, Tipografia arhidiecezană, 1897: "Iancul acesta e un om extraordinar; cu sânge rece, talentat; dar, când vorbeşte despre suferinţele neamului său, e fanatic, îi scânteiază ochii şi poţi vedea într-înşii făclia aprinsă a revoluţiunii".
Despre Iancu vorbea şi Jancsó Benedek (1854-1930) în lucrarea "A román nemzetiség törekvések története és jelen állapota", publicată la Budapesta în 1896: "(...) Aceste palme brutale (e vorba despre palmele date de supraveghetorul temniţei din Alba Iulia, Höhn) au dat ultimul şi fatalul stimulent, pentru ca negura nebuniei să învăluie definitiv creierul lui Iancu. Bărbatul cu inimă nobilă a simţit că în aceste palme îi răsplăteşte brutalitatea puterii învingătoare mulţumita aceea, cu care i-a rămas dator. Aceste palme au fost faţă de Iancu simbolul ingratitudinii hâdoase".
Cât despre nemurirea celui care "a fost ales de provedinţă spre a suferi pentru întreaga naţiune", Iosif Vulcan exprima un adevăr atât de actual, în volumul "Panteonul Român. Portretele şi biografiile celebrităţilor române", Pesta, 1869: "Iancu mai trăieşte şi suvenirea lui va trăi etern în sânul poporului român, câmpiile şi munţii Transilvaniei vor resuna pururia de cântecele create pentru glorificarea faptelor sale, – şi traducţiunea va vorbi cu admirare din generaţiune în generaţiune strănepoţilor despre – Eroul munţilor în 1848".
Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Avram Iancu
