Valurile raului

Deportarile in Transnistria au fost efectul unei succesiuni de masuri legislative, actiuni propagandistice, pogromuri si manipulari. Datorita acestora, tragedia exilatilor a fost prezentata ca actiune de "igienizare" a tarii.

Dupa teroarea si masacrele ce-au survenit intrarii Romaniei in razboi, in sedinta de guvern din 8 iulie 1941, Mihai Antonescu, ministrul de Externe si presedinte ad-interim al Consiliului de Ministri, expune planul "de purificare etnica pentru migratiunea fortata a intregului element evreiesc din Basarabia si Bucovina" care "trebuie zvarlit peste granita". In sustinerea proiectului, afirma: "Nu stiu peste cate veacuri neamul romanesc se va mai intalni cu posibilitatea de purificare etnica si revizuire nationala".

Prin incheierea la Tighina a unui pact intre Romania si Germania (19 august 1941) teritoriul dintre Nistru si Bug trece sub administratie romaneasca devenind un imens lagar pentru deportati.

PRIMUL VAL DE DEPORTATI EVREI. A avut loc intre 12 septembrie - 10 noiembrie 1941. Dupa datele oferite de comunitatile evreiesti, circa 142.000 de oameni din Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Herta si judetul Dorohoi au fost transportati in cea mai mare parte in convoaie, pe jos, in Transnistria. Deplasarea lor fusese posibila intr-un timp atat de scurt deoarece evreii fusesera deja comasati in lagare si ghetouri in imprejurimile Transnistriei, unde au ajuns in ceea ce va fi numit "trenurile mortii". Conform raportului final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania intocmit in 2005, numarul celor deportati in aceasta perioada este estimat la peste 147.000.

Iarna grea din 1941-1942, conditiile inumane ale transportului si cazarii, lipsa alimentelor si medicamentelor, epidemia de tifos au facut ca aproximativ jumatate dintre ei sa nu supravietuiasca deportarii.

AL DOILEA VAL. Din noiembrie 1941 s-au mai facut deportari pana la 15 octombrie 1942. Atunci s-a comunicat Hotararea Consiliului de Ministri de a nu se mai face nici un fel de deportare de evrei pana cand nu se va crea o institutie pentru organizarea acestei actiuni. Pana la aceasta data vor fi deportati in Transnistria inca aproximativ 7.000 evrei printre care evreii supravietuitori masacrului de la Odessa si evrei din Vechiul Regat si Transilvania de Sud. In aceasta etapa vor fi insa si masacrati evreii din lagarele Bogdanovka, Domanovka si Acmecetka (judetul Golta) in principal pe motivul actiunilor si simpatiilor lor comuniste, anterioare razboiului.

DEPORTAREA RROMILOR. Nu a existat un document scris, decizia survenind hotararii luate de maresalul Antonescu in mai 1942. Operatiunea a inceput la 1 iunie 1942 cu rromii nomazi. Oficial, operatia s-a incheiat la 15 august, satrele deplasandu-se cu carutele lor din post in post. Aproximativ 11.500 de rromi au ajuns in felul acesta in Transnistria.

In septembrie 1942 s-a facut si deportarea rromilor "indezirabili" sedentari, cu trenuri speciale, formate in diferite orase din tara. Pe langa rromii deportati ca autori ai unor fapte antisociale, promisiunea mincinoasa, raspandita sub forma de zvon, ca vor fi improprietariti cu pamant a determinat plecarea benevola a numerosi oameni.

Pana in primavara lui 1943 au fost deportati circa 25.000 rromi, numarul supravietuitorilor nefiind cunoscut cu exactitate. Conditia lor anterioara elimina presupunerea ca ar fi avut cu ce cumpara "bunavointa" administratiei ori hrana, astfel ca procentul supravietuitorilor va fi fost inca mai mic decat in cazul deportatilor evrei.

Ofensiva sovietica de la Stalingrad (noiembrie 1942) a schimbat opiniile guvernului Antonescu despre deportari.

CANIBALISM. Printre efectele conditiilor inumane in extrem, la care este fortat sa traiasca pe o perioada semnificativa un grup de oameni se afla canibalismul. Daca in comunitatile de rromi din Transnistria a fost o mai frecventa "sansa de viata", canibalismul a fost semnalat de amintirile supravietuitorilor evrei doar in lagarul Peciora.

Lipsite de posibilitatea aprovizionarii, ca sa-si salveze copiii de la moarte, acolo au fost mame care au gatit carne din cadavre. "Supa" o faceau noaptea, copiilor spunandu-le ca gasisera carne de vita.

"PETE ALBE" au fost in istoria Romaniei aceste realitati. Soarta razboiului si alianta cu "eliberatorii sovietici" au determinat tacerea asupra faptelor de front si din spatele frontului savarsite inainte de 23 august 1944. In "chestiunea evreiasca", accentul a fost deplasat pe refuzul maresalului Antonescu de a permite deportarile de evrei in "lagarele mortii" naziste. Exceptand romanul "Satra" al lui Zaharia Stancu - din a carui naratiune nu se poate deduce amploarea dramei si nici contextul politic al producerii ei - , despre deportatii rromi nu s-a scris.

Dupa 1989, prin aceeasi tehnica a omisiunii, exponentii extremei drepte in Romania au fost prezentati exclusiv ca "eroi ai rezistentei anticomuniste". Primele nume noi aparute in simbolistica urbana post-comunista au fost al maresalului Antonescu ca "patriot" si "antibolsevic" si al generalului Milea... "erou anticeausist"!

"Asa am crescut eu: cu ura impotriva turcilor, jidanilor si ungurilor. Sentimentul acesta de ura impotriva dusmanilor patriei trebuie impins pana la ultima extremitate. Imi iau aceasta raspundere" - Ion Antonescu, sedinta Consiliului de Ministri din 8 aprilie 1941