A doua zi dupa nunta

Zilele trecute am fost la Madrid, dar nu pentru nunta de pomina..

Aceasta tara era intre cele doua razboaie mondiale mai inapoiata decat Romania Fosta mare putere istorica si imensa putere culturala a traversat o criza tragica, pe masura, o data cu intrarea in modernitate. Pretul cumplit platit de spanioli a fost razboiul civil, intre l936-l939, un fel de repetitie generala a celui de-al doilea razboi mondial. Milioane de spanioli au murit in numele ideologiilor secolului XX, fascismul si comunismul. Astazi, un monument sumbru al reconcilierii, construit de Franco, in anii ă€˜60, pe inaltimea care se numeste, totusi, Valea Cazutiilor, langa Madrid, aminteste de aceasta oroare fratricida. Acolo stau alaturi, ingropati definitiv in munte si vegheati de ingeri de granit fara chip, mortii ambelor convingeri.

Daca Cioran avea dreptate scriind ca tara care n-a avut razboaie civile sau religioase nu este coapta pentru democratie, atunci, Spania este cel mai bun exemplu.

Aceasta tara a trecut la democratie printr-o tranzitie de cateva decenii, totalitara, dar cu economie de piata. Generalissimul Franco si-a cultivat in ultimii ani, pe langa o posteritate terifianta, sapata in stanca, si formula unei tari normale, revenita la democratie. Cel care o incorporeaza, dupa 1974, este Regele Juan Carlos. Urmas al lui Ludovic al XIV-lea, acest Burbon chipes, cu trasaturi fizice atat de asemanatoare inaintasului sau Carol al IV-lea pictat de Goya, a trait in exil si a fost instruit pentru a deveni intr-o zi Regele tarii sale normalizate. Militarii si Franco au acceptat, mai mult decat au dorit, acest moment de normalizare, dar in aceasta complicitate intre bine si rau pentru obtinerea unei retete mai bune de functionare a comunitatii statale sta cheia succesului istoric, pe care Spania, spre deosebire de Romania, l-a aplicat si-l respecta. Romania a fost si este tara unor experimente de putere, fara angajamentul moral, cu raspunderea pentru viitor, al guvernantilor. Comunistii au distrus Romania antebelica, creata cu atata ardoare si raspundere de Carol I si Ferdinand Intregitorul. Tranzitia post-comunista a fost o suma de experimente de putere, si nu o strategie de normalizare democratica, precum in Spania. Reconsilierea nu s-a produs, pentru ca vinovatii n-au vrut niciodata sa paraseasca scena, ci doar sa-si prelungeasca puterea in influenta, prin masti si roluri mincinoase. Aceasta lectie a Spaniei, intre dictatura si democratie, de care noi n-am avut parte in istoria noastra recenta, a fost principalul mesaj subtextual al nuntii de la sfarsitul saptamanii trecute. Strazile au fost impodobite cu flori, mii de spanioli au venit din provincie sa asiste la ceremonii, scriitorii si filozofii, militarii si jurnalistii s-au alaturat in acest freamat colectiv al bucuriei regalitatii primenite. Nici o umbra de cinism, ci doar inocenta mantuita.

N -am fost pe strada, sambata trecuta la Madrid, decat dupa terminarea nuntii, atunci cand gardurile metalice de protectie si trupele de politisti si jandarmi se retrageau, in aplauzele multimii multumite. In acest gest, mai mult decat in fastul regal, plimbat in masinile blindate ale lui Franco, sta invatatura simpla si sincera a acestei tari, cu o istorie terifica si cu un prezent senin si febril. Un print ia de nevasta o jurnalista de televiziune. Iata o dinastie vie si neintepenita. In contractul de casatorie insa, foarte strict redactat, exista o clauza care presupune automat divortul daca Dona Letitia, Principesa de Asturia, nu va avea urmasi. Ca-n vremurile crude ale feudalitatii surprinse de Velasquez, viitorul unei tari moderne, care-si face din regalitate miza continuitatii statale in libertate, nu este doar o idila, ci si un scenariu de constrangeri ridicole dar sanatoase. Este motivul pentru care, probabil, spaniolii n-au avut parte de sarutul mirilor in fata altarului - semn al inflexiunii in duritate a oricarei povesti de dragoste intre printi si printese, care nu sunt de capul lor.

Cat de departe suntem noi, romanii, de asa ceva! Presedintele nostru e un fel de regent comunist vorbaret, Regele seamana tot mai mult cu un taran tacut, rusinat de renta prezidentiala. Nu ne bucura nimic, alegerile care vin par sa alinieze doar oameni mediocri mimand prost idealuri prefabricate ale Uniunii Europene. In Romania se nasc tot mai putini copii, pe strazi privirile sunt stinse si rele, inciudate, spitalele gem de suferinta in murdarie, iar mica vibratie comunitara functioneaza doar in primele minute ale unei catastrofe inexplicabil de simplu de evitat, ca acum la Mihailesti. Nimeni nu are grija de noi, nici dictatorii, nici regii, nici gradinarii, nici ierarhii. Toti acestia au avut grija unii de altii in Spania ultimelor decenii, la umbra catacombelor. Si noi avem catacombe, dar suferinta noastra istorica nu are parca legatura cu noi, iar noi parca nu vrem sa avem vreo legatura cu viitorul acestei tari. Un confrate alatura regii si printii nuntii spaniole, garsonierei de nemantuit din acest Bucuresti amorf. Singuratatea noastra in aceasta tara, pe care am transformat-o in garsoniera tranzitului spre nicaieri, e problema.