x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Actoria este ca si amorul

Actoria este ca si amorul

05 Iun 2004   •   00:00

Cinci studenti ai Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografie "I. L. Caragiale" au reusit prin pasiunea lor pentru actorie sa se califice anul acesta la Festivalul Mondial de Teatru de la Tampico, din Mexic.

ANCA SOINEANU

Actoria poate fi facuta de oameni care sunt cu adevarat indragostiti de ea. Aceasta meserie presupune o comunicare intre personaj, actor si spectator.

Candidatii la aceasta profesie trebuie sa prezinte o mare disponibilitate pentru aceasta meserie, sa aiba o conditie fizica robusta si echilibru psihic. "Aceasta meserie este ca si amorul, nu o poti realiza daca nu esti indragostit de ceea ce faci. Instrumentele cu care se lucreaza sunt corpul tau, gandurile tale care trebuie exprimate printr-o voce bine lucrata ca oamenii sa te poata intelege. Personajul nu exista in realitate, el prinde viata atunci cand tu il decodifici cu toate simturile tale si cu propria ta intelegere a vietii", povesteste Valeria Sitaru, profesor de actorie la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografie "I.L.Caragiale".

EXERCITII. Atelierele scolilor de teatru sub patronajul UNESCO au participat, anul trecut, la un concurs la Sinaia. "Scoala noastra s-a prezentat la Sinaia, in 2003, cu o echipa formata din cinci studenti. Acestia au facut exercitiile dupa regulile date de cei de la UNESCO. Echipa a prezentat doua piese:

"Pescarusul" de A. P. Cehov si "Fantana turmelor" de Lope de Vega. Am participat la concurs au fost prezente scoli de teatru din intreaga lume, iar facultatea noastra s-a calificat anul acesta la Festivalul Mondial de Teatru de la Tampico, Mexic. La festival vom prezenta trei piese. Vor fi cele doua exercitii cu care am participat si la concursul de anul trecut la Sinaia, dar si spectacolul "Cu usile inchise" de Sartre", spune Valeria Sitaru, actrita la Teatrul Odeon.

ECHIPA. La Festivalul International de Teatru din Mexic vor participa cinci studenti, in anul trei, la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografie "I. L. Caragiale" si anume: Mirela Zeta, Raluca Rusu, Iulia Lumanare, Catalin Babliuc, Vlad Logigan. Echipa va fi insotita in Tampico, Mexic, de profesoara Valeria Sitaru si de Gelu Colceag, decanul Facultatii de Teatru. "Este pentru prima data cand ne prezentam la un eveniment atat de important din lumea scolilor de teatru. Studentii au lucrat foarte mult, trei saptamani in vacanta de vara a anului 2003 si spectacolul pe care il vom prezenta a fost lucrat in ultimele doua saptamani. In acest timp studentii au exersat saisprezece ore pe zi. A fost obositor pentru ei, deoarece au avut de sustinut si examenele din sesiune. Festivalul Mondial de Teatru se va desfasura intre 27 mai - 7 iunie 2004. Acestui eveniment ii va urma o escala pe care o vom face la Paris pentru o perioada de cinci zile. Ei se vor intalni si cu unul dintre cei mai mari scenaristi din lume si totodata, presedintele de onoare al Scolii de Film din Paris, Jean Claude Carriere. Acesta ne-a vizitat scoala si a fost placut impresionat de studentii nostri. In escala de la Paris, studentii vor avea intalniri si cu actori, printre care Jack Weber. Vom locui in aceasta perioada la Ambasada Romaniei din Paris", spune profesoara celor cinci studenti.
×
Subiecte în articol: teatru