"Astazi e ziua ta..." - Emanuel Valeriu

Isi incepea in urma cu 65 de ani cariera de jurnalist, sub indrumarea sa formandu-se multi gazetari renumiti. Astazi, Emanuel Valeriu implineste 80 de ani.

O clapa pe care am tras-o vietii...

Un an in plus se cheama, hai sa spun asa, o clapa pe care am tras-o vietii, inca o pacaleala. Ma obisnuisem timp de zece ani cu numarul sapte si dintr-o data am sarit la opt. Spun sincer ca m-am automirat. Nu m-am gandit niciodata ca voi stabili un record in familia mea in ceea ce priveste anii; nimeni dintre bunici, nici din partea mea, nici din partea sotiei, nu a ajuns la aceasta varsta. Incerc sa ma obisnuiesc cu aceasta idee si am un sentiment, n-as spune de singuratate, dar nu ma vad incadrat intr-un regiment al octogenarilor. Nu m-am gandit niciodata cat o sa traiesc. Cu ani in urma, sa ai 80 de ani mi se parea ceva aproape indecent, desi am cunoscut in decursul carierei mele oameni de varste diferite si chiar foarte inaintate. Nu e un merit al meu, dar nu este nici un defect ca am atins aceasta varsta, mai ales ca merg pe strada, conduc masina... Ma bucur de spectacolul asta si nu stiu daca varsta e cea care impune un anume fel de a aborda timpul. Acum imi pregatesc niste volume, cronici de televiziune, reportaje din ce am trait in meseria mea; am avut un traseu paralel cu o serie intreaga de oameni extraordinari din profesia noastra de jurnalisti; pe politicieni si pe altii ii las deoparte. Ce ma defineste? Sigur ca vreti sa spun un lucru pozitiv, si asta poate fi semn de infatuare. Totusi cred ca imi pot permite sa spun si dovedesc cu o serie intreaga de fapte: curajul, care mi-a fost insuflat de tatal meu. Am scris la Europa libera si am riscat libertatea mea, libertatea familiei; nu am facut-o din egoism, sotia mea nu a stiut, i-am spus foarte tarziu. Am facut-o cu o responsabilitate extraordinara pentru ca, daca intr-o familie il prindea pe unul ca scrie la Europa libera, nu mai aveai serviciu, copiii erau dati afara din facultate, asa era... Prin urmare, din acest punct de vedere se poate spune ca, si o spun cu tot curajul si cu toata raspunderea, dorinta mea vitala de a ma putea exprima si de a spune ce gandesc, chestiune pentru care am fost poate nascut, dar in orice caz educat de profesia asta, a putut sa insemne si a insemnat in aceeasi masura o mare primejdie pentru familia mea. Cred ca dincolo de talent, dincolo de ruine, meseria asta este inegalabila, prin simplul motiv ca este poate singura profesie care iti da voie sa te exprimi, daca poti sa te exprimi. Poti foarte bine sa scrii si sa-i exprimi pe altii. Inteleg prin asta capacitatea de a spune ce gandesti si de a o spune intr-un mod acceptabil, de inteles, fara ingamfare si fara ambitia stupida care nu are ce sa caute in profesia noastra, de a avea pretentia sa impui punctul tau de vedere celorlalti...